Acordul cu Astra Asigurari pentru vanzarea operatiunilor de asigurari de viata si pensii ale Axa Asigurari din Romania, acord anuntat in 29 noiembrie 2013, a expirat, si AXA isi reevalueaza optiunile strategice in interesul clientilor si angajatilor din Romania, a anuntat vineri grupul francez AXA. Scurtul anunt vine in contextul in care la cateva luni dupa anuntul tranzactiei, in februarie 2014, asupra Astra Asigurari a fost deschisa procedura de administrare speciala, iar Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF) nu a avizat nici acum aceasta tranzactie.

Preluarea Axa Asigurari de catre Astra Asigurari a cazutFoto: Hotnews
  • Istoricul tranzactiei Astra Asigurari- AXA Asigurari

29 noiembrie 2013 - Anuntul tranzactiei:

Grupul francez AXA a anuntat in 29 noiembrie 2013 ca a incheiat un acord cu Astra Asigurari prin care isi va vinde operatiunile de asigurari de viata si va parasi piata din Romania, tranzactie care urma sa primeasca avizul autoritatii de supraveghere a pietei - ASF.

18 februarie 2014 - ASF impune administrator special la Astra Asigurari. Acuzatiile lui Dan Adamescu:

Lucrurile s-au complicat in 18 februarie 2014, cand Consiliul Autoritatii de Supraveghere Financiara (ASF) a decis deschiderea procedurii de redresare financiara prin administrare speciala pentru Astra Asigurari, administratorul special al Astra, numit de catre ASF, fiind KPMG Advisory.

Date recente ale ASF arata ca la sfarsitul lui 2013, trei firme (n.a Astra, Carpatica si Euroins) nu indeplineau cerinta de solvabilitate, alte trei aveau gradul de solvabilitate intre 1 si 1,05 si alte 16 aveau un grad de solvabilitate cuprins intre 1,05 si 1,5.

Pe 18 februarie 2014, in aceeasi zi in care ASF a dispus deschiderea procedurii de redresare financiara a Astra Asigurari, suspendarea drepturilor de actionar al TNG Romania si numirea a KPMG Advisory ca administrator special, Dan Adamescu a organizat o conferinta de presa in care a declarat urmatoarele:

"Toata aceasta teroare a inceput la mijlocul lui 2013 cand am cumparat AXA. AXA ne-a invitat pe noi pe VIG si pe AEGON sa cumparam aceasta firma si ne-a dat noua castig de cauza. O lovitura de prestigiu pentru noi. Am cumparat AXA Romania si primeam 35 de milioane de euro infuzie de capital. Momentul asta a declansat atacul ASF-ului. ASF nici astazi nu a aprobat contractul. Acest contract trebuia aprobat imediat, pentru ca ar fi fost rezolvate toate problemele. Nu accepta preluarea AXA care ar fi insemnat rezolvarea tuturor problemlor pentru ca ASF nu vrea rezolvarea acestor probleme. ASF vrea sa distruga Astra Asigurari", a declarat atunci Dan Adamescu.

24 februarie 2014 - TNG, actionarul Astra Asigurari, aduce noi acuzatii ASF-ului:

Ulterior, pe 24 februarie 2014, actionariatul Astra Asigurari a acuzat ASF ca a impus administrator special inainte de a raspunde unui plan de masuri care ar fi determinat cresterea capitalului Astra cu peste 150 milioane de lei.

Iata comunicatul de presa transmis in 24 februarie de TNG Romania:

  • "Decizia ASF, din data de 18.02.2014, prin care a dispus, deschiderea procedurii de redresare financiara a Societatii de Asigurare-Reasigurare ASTRA S.A. (Astra), suspendarea drepturilor de actionar al TNG Romania si numirea a KPMG Advisory ca administrator special este Nelegala, Excesiva si cu Depasirea prerogativelor stabilite de lege.
  •     Astra a adoptat si a prezentat Autoritatii un plan de masuri care prevede, inclusiv, o majorare de capital compusa dintr-un aport al actionarilor existenti si din fuziunea cu societatea achizitionata AXA Romania care va determina cresterea capitalului Astra cu peste 150 milioane de lei.
  •     Astra a solicitat Autoritatii in repetate randuri sa aiba in vedere acest plan de masuri, insa raspunsul la acest plan de masuri a venit abia dupa deschiderii procedurii de redresare financiara.
  •     In ciuda faptului ca implementarea masurilor propuse prin planul de masuri incepuse deja, societatea convocand adunarea generala extraordinara a asociatilor la data de 12.02.2014, aspect comunicat catre ASF prin rapoartele curente si a adreselor de informare, Autoritatea a actionat abuziv suspendand dreptul la vot al actionarilor, zadarnicind astfel orice fel de demers de majorare a capitalului social si de satisfacere a necesitatilor imediate de lichiditati ale societatii.
  •     Autoritatea a deturnat astfel procedura de redresare financiara de la scopul acesteia si a adoptat aceasta masura careia i-a oferit caracter sanctionator si destructiv, cu incalcarea normelor in vigoare.
  •     Incalcand principiile transparentei si aplicarii unitare, fara sa dea efect planului de redresare propus de Societate, asa cum avea obligatia conform legii, ASF a ales masura cu cel mai mare efect devastator, respectiv numirea unui administrator special (KPMG Advisory SRL).
  •     Controlul pretins inopinat, care a adus la instituirea redresarii financiare asupra societatii Astra, a fost demarat in momentul notificarii intentiei de preluare a companiei Axa Romania.
  •     In loc sa aprobe achizitia companiei Axa Romania si fuziunea cu societatea Astra, si crearea unei companii de asigurari mai bine capitalizate, ASF a hotarat sa blocheze tranzactia prin masuri abuzive.
  •     Societatea a depus, la data  28.11.2013,  in fata Autoritatii documentele relevante cu privire la achizitie, in vederea evaluarii potentialului achizitor si a proiectului de achizitie de catre ASF. Desi cadrul legal instituie Autoritatii un termen de 60 zile in care aceasta sa se pronunte pe cererea de autorizare a fuziunii, Autoritatea a amanat succesiv acest termen pana la data in care a dispus masura intrarii in redresare financiara fata de Astra.
  •     Inca inainte de data inceperii controlului care a dus la decizia din data de 18.02.2014, decizia reprezentantilor ASF era luata, controlul neavand un caracter real si neurmarind adoptarea unor masuri benefice societatii, ci preconstituirea unui inscris pentru a justifica masura abuziva hotarata inca din data de 20 ianuarie 2014, astfel cum rezulta din minuta intalnirii din acea data, care a avut loc la sediul ASF si in cadrul careia presedintele ASF aducea la cunostinta reprezentantilor societatii decizia ASF de a institui administrarea speciala.
  •     In concluzie, prin acest sir de abuzuri, actiunile ASF duc la concluzia ca nu se doreste intarirea financiara a societatii de asigurari. ASF pericliteaza astfel interesele celor peste 4 milioane de asigurati Astra si se joaca in un mod iresponsabil cu intreaga stabilitate a industriei asigurarilor contribuind la distorsiunea grava a pietei asigurarilor.
  •     TNG in calitate de actionar caruia i-au fost vatamate grav drepturile, inclusiv dreptul de proprietate, drept ce este garantat prin art. 1 din Protocolul 1 a CEDO in ceea ce priveste  proprietatea actionarilor semnificativi, va actiona prin toate mijloacele pentru restabilirea legalitatii si atragerea raspunderii persoanelor care se fac vinovate pentru destabilizarea ASTRA Asigurari prin adevarate actiuni criminale".

25 februarie 2014 - Replica ASF:

In replica, ASF a respins a doua zi, pe 25 februarie 2014, acuzatiile TNG.

Iata mai jos o parte din raspunsul punctual transmis de ASF la acea data:

