Într-o intervenție recentă, d-nul Sobolewski, directorul general al BVB spunea “Romania are nevoie de capital, nu trebuie să exporte capital. Dar de ce le permite fondurilor de pensii private să investească pe piețe externe?”
Subscriu în totalitate la prima aserțiune și sunt în total dezacord cu a doua. Am să explic de ce.
Tendința naturală a fondurilor de pensii mai peste tot în lume este să investească în piețele autohtone din câteva motive simple: obligațiile lor viitoare sunt în monedă locală, deci investind în țara de origine evită complicațiile asociate expunerilor valutare, sunt mai familiare cu legislația locală a pieței de capital, beneficiază de înlesniri fiscale, mediul economic și emitenții sunt mai ușor de monitorizat etc.
România nu este o excepție din acest punct de vedere. Conform ultimului buletin ASF, la sfârșitul lui august, fondurile de pensii private autohtone investeau în România aproximativ 95% din totalul activelor. Pe de altă parte, aproximativ 80% din totalul plasamentelor în acțiuni erau investite local. Deoarece primul procent este atât de mare încât nu necesită comentarii, să ne concentrăm asupra celui de al doilea, care suspectez că reprezintă și preocuparea d-lui Sobolewski.
Care este situatia actuală? Un calcul simplu ne arată că multe fonduri de pensii au investit în emitenți listați la bursa locală suficient de mult capital ca deținerile lor să nu mai fie similare unor investiții lichide pe piața de capital, devenind mai degrabă investiții de tip cvasi-private equity. Adică investiții și poziții care practic nu mai pot fi lichidiate pe piața de capital în orice conditii, ci doar în măsura în care se găsește un investitor de mărime comparabilă interesat să cumpere întregul pachet deținut sau o mare parte din acesta . Este un aspect care nu poate fi ignorat de administratorii de pensii private, având în vedere că o astfel de situație le limitează marja de manevră pentru ajustarea pozițiilor în cazul unor evoluții nefavorabile ale emitentului sau pieței. Cu cât vor continua să investească mai mult pe piața locală în aceiași emitenți în care au investit și până acum, cu atât această situație se va amplifica. Acesta este motivul pentru care majoritatea fondurilor de pensii obligatorii au decis să își diversifice deținerile de acțiuni și pe piețe externe, piețe cu emitenți mult mai lichizi decât emitenții locali. Beneficiile sunt foarte importante și se referă la elemente pe care piața locală nu le poate oferi: lichiditate superioară și creșterea substanțială a diversificării, toate în beneficiul participanților.
Înseamnă aceasta că trebuie să renunțăm la ideea utilizării capitalului românesc in România? Câtuși de puțin și cred că, fiind confruntați cu un capital extern din ce în ce mai selectiv și pe alocuri chiar naționalist, ar trebui ca și noi să încurajăm acumulările de capital autohon să investească în România. În acest context, fondurile de pensii ar trebui să aibă în mod cert un rol, pornind însă de la premiza că bursa și acțiunile deja existente nu ar trebui să fie singura opțiune. De aici decurg câteva variante.
Una dintre ele este aducerea în ritm alert de noi emitenți la bursa de valori, în condiții de profesionalism și transparență. Asa cum spuneam într-un articol anterior “Nu tot ce zboară se listează”. Listările care urmează nu trebuie să aibă la bază iluzia că este suficient ca firmele de stat să fie doar “aruncate” pe bursă și investitorii, fondurile de pensii în cazul nostru, se vor repezi să le cumpere. Afirmație valabilă și pentru firmele private, care au nevoie în aceeași măsură de un marketing adecvat, credibil și profesionist. Uitându-mă la tabloul listărilor viitoare aș zice că imaginea este mai degrabă pestriță.
In același timp, legislația care guvernează politica de investiții a fondurilor de pensii obligatorii trebuie adaptată astfel încât să îmbine într-un mod optim siguranța investițiilor cu încurajarea lor pe plan local. Utilizarea unor criterii specifice piețelor mature în procesul de investire a fondurilor de pensii este justificată din punctul de vedere al minimizării riscului, dar, în condițiile în care piețele financiare din Romania sunt imature, vor avea drept consecință migrarea investițiilor în străinătate. Din acest motiv, o soluție de compromis este inevitabilă.
În orice țară, mai ales în contextul actual, rolul fondurilor de pensii este cel putin dual: o sursă de venituri pentru viitorii pensionari și o sursă de capital de dezvoltare pentru țara de proveniență. Daca se dorește promovarea și celei de-a doua componente, a celei de dezvoltare, atunci criteriile de investire ale fondurilor de pensii obligatorii vor trebui relaxate, dând mai mult credit profesionalismului administratorilor: criteriile de investire în obligațiuni corporatiste ar trebui sa fie din nou mai permisive, investițiile de tip private equity ar trebui permise din nou în anumite limite, posibilitatea investirii în infrastructură ar trebui reintrodusă.
Două comentarii lămuritoare la această enumerare. Pledoaria pentru investiții de tip private equity pare să contrazică argumentul anterior legat de dezavantajul investițiilor de tip cvasi-private equity, consecința deținerilor de poziții mari pe o bursă nelichidă ca cea de la București. Nu este nicidecum o contradicție. Investițiile în fonduri de tip private equity dau posibilitatea diversificării portofoliului spre industrii care nu sunt reprezentate pe bursa, oferind beneficiul unui risc diversificat. Mai mult decât atât, investițiile fondurilor de private equity presupun o prezență solidă, de multe ori de acționar majoritar, și un cuvânt extrem de greu în ce privește guvernanța corporatistă a firmelor în care fondul respectiv investește. Aceasta este mai degrabă o excepție în investițiile pe bursă unde participațiile sunt de obicei minoritare.
Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro
