Romania, o tara relativ saraca situata intr-o regiune dificila a Europei, are nevoie sa-si scoata in evidenta trasaturile aparte si sa mearga dincolo de brandul turistic, apreciaza Lordul Watson de Richmond, personalitate influenta a pietei media din Marea Britanie. El sustine, intr-o discutie cu HotNews.ro, ca pe fondul revirimentului lent al economiei romanesti aceasta tara ar trebui sa fie precauta in privinta aderarii prea rapide la zona euro si sa nu uite de lupta contra coruptiei. Pe piata de marketing si comunicare, in tarile cu PIB mai mic elementul-cheie este telefonia mobila, iar in Romania viitorul este online si digital, spune el.

Lordul Watson de RichmondFoto: Hotnews

Lord Alan Watson de Richmond a discutat cu HotNews.ro in timpul unei vizite recente la Bucuresti, unde a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universitatii din Bucuresti.

  • Lord Watson, cunoscut la nivel local mai mult pentru rolul sau in eforturile Romaniei de aderare la UE (a fost, intre altele, membru al Grupului pentru Romania din Parlamentul European), este, intre altele, presedinte al companiei CTN Communications si presedinte fara atributii executive la Havas Media UK, iar pana recent a fost presedinte pentru Europa al retelei internationale de relatii publice Burson Marsteller (ajunsa, saptamanile trecute, in atentia opiniei publice in urma unor dispute Facebook-Google). El a lucrat multa vreme la BBC - inclusiv ca prezentator The Money Programme si Panorama, a fost presedinte al Royal Television Society, responsabil de media in cadrul Comisiei Europene (intre 1976-1980). Vezi mai multe despre Lordul Watson aici

Lord Watson - de ce e nevoie ca brandul Romaniei sa mearga dincolo de turism

  • Este foarte important ca brandingul sa mearga dincolo de turism. Trebuie sa scoata in evidenta trasaturile aparte ale Romaniei, deoarece, in cazul acestei tari, pericolul consta in faptul ca este o tara relativ saraca, situata intr-o regiune dificila a Europei. Cel mai rau lucru care i se poate intampla Romaniei este sa fie vazuta ca parte a problemelor intregii regiuni. Trebuie sa se diferentieze.
  • Senzatia mea - si ma gandesc la un slogan - este ca ati putea spune ceva de genul "Romania, inima unei Europe diferite". Ar functiona foarte bine, deoarece ati pretinde ca sunteti in centrul unui lucru, dar al unui lucru diferit. Romania este diferita, Bucurestiul este diferit si nu este vorba numai despre peisaje - foarte bune, de altfel -, e vorba si despre arhitectura, arta, oameni, intregul fel de a se prezenta. Iar toate acestea trebuie cuprinse in branding.

Lord Watson - despre ce se intampla cand autoritatile nu asculta sfaturile expertilor si cand autoritatile si media intra in conflict

  • In zona euro, daca nu asculti de sfaturi ajungi ca politicile tale sa fie determinate de FMI si de Banca Centrala Europeana. Exact acest lucru s-a intamplat cu Irlanda si Portugalia si, cine stie, li se poate intampla si altora. Daca ai probleme, ignori sfaturile pe propria raspundere. La urma urmei, este vorba de economie si nu ai de ales, altfel altii iau decizii pentru tine. (...)
  • Din punct de vedere al comunicarii, dupa experienta mea, niciodata nu o sa vezi ca un stat este pe deplin dependent de sfaturile altora. Nici nu ar trebui sa fie. Ce ar trebui sa faca este sa asculte cele mai bune sfaturi pe care le poate obtine de la profesionisti si sa le combine cu propriile instincte si cu propria judecata interna. Cele doua trebuie combinate pentru a face lucrurile sa mearga.
  • Batalia dintre autoritati si media face parte din natura democratiei. Este normal sa existe multe tensiuni intre media si politicieni. [Chiar si cand se transforma in critici sustinute si atacuri directe?] Inclusiv acestea. In Marea Britanie avem multe exemple de politicieni care ataca media, critica media, sunt nemultumiti de media. Am lucrat multi ani la BBC si acolo aveam senzatia ca, probabil, nu ne faceam treaba cum trebuie daca nu suntem atacati, de preferat, atat de Dreapta, cat si de Stanga din Parlamentul britanic. Era mereu o placere sa devii tinta atacurilor simultane din partea ambelor parti. Daca nu erai atacat, insemna ca ceea ce faci nu are suficient impact.
  • Daca ne uitam la ce se intampla in tara mea, The Daily Telegraph a cumparat materiale care dezvaluiau cheltuielile membrilor Parlamentului, iar acest lucru a dus la demisia multor parlamentari, doi dintre ei chiar au fost inchisi. Situatia, fara indoiala, a diminuat statutul Camerei Comunelor in sistemul britanic. Acum, aceasta Camera a Comunelor isi va reveni si, la urma urmelor, va fi mai puternica, in timp ce The Daily Telegraph a avut o crestere de tiraj, pentru un timp - probabil ca acum a pierdut acest avantaj, dar l-a avut.