  • Facem urmatoarele precizari:
  •     I. Referitor la "planul de masuri care prevede inclusiv o majorare de capital compusa dintr-un aport al actionarilor existenti si din fuziunea cu societatea AXA LIFE INSURANCE SA care va determina cresterea capitalului ASTRA cu peste 150 de milioane de lei" si la afirmatia ca "ASTRA a solicitat in repetate randuri sa aiba in vedere acest plan de masuri fara insa a primi nici pana in momentul de fata un raspuns":
  •     1. ASTRA nu a depus niciodata la ASF o solicitare privind fuziunea dintre societatile ASTRA si AXA, ci a depus o cerere pentru aprobarea tranzactiei de cumparare a societatii AXA.
  •     2. ASTRA a transmis, in datele de 3 februarie 2014 si 7 februarie 2014, Hotararea Consiliului de Supraveghere si Decizia de Directorat din 31.01.2014, potrivit carora ar urma sa fie demarat un proces de majorare de capital social de 20 de milioane de lei. Planul de masuri cuprindea estimarea actionarilor ca, in urma unei potentiale fuziuni, societatea ASTRA ar beneficia de operatiunea de majorare de capital social a AXA in suma de 21 de milioane de euro.
  •     3. La planul transmis ASF, in data de 7 februarie 2014, Directia de Supraveghere si Stabilitate Financiara a raspuns, in data de 14 februarie 2014. In raspuns, ASF a comunicat societatii ca planul financiar propus de ASTRA nu are o fundamentare tehnica, neexistand niciun indicator economic cuantificat care sa conduca la rezultatele prezentate in planul respectiv. Totodata, s-a comunicat companiei ca procesul de achizitie al societatii AXA Life Insurance SA nu rezolva necesarul de lichiditati al societatii ASTRA si ca din plan 3. nu rezulta preocuparea potentialului achizitor pentru intarirea capacitatii financiare proprii in scopul asigurarii respectarii obligatiilor asumate prin contracte de asigurare si preocuparea pentru protejarea intereselor asiguratilor companiei.
  •     4. In urma neregulilor cu impact financiar constatate la societatea ASTRA prin controalele ASF, ASTRA a avut termen de implementare a planului de masuri pana la data de 31 decembrie 2013. Conducerea ASTRA nu a dus la indeplinire planul de masuri, ceea ce a constituit un argument in plus pentru aplicarea legii care a impus instituirea procedurii de redresare financiara prin administrare speciala.
  •     5. Decizia de deschidere a procedurii de redresare financiara prin administrare speciala a fost luata in data de 18 februarie 2014, in urma analizei concludente a tuturor elementelor care impun deschiderea acestei proceduri.
  •     Orice alta actiune diferita fata de cele intreprinse de Autoritatea de Supraveghere Financiara ar fi insemnat ignorarea legii pentru care ASF a fost infiintata.
  •     II. Referitor la afirmatia: "in loc sa aprobe achizitia AXA Life Insurance SA si fuziunea cu societatea ASTRA si crearea unei companii mai bine capitalizate, ASF a hotarat sa blocheze tranzactia prin masuri administrative":
  •     1. Potrivit normei privind autorizarea si functionarea asiguratorilor, puse in aplicare prin Ordinul CSA nr. 16/2012, cu modificarile si completarile ulterioare, potentialii achizitori trebuie sa dispuna de o situatie financiara care sa le permita onorarea obligatiilor lor patrimoniale si care sa asigure premizele pentru sustinerea activitatii asiguratorului din surse proprii, in cazul in care situatia financiara a acestuia se deterioreaza. Cu alte cuvinte, inainte ca ASF sa poata aproba un contract de cumparare a unei societati de asigurare de catre o alta societate, potentialul achizitor trebuie sa faca dovada soliditatii sale financiare. In situatia de fata, ASTRA trebuie sa faca dovada soliditatii sale si nu viceversa.
  •     2. Desi societatea ASTRA porneste in elaborarea Planului de masuri transmis si de la premiza ca procesul de achizitie al AXA SA "presupune o infuzie de capital de 21 de milioane de euro, precum si preluarea activelor societatii AXA", majorarea de capital de la AXA nu poate fi folosita pentru rezolvarea necesarului de lichiditati al societatii ASTRA, aceasta fiind destinata reconstituirii activului net al AXA SA pana la nivelul unei valori cel putin egale cu jumatate din capitalul social, conform prevederilor art. 153 din Legea societatilor comerciale nr.31/1990 republicata. Majorarea de capital social de 21 de milioane de euro este destinata asigurarii stabilitatii financiare proprii a societatii AXA si nu a companiei ASTRA.

Pentru detalii citeste si: Razboiul ASF-Astra continua. ASF solicita actionarilor companiei ASTRA sa inceteze demersurile de defaimare/ Orice declaratie a actionarilor ASTRA reprezinta doar punctul lor de vedere si nu pozitia administratorului special

August 2014 - Un aviz de principiu transmis de ASF pentru o preluare a AXA Axigurari:

