In Slovacia, noua publisheri au hotarit sa-si vinda continutul pe bani. Trei ziare quality, un tabloid, doua reviste si un post TV vor folosi Project Piano, un nou sistem de plata dezvoltat de fostul redactor-sef al celei mai importante publicatii online din tara, SME.sk. De altfel, in Piano a investit si Etarget, reteaua de publicitate contextuala prezenta si in Romania. Totusi, sistemul este un pic diferit de ce-am vazut pina acum, fie la Times-ul englezesc, fie la cel din State.

Ce vor slovacii

Ideea din spatele proiectului e aceea ca, la o tara cu 5,7 milioane de locuitori, din care peste patru milioane sint conectati la internet, n-are sens sa introduci un paywall pentru fiecare publicatie, ci e mai simplu sa existe un singur paywall pentru toate publicatiile. Pe romaneste, vor exista abonamente de 2,9 euro pentru o luna, respectiv de 0,99 euro pentru o saptamina.

De banii astia, ai acces la toate publicatiile. Din toata afacerea asta, 70% din venituri se impart intre publisheri, 10% merg catre Piano, iar restul reprezinta cheltuieli precum comisioane bancare sau ale operatorilor telecom prin care se fac platile prin SMS. Initiatorii proiectului prevad, pentru primul an, o rata de platitori intre 0,8% - cazul pesimist - si 1,5% dintre utilizatorii de internet si estimeaza, pentru cazul optimist, plati in valoare totala de 2,1 milioane euro.

Cum ar arata planul slovacilor in Romania

La noi, pe o piata oricum foarte fragmentata, un asemenea plan ar fi o utopie. In primul rind, din cauza ca utilizatorii romani de internet nu s-ar inghesui sa plateasca pentru stiri (ceea ce, intr-un fel, e mai bine, ca altfel ar prima, desigur, manipularile de la Antene). In al doilea rind, din cauza ca ar exista nenumarate discutii despre cum se impart banii intre publisheri, eventual chiar certuri serioase. Practic, un astfel de proiect ar fi mort din fasa.

Totusi, exista niste diferente serioase intre Slovacia si Romania, inclusiv la capitolul comportament al utilizatorului. Sa ne gindim doar ca, la patru milioane de oameni, piata de publicitate din Slovacia este cu vreo citeva milioane de euro peste cea romaneasca, unde avem, totusi, dublul populatiei online de acolo. In principiu, Ivo, country managerul Etarget Romania, poate da mai multe detalii. Insa planul de introducere al unui paywall nu e o idee nou aparuta la Bratislava, ci dateaza de cel putin doi ani, cel putin din cite stiu eu. De urmarit rezultatele proiectului.

Comenteaza pe blogul Subiectiv.