De la 1 septembrie 2012, la expirarea politei facultative, proprietarul unei locuinte va trebui sa-si incheie in mod obligatoriu polita pentru riscurile naturale (cutremure, inundatii si alunecari de teren) si sumele asigurate (10.000 euro si respectiv 20.000 euro) prevazute in Legea nr. 260/2008, respectiv polita PAD, si apoi o polita facultativa pentru protectia suplimentara a locuintei, conform unui ordin al CSA. Polita PAD este emisa de societatea PAID si vanduta numai de 12 asiguratori autorizati. Ce se intampla cu cei care conform legii puteau sa aiba pana acum si polite la alti asiguratori? Radu Popescu, directorul general adjunct al PAID a declarat pentru HotNews.ro ca "exista discutii cu Allianz-Tiriac si VIG (n.a. asiguratori extra PAID) pentru gasirea unei modalitati de a emite si ei polite facultative care sa aiba inclusa asigurarea obligatorie a locuintei".

  • "Daca expira maine (n.a. o asigurare facultativa care acopera cele trei riscuri cerute in lege dar este oferita de un asigurator din afara PAID) proprietarul isi face o asigurare obligatorie si una facultativa pentru ce depaseste 20.000 de euro dar asta pentru scurt timp, pentru ca se lucreaza la adaptarea sistemului in asa fel incat politele facultative sa contina si asigurarea obligatorie. Suntem in discutii si cu Allianz si cu VIG ca sa gasim o modalitate in asa fel incat sa emita si ei polite facultative care sa includa si asigurarea obligatorie dar astfel incat sa fie emise de PAID", a declarat pentru HotNews.ro Radu Mircea Popescu, directorul general adjunct al PAID.

Incepand cu data de 1 septembrie 2012, toate societatile de asigurare autorizate sa subscrie riscuri de catastrofa naturala vor putea incheia asigurari facultative doar pentru sume asigurate care exced celor acoperite prin polita obligatorie pentru locuinte, respectiv 10.000 de euro sau 20.000 de euro, la tarifele stabilite prin legea privind asigurarea obligatorie a locuintelor, a anuntat in aceasta saptamana Comisia de Supraveghere a Asigurarilor (CSA)

  • "Politele facultative incheiate anterior datei de 1 septembrie 2012 se vor derula fara nicio modificare pana la expirarea acestora. Ulterior, proprietarii aflati in astfel de situatii vor trebui sa isi asigure locuintele in primul rand pentru riscurile si sumele asigurate prevazute in Legea nr. 260/2008 prin incheierea unei polite obligatorii. Cei care vor dori o protectie suplimentara, respectiv mai multe riscuri acoperite, pentru o suma asigurata mai mare decat nivelul minim stabilit prin legea privind asigurarea obligatorie a locuintelor, pot incheia o asigurare facultativa", se arata in comunicatul CSA.

Pana la aceasta reglementare CSA a legislatiei secundare, proprietarii de locuinte erau in legalitate daca isi asigurau locuintele si facultativ cu conditia ca polita sa acopere cele trei riscuri cerute in Legea 260/2008. Cu alte cuvinte nu erau fortati sa incheie polite numai la un numar restrans de companii de asigurari.

Iata ce spune Art.3 aliniatul 9 din actuala Lege 260/2008:

  • "(9) Nu intra sub incidenta prezentei legi persoanele fizice si juridice care si-au incheiat o asigurare facultativa a locuintelor care sa acopere toate riscurile prevazute in asigurarea obligatorie".

Modifica oare CSA legislatia primara printr-o norma secundara?

  • "Legislatia secundara adoptata de CSA a fost emisa in aplicarea Legii nr. 260/2008 si vizeaza punerea in executie a dispozitiilor legale referitoare la asigurarea obligatorie a locuintelor", a precizat pe 10 august pentru HotNews.ro Catrinel Frincu, directorul de comunicare al CSA.

UPDATE Oficialii Allianz-Tiriac: Cautam solutii pentru ca procesele de ofertare si subscriere a asigurarilor de locuinte sa ramana simple

Contactati in legatura cu declaratiile directorului PAID, oficialii Allianz-Tiriac Asigurari au precizat ca la nivelul companiei se fac "eforturi pentru a gasi cele mai potrivite si eficiente solutii care sa mentina procesele de ofertare si subscriere a politelor de asigurare a locuintelor cat mai simple pentru clientii companiei":