ASF a decis in 5 iunie 2014 transmiterea cu celeritate catre Astra a unui aviz de principiu pentru "aprobarea tranzactiei de vanzare-cumparare a AXA Romania de catre Astra SA ca piesa cheie in imbunatatirea indicatorilor de lichiditate si ca parte componenta a programului de redresare financiara prin implicarea unui investitor strategic", potrivit unei decizii ASF obtinute in luna august 2014de HotNews.ro. Surse din piata au precizat ca termenele contractului de vanzare-cumparare ar fi expirat in 21 iulie 2014. Proprietarul Astra a cerut ASF in luna august 2014 sa se pronunte asupra acestei tranzactii, in conditiile in care "preluarea AXA era parte integranta a recapitalizarii Astra, prevazuta in planul de masuri al KPMG", iar ASF a confirmat ca "planul de masuri prevede si eventuala achizitie a Axa de catre ASTRA", insa "dupa majorarea capitalului social facuta de catre actionarii ASTRA si dupa redresarea financiara a companiei".

In replica, ASF sustine intr-un punct de vedere transmis HotNews.ro ca "acest acord de principiu si un alt aviz favorabil, de etapa, transmis ulterior conditionat, nu privesc acordul Axa-Astra din 2013 ci privesc mai degraba negocierea si incheierea unui alt acord. Acest lucru nu s-a intamplat. Este decizia partilor daca merg sau nu mai departe".

Contactat de HotNews.ro in legatura cu posibila expirare a termenelor contractuale, oficialii grupului AXA au raspuns ca 'nu comenteaza'.

29 august 2014 - A inceput prima etapa a majorarii de capital la Astra Asigurari:

Astra Asigurari a demarat procedura de subscriere care se adreseaza exclusiv actionarilor existenti si care este deschisa pana la data de 1 octombrie 2014, a anuntat in 29 august KPMG, administratorul special al firmei de asigurari. In acest sens, Astra a publicat prospectul emisiunii de actiuni cu drept de preferinta, cu aport in numerar de 70 milioane de lei, aceasta fiind prima operatiune de majorare de capital social de care are nevoie Astra Asigurari pentru a se redresa financiar. Majorarea capitalului social cu 490 milioane de lei, in mai multe etape, este una din masurile care urmeaza a fi luate pentru relansarea activitatii Astra Asigurari, potrivit KPMG.

11 septembrie 2014: Astra si Carpatica nu indeplineau cerinta de solvabilitate la sfarsitul lunii iunie 2014

Datele ASF privind piata asigurarilor arata ca, la 30 iunie 2014, Astra si Carpatica nu indeplineau cerinta de solvabilitate:

  • "Marja de solvabilitate disponibila pe total piata de asigurari a fost la sfarsitul semestrului I 2014 de 1,998 mld. lei, excedand cu 19% marja minima ceruta de legislatie ca maxim dintre fondul de siguranta si marja de solvabilitate minima rezultata din calculele actuariale. Doua societati de asigurare, Astra si Carpatica sunt in redresare financiara, neindeplinind aceasta cerinta".

Ce venituri a obtinut si ce despagubiri a platit clientilor Astra Asigurari in aceasta perioada?

Astra Asigurari, controlata de omul de afaceri Dan Adamescu, a raportat venituri din primele subscrise atat din activitatea de asigurari generale (in care intra si RCA) cat si de viata de peste 403,1 milioane de lei, reprezentand 10,14% din totalul veniturilor din piata locala de asigurari. Astra se afla astfel pe locul doi in piata dupa Allianz-Tiriac Asigurari care a avut venituri de peste 491,3 milioane de lei (12,37% din totalul veniturilor din piata de asigurari din Romania).

Strict din activitatea de asigurari generale, Astra a obtinut venituri de peste 397,6 milioane de lei (cota de piata de 12,45% pe asigurari generale). Si aici se afla pe locul doi dupa Allianz-Tiriac Asigurari (venituri de 441,6 milioane lei si cota de piata de 13,83%).

In privinta despagubirilor platite, raportul ASF arata ca valoarea indemnizatiilor brute platite de Astra Asigurari in primele sase luni din acest an a depasit 249,5 milioane lei, echivalentul a 11,84% din totalul despagubirilor din piata asigurarilor generale din tara.

Spre comparatie, in primele sase luni din 2013, valoarea indemnizatiilor brute platite de Astra Asigurari a depasit 273,8 milioane lei, echiva,entul a 12,82% din totalul despagubirilor din piata asigurarilor generale din tara.

19 septembrie 2014:

Grupul AXA a anuntat ca a expirat acordul prin care operatiunile de asigurari din Romania au fost cumparate de Astra Asigurari si ca isi reevalueaza optiunile strategice in interesul clientilor si angajatilor din Romania.