Prin conditionarea incheierii asigurarilor facultative de locuinte doar la societatile membre PAID (n.a societatea care gestioneaza asigurarea obligatiorie a locuintelor) se ajunge la eliminarea societatilor de asigurari care nu sunt membre PAID si, pe cale de consecinta, aceasta prevedere ar avea ca efect restrangerea grava a pietei asigurarilor facultative, avertizeaza Consiliul Concurentei. Aceasta este reactia autoritatii la o propunere recenta a unei Comisii parlamentare de modificare a Legii 260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuintelor. Impotriva acestei propuneri legislative a protestat in aceasta luna si Allianz-Tiriac Asigurari.

Pe 27 septembrie 2012, Comisia Parlamentara de politica economica, reforma si privatizare a aprobat un set de modificari ale Legii 260/2008 ce ar urma sa fie dezbatute in plenul Camerei Deputatilor. Comisia a propus modificarea art. 3 (9) din lege in forma:

  • "Nu intra sub incidenta prezentei legi persoanele fizice si juridice care incheie o asigurare facultativa a locuintelor care sa acopere toate riscurile prevazute in asigurarea obligatorie, in conditiile in care aceste polite facultative sunt emise de asiguratorii membrii PAID"

Intr-un punct de vedere publicat pe site-ul propriu, "Consiliul Concurentei considera ca textul propus este susceptibil sa conduca la distorsionarea mediului concurential pe piata asigurarilor de locuinte din Romania, avand in vedere urmatoarele considerente:

  • Prin conditionarea incheierii asigurarilor facultative doar la societatile membre PAID se ajunge la eliminarea societatilor de asigurari care nu sunt membre PAID si, pe cale de consecinta, aceasta prevedere ar avea ca efect restrangerea grava a pietei asigurarilor facultative.
  • Pe de alta parte, societatile autorizate sa incheie asigurarile obligatorii pentru locuinte sunt, in acelasi timp, concurente pe piata asigurarilor facultative. Astfel, este posibil ca in practica acestor societati, PAD-ul (polita de asigurare impotriva dezastrelor naturale) sa contina atat clauze obligatorii care sa ateste asigurarea locuintei pentru suma asigurata obligatoriu cat si clauze aferente asigurarii facultative. Aceasta practica ar da posibilitatea concurentilor sa afle date despre activitatea asiguratorului pe piata asigurarilor facultative, si astfel se poate ajunge la o afectare serioasa a concurentei pe piata nereglementata (piata asigurarilor facultative)".

Autoritatea concluzioneaza ca o astfel de modificare a legii ar avea urmatoarele efecte asupra concurentei:

  • restrictionarea libertatii asiguratului de a-si alege asiguratorul pentru incheierea asigurarii facultative a locuintei are drept consecinta reducerea concurentei intre asiguratori pentru acest tip de asigurare, respectiv reducerea concurentei tocmai pe piata care permite manifestarea libera a concurentei intre asiguratori;
  • conditionarea incheierii celor doua tipuri de asigurari doar la societatile de asigurare membre PAID, va actiona ca o bariera pe piata, cu potentiale efecte negative asupra serviciilor oferite asiguratilor;
  • conditionarea incheierii celor doua tipuri de asigurari doar la societatile de asigurare membre PAID poate conduce la o reducere a capacitatii sau a motivatiei asiguratorilor de a oferi cele
  • mai bune pachete de servicii de asigurare facultativa pentru clienti;

Reactia Consiliului Concurentei vine dupa ce la inceputul acestei luni, Allianz-Tiriac Asigurari, societate de asigurari care nu este membra a PAID, a atentionat asupra acestor modificari legislative care ar distorsiona concurenta.

  • "Altfel spus, fata de varianta actualmente in vigoare a Legii 260, se urmareste restrangerea drepturilor de a actiona liber pe un anumit segment de piata pentru un grup bine definit de societati de asigurare, reprezentat de companiile care nu sunt actionari PAID. In schimb, doar asiguratorii membri ai PAID vor putea emite polite facultative de asigurare a locuintelor impotriva riscurilor catastrofice pentru sume asigurate de 10.000 / 20.000 euro, in paralel cu PAID", avertiza Allianz-Tiriac Asigurari.

Despre PAID si asigurarea obligatorie a locuintelor

Proprietarii care nu detin, in prezent, niciun fel de asigurare pentru locuinte pot fi sanctionati cu amenda de 100 la 500 de lei de catre autoritatile locale. In plus, in eventualitatea producerii unuia dintre cele trei riscuri de catastrofa naturala (cutremur, inundatie, alunecare de teren), acestia nu vor mai primi despagubiri de la bugetul de stat.

PAID (Pool-ul de Asigurare Impotriva Dezastrelor Naturale) s-a constituit ca societate de asigurare in luna noiembrie 2009, prin efortul comun a 12 societati de asigurare (ABC Asigurari, Astra Asigurari, Carpatica Asig, Certasig, City Insurance, Credit Europe Asigurari, Euroins Romania, Generali, Grawe Romania, Groupama Romania, Platinum Asigurari si Uniqa Asigurari), actionari PAID.

Acoperirea PAID este una de tip prim risc si functioneaza pe principiul solidaritatii, adica se aplica acelasi nivel de prima de asigurare pentru orice locuinta, independent de gradul de vulnerabilitate specific acesteia. Primele de asigurare pentru PAD sunt de 20 de euro, pentru o suma asigurata de 20.000 de euro, si de 10 euro, pentru o suma asigurata de 10.000 euro.