Consiliul Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor (CSA) a hotarat la data de 20 decembrie 2011 deschiderea procedurii de redresare financiara pe baza de plan de redresare financiara pentru firma de asigurari Forte Asigurari, in urma unei verificari din care a rezultat ca firma nu mai indeplinea conditiile de solvabilitate, se arata intr-un anunt publicat joi in Monitorul Oficial. Raportul pe 2010 al pietei de asigurari arata ca Forte Asigurari detinea 0,04% din piata, cu prime brute subscrise de peste 3,4 milioane lei, si o pierdere financiara de 191.243 lei.

Forte AsigurariFoto: Forte Asigurari

"Avand in vedere ca societatea nu mai indeplineste conditiile de solvabilitate, in sensul ca valoarea marjei de solvabilitate disponibile a scazut sub limita minima prevazuta pentru fondul de siguranta, Consiliul CSA a hotarat, in sedinta din data de 20 decembrie 2011, aplicarea procedurii de redresare financiara pe baza de plan de redresare financiara a Societatii Comerciale "Forte Asigurari" (...) ", se arata in decizia CSA publicata joi in Monitorul Oficial.

In decizia autoritatii de supraveghere se mentioneaza ca in conformitate cu prevederile art. 12 din Legea 503/2004, Consiliul de administratie al Forte Asigurari este obligat sa intocmeasca si sa depuna la Comisia de Supraveghere a Asigurarilor un plan de redresare financiara, in termen de cel mult 20 de zile de la data primirii deciziei din partea autoritatii.

CSA: Interesele asiguratilor acestei companii nu sunt puse in pericol, contractele derulandu-se in mod normal

Contactati de catre HotNews.ro, oficialii CSA au precizat ca asiguratii acestei firme de asigurari nu sunt afectati momentan.

  • "Referitor la deschiderea procedurii de redresare financiara pe baza de plan de redresare financiara a Societatii Comerciale FORTE Asigurari S.A., Comisia de Supraveghere a Asigurarilor face precizarea ca acesta decizie nu pune in pericol interesele asiguratilor acestei societati, contractele derulandu-se in mod normal potrivit clauzelor acestora. Societatea FORTE Asigurari S.A se afla sub atenta monitorizare a CSA, fiind obligata, ca in termen de 20 de zile de la primirea Deciziei, sa intocmeasca si sa depuna la Comisie un plan de redresare financiara care va include informatiile prevazute la art.12, alin.3 din Legea nr.503/2004. Acest plan va contine termene exacte de indeplinire a masurilor preconizate, modalitati concrete, precum si raspunderi concrete pe persoane abilitate, conform regulamentului de functionare a societatii", a declarat pentru HotNews.ro Catrinel Frincu, directorul de comunicare al CSA.

FORTE este o societate de asigurare - reasigurare romano - elvetiana, infiintata in anul 1996, cu capital mixt, actionarii acestei societati fiind persoane juridice, societati recunoscute pe piata romaneasca, din domeniile investitiilor, hotelier, industrie si o societate de investitii din Elvetia - actionara la mai multe banci - Finmacht S.A.

Conform datelor de pe site-ul propriu, actionarii Forte sunt: compania hoteliera Intercontinental Romania SA (cu 8,3865% din actiuni), Petrom SA (cu 0,0540% din actiuni) si Finmacht SA (cu 91.5595% din actiuni).

Datele CSA arata ca in 2010 Forte Asigurari detinea 0,04% din piata, cu prime brute subscrise de peste 3,4 milioane lei. Compania de asigurari a avut o pierdere financiara de 191.243 lei.