  • "Sub nicio forma nu ne dorim sa complicam viata clientilor nostri, detinatori sau potentiali cumparatori de polite de asigurare a locuintelor. Toti clientii Allianz-Tiriac - ca de altfel marea majoritate a celor care detin la acest moment o asigurare a locuintei - beneficiaza de protectie pentru sume asigurate de valori mult superioare valorii de 20.000 de euro, paleta de riscuri acoperite fiind, de asemenea, una care cuprinde, pe langa cele trei riscuri catastrofice definite de Legea 260, mult mai multe riscuri, non-catastrofice. Acesti clienti nu-si doresc sa renunte la protectia casei la valoarea reala. Or, de-acum inainte, acest lucru inseamna ca ei urmeaza sa achizitioneze doua polite: o polita obligatorie si una facultativa.
  • Noi incercam sa identificam solutii optime pentru ca acest proces sa ramana pentru clienti unul cat mai simplu. De asemenea, cautam sa gasim parghiile prin care gradul de cuprindere in asigurare sa ramana cel putin la nivelul actual si, in acest sens avem discutii cu toate institutiile active pe piata, incepand cu reprezentantii Pool-ului de Asigurare Impotriva Dezastrelor Naturale (PAID), continuand cu reprezentantii CSA si cu colegi de-ai nostri de la alte companii de asigurare. Este in interesul tuturor sa avem un numar cat mai mare de locuinte asigurate la valoarea lor reala si nu doar impotriva riscurilor catastrofice", a declarat Aurel Badea, directorul executiv responsabil cu activitatea de subscriere asigurari generale in cadrul Allianz-Tiriac Asigurari.

Conform reprezentantilor asiguratorului, "la nivelul portofoliului Allianz-Tiriac, toate asigurarile de locuinte sunt incheiate la valori ale sumelor asigurate ce depasesc cuantumul de 20.000 de euro. Aceasta situatie este de altfel generalizata la nivelul pietei, atunci cand ne referim la asigurarile facultative incheiate incepand din 2011. In sensul respectarii prevederilor Ordinului 15/2012, va trebui ca, la momentul reinnoirii, toti acesti clienti sa achizitioneze o polita obligatorie emisa de PAID si una facultativa emisa de o alta societate de asigurare".

"Pentru informarea clientilor nostri si a publicului din Romania, subliniem faptul ca, pentru cei care detin actualmente o polita facultativa ce acopera riscurile catastrofice la valori intregi, conformarea la prevederile Ordinului CSA nu impune intreruperea valabilitatii politei in vigoare. Asa cum chiar reprezentantii CSA au precizat, politele facultative incheiate anterior datei de 1 septembrie 2012 se vor derula fara nicio modificare pana la expirarea acestora", a mai declarat Aurel Badea.

Despre PAID si asigurarea obligatorie a locuintei

Creata la sfarsitul anului 2009 de catre 13 companii de asigurari, PAID (Pool-ul de Asigurare Impotriva Dezastrelor Naturale) emite politele de asigurare impotriva dezastrelor naturale (PAD), care acopera doar riscurile mai sus amintite si care sunt vandute in special de forta de vanzari a acestor companii de asigurari.

In conditiile in care modificarile aduse legii 260/2008 au permis proprietarilor sa detina si o polita facultativa de locuinta care sa acopere si cele trei riscuri de catastrofe naturale (cutremure, inundatii si alunecari de teren), companiile de asigurari, inclusiv cele membre PAID, au lansat si au inceput sa vanda produse faculative similare politei PAD, la acelasi pret dar cu mai multe riscuri acoperite.

Polita de asigurare impotriva dezastrelor naturale (PAD) costa anual 10 euro sau 20 de euro (in functie de materialul de constructie al locuintei) pentru sume asigurate de 10.000 euro si respectiv 20.000 de euro.

O diferenta importanta intre cele doua tipuri de produse este ca in cazul nefericit al producerii unui eveniment asigurat, proprietarul locuintei asigurate prin PAD va fi despagubit de PAID, iar proprietarul locuintei asigurate facultativ va fi despagubit de compania de asigurari cu care a facut contractul.

Modul de despagubire, o diferenta majora intre polita facultativa si cea obligatorie

Potrivit specialistilor din piata de asigurari, intre asigurarea facultativa a locuintei si cea obligatorie exista o mare diferenta in sensul ca prima este de tip proportional iar a doua este de tip prim risc.

Asigurarea de tip proportional inseamna ca daca pentru o casa care valoareaza 60.000 de euro un proprietar o asigura facultativ pentru 20.000 de euro, acesta isi va asigura practic doar a 3-a parte din casa. In momentul unei daune, sa zicem de 9.000 de euro, proprietarul locuintei va primi tot a 3-a parte din dauna, adica 3000 de euro, ceea ce nu se intampla in cazul politelor obligatorii.

La polita PAD indiferent de valoarea casei, potrivit legii, proprietarul isi asigura casa fie la 10.000 de euro fie la 20.000 de euro in functie de tipul constructiei, plateste o prima anuala de 10 euro, respectiv de 20 de euro si in cazul unei daune, luam acelasi exemplu de 9000 de euro, primeste toti cei 9.000 de euro.