Lord Watson, despre revirimentul lent al economiei, efectele coruptiei asupra reputatiei si noua etapa a comunicarii comerciale - online si mobile

  • Cred ca cea mai importanta trasatura este trecerea la comunicarea online. Online-ul este eroul recesiunii - cheltuielile de publicitate si marketing online au crescut cu 25% in Marea Britanie, pe timpul recesiunii. Deci aceasta este directia. Tehnologia se schimba foarte rapid, iar generatia a 3-a si a 4-a de telefoane mobile ar putea chiar sa inlocuiasca laptopul in nu foarte mult timp, purtand volume imense de informatii, stiri, media, publicitate. Iar urmatoarea generatie de televizoare este mult mai aproape de calculatoare, mai interactiva.
  • Principala lectie pe care o tragi din recesiune este ca nu ajuta la nimic sa incerci sa pastrezi status quo-ul. Nu exista status quo dupa recesiune - totul e diferit, economia, societatea.
  • Instinctul imi spune ca Romania ar trebui sa fie foarte precauta in privinta aderarii la zona euro. Stiu ca este o ambitie declarata si ca v-ati propus si o data. Cred ca este foarte putin probabil ca zona euro sa aiba posibilitatea sa se extinda in viitorul predictibil, deoarece experienta cu tarile de la periferie a fost atat de negativa, iar pentru Germania - atat de scumpa, incat cred ca e foarte putin probabil sa se petreaca intr-un rastimp scurt. Si cred ca interesul Romaniei este sa o ia mai incet. In al doilea rand, Romania are in continuare o reputatie nefericita cand vine vorba de coruptie. Coruptia are multe forme si exista in toate tarile, inclusiv in tara mea. Dar Romania trebuie sa fie nemiloasa in aceasta privinta si sa continue lupta contra coruptiei.
  • Revenind la chestiunea brandingului si la intrebarea ce lucruri aparte simte Romania ca are de oferit: o zona pe care se intampla sa o remarc este hemoragia de oameni care parasesc Romania pentru a lucra in Sistemul National de Sanatate din Marea Britanie. Inteleg ca nu va permiteti sa-i pierdeti pe acei oameni, sau ca, daca ei pleaca oricum, Romania are nevoie sa incerce sa-i atraga inapoi. Cu eforturi mai mari in domeniul cercetarii si al stiintelor medicale, cred ca aceste talente ar putea sa deveni ceva distinctiv pentru Romania.
  • Din punct de vedere al comunicarii, in privinta felului cum evolueaza media in tarile cu un PIB mai mic, experienta arata ca elementul-cheie este, in acest moment, telefonia mobila. Daca luam drept exemplu tari din Africa, acestea au sarit intregi etape ale evolutiei comunicatiilor, trecand direct la telefonie mobila. In cazul Romaniei, cred ca sunt multi oameni care se pricep foarte bine la IT. Iar viitorul este online si digital, nu mai are legatura cu ziarele si cu radiodifuziunea conventionala.

Lord Watson - despre digitalizare, viata privata, transparenta in PR dupa scandalul Facebook-Google-Burson Marsteller

  • Legislatia europeana are tendinta sa fie numitorul comun in domeniul legislativ. Nu este un lucru valabil in toate cazurile, dar se aplica intr-un numar foarte mare de politici. Acestea fiind spuse, nu ma astept ca institutiile sa deschida drumul discutiilor despre digitalizare si viata privata. Exista o relatie intre digitalizare si viata privata, iar acestea sunt semnificative. Dar in ceea ce ma priveste, sunt in mod aparte ingrijorat in legatura cu protectia drepturilor de proprietate intelectuala, pe masura ce continua procesul digitalizarii. (...) Trebuie sa-i protejezi pe autori, pe artisti, pe toti, deoarece, daca pierd veniturile la care au dreptul multumita creativitatii lor, in cele din urma se va diminua creativitatea in sine.
  • Despre cazul Facebook-Google-Burson Marsteller: Cuvantul-cheie este transparenta. Am fost presedinte al Burson Marsteller pentru Europa timp de 13 ani, iar regula noastra absoluta era ca, atunci cand abordezi media in numele unui client, trebuie sa declari acelor media ca lucrezi pentru respectivul client. Asta inseamna transparenta. (...) Nu stiu ce masuri disciplinare interne ia Burson Marsteller, dar este clar ca au actionat in afara propriilor reguli. (...) Situatia in mod sigur nu spune nimic despre evolutia relatiilor din media, ci despre involutie.
  • Sunt presedintele unei organizatii numite ICOMP. Este un forum ce dezbate viitorul Internetului, platit de Microsoft si care este foarte critic la adresa Google. Diferenta-cheie este ca desi ICOMP are numerosi membri - companii si asociatii ale industriei - toata lumea stie de legatura cu Microsoft, iar cand abordam media sau Parlamentul cu puncte de vedere pe diverse teme, precum informatiile private, reiese foarte clar ca avem sprijinul Microsoft. Chestiunea tine de transparenta: nu e nimic rau cu relatiile publice, nu e nimic rau cu activitatile de lobby, doar ca trebuie sa fie transparente.