Euroins Insurance Group si Achmea au semnat un acord privind tranzactia companiilor bulgare ale Achmea: Interamerican Insurance si Interamerican Life, a anuntat marti Euroins Romania. Acordul vizeaza transferul activitatilor de asigurare bulgare ale Achmea catre grupul Euroins. Tranzactia urmeaza sa fie aprobata de autoritatile de reglementare si se estimeaza ca se va finaliza in a doua jumatate a anului 2013.

Willem van Duin, Presedintele Comitetului Executiv, Achmea, a declarat: "Aceasta tranzactie este un rezultat al strategiei Achema privind afacerile internationale. Intentionam sa investim in companii de talie mare, care sa se plieze pe competentele noastre principale in materie de asigurari generale si de viata, distribuite fie prin canale directe, fie prin bancassurance. Suntem convinsi ca, beneficiind de sprijinul Euroins Insurance Group, Interamerican se va dezvolta mai mult in cadrul pietei de asigurari bulgare aflate in expansiune si va continua sa isi sprijine clientii si toti ceilalti stakeholderi."

Kiril Boshov, CEO Euroins, a afirmat: "Suntem foarte multumiti de faptul ca am ajuns la o intelegere cu Achmea privind transferul Interamerican Bulgaria. Cu aceasta tranzactie, Euroins Insurance Group va avea o gama completa de produse de asigurare - life, non-life si sanatate. Compania va putea, astfel, sa le ofere actualilor si viitorilor clienti o paleta larga de produse de asigurare. Suntem mandri sa vedem grupul dezvoltandu-se ca urmare a acestei fuziuni."

Pentru a facilita o tranzitie stabila si pentru a sprijini dezvoltarea companiei, Dominique Bauduin, CEO-ul Interamerican, a fost de acord sa ramana in cadrul companiei si al noului grup.