Directoarea executiva a companiei News International, detinuta de Rupert Murdoch, a demisionat vineri, in urma scandalului de piraterie telefonica provocat de publicatia News of the World, potrivit BBC.

Rebekah BrooksFoto: Reuters

Intr-un comunicat, Rebekah Brooks a declarat ca simte "o puternica responsabilitate pentru oamenii pe care i-am ranit".

Brooks era redactor sef la News of the World cand Milly Dowler, eleva de 13 ani care a fost rapita si ucisa ulterior, a avut telefonul piratat de un detectiv angajat de tabloid, si a facut parte timp de 22 ani din divizia News Corp.

Aceasta a precizat ca vrea sa "reitereze cat de rau imi pare pentru ce am aflat acum ca s-a petrecut atunci. Am crezut ca actiunea corecta si responsabila este sa raman in febra crizei. Insa dorinta mea de a ramane m-a transformat in punctul central al dezbaterii. Acest lucru distrage atentia de la toate eforturile noastre oneste de a rezolva problema", continua comunicatul.

Ultimele evolutii

  • La Londra, Rupert Murdoch a respins, initial, cererile de a se prezenta in fata parlamentului britanic pentru a raspunde intrebarilor legate de ilegalitatile de care este acuzat News of the World, ziar din portofoliul News International inchis saptamana trecuta, informeaza Reuters. Cetatean american, Murdoch a spus doar ca va colabora cu anchetatorii in investigatia anuntata de premierul David Cameron, legata de rolul unor ofiteri de politie in scandalul News of the World si de relatiile unor politicieni britanici cu proprietarii media. Fiul lui Murdoch, James, a spus ca se poate prezenta in fata Parlamentului doar luna viitoare. Ulterior, insa, The Guardian a anuntat ca Rupert si James Murdoch vor veni martea viitoare in fata Comisiei pentru Cultura, Media si Sport din Camera Comunelor
  • Politia britanica a arestat un al noualea suspect in afacerea telefoanelor interceptate ilegal, The Guardian scriind ca acesta este Neil Wallis, fost sef la News of the World
  • In SUA, numarul politicienilor care cer anchetarea practicilor entitatilor media din cadrul News Corp pe teritoriul american a crescut