Un amplu protest al transportatorilor impotriva cresterii tarifelor RCA la care este anuntata prezenta a mii de autovehicule va avea loc joi in fata Guvernului. Primaria Bucuresti spune ca a autorizat protestul cu conditia ca la manifestatie sa participe maxim 6000-7000 de autovehicule, in conditiile in care transportatorii au anuntat ca vor fi prezente aproape 9000 de autovehicule (autobuze, autocare si taxiuri) si aproape 900 de autocamioane.

Protest de amploare impotriva cresterii tarifelor RCAFoto: AGERPRES

Primaria Bucuresti a anuntat miercuri ca a aprobat organizarea protestului, dar ca s-a negocviat ca traficul sa nu fie blocat.

  • Redam mai jos comunicatul Primariei:

"In urma discutiilor care au avut loc in cursul acestei dimineti la Primaria Municipiului Bucuresti, intre Primarul General, Prefectul Capitalei, membrii comisiei de aprobare a adunarilor publice si mai multe asociatii ale transportatorilor, au fost renegociate conditiile de desfasurare a protestului, anuntat pentru joi, 17 decembrie, in Piata Victoriei, astfel incat traficul sa nu fie blocat.

Astfel, s-a stabilit o regula foarte clara: la manifestatie vor participa maxim 6000-7000 de autovehicule (fata de 10.000 cat se solicitase initial),cu obligatia de a se incadra in perimetrul stabilit pentru organizarea manifestatiei: Piata Victoriei, pana la ocuparea perimetrului delimitat de: prelungirea b-dul Aviatorilor, Soseaua Kiseleff, b-dul Ion Mihalache, strada Buzesti, Calea Victoriei, intersectia b-dul Lascar Catargiu cu b-dul Iancu de Hunedoara, cu pastrarea unei zone de siguranta de latime de 1.5 metri, pe aliniamentul cuprins intre intersectia strada Paris cu b-dul Aviatorilor si intersectia b-dul Lascar Catargiu cu b-dul Iancu de Hunedoara.

Protestul va avea loc joi, 17 decembrie, intre orele 09.30-15.00, in Piata Victoriei.

Intre orele 05.00 si 7.00 va avea loc afluirea participantilor din afara Bucurestiului, iar intre orele 07.00-9.30 a celorlalti participanti. Protestatarii vor elibera zona intre orele 15.00-17.00.

RESTRICTII DE CIRCULATIE:

Pentru buna desfasurare a manifestatiei, circulatia rutiera va fi restrictionata, dupa cum urmeaza:

Joi, 17 decembrie, incepand cu ora 05.00 se va restrictiona traficul rutier pe Soseaua Kiseleff, de la Arcul de Triumf pana la Piata Victoriei, respectiv Soseaua Kiseleff, de la Arcul de Triumf pana la Piata Presei Libere (zona Centrala-Mediana, gradual, in functie de sosirea participantilor), permitandu-se permanent circulatia pe ambele sensuri ale strazii Arh. Ion Mincu;

In cazul in care va fi necesar se va restrictiona traficul si pe strada Paris si breteaua care leaga b-dul Iancu de Hunedoara de Piata Victoriei.

Circulatia in Piata Victoriei va fi resistematizata incepand cu ora 05.00, prin asigurarea traficului rutier pe doua benzi de circulatie pe sens, in fata Guvernului Romaniei, intre B-dul Aviatorilor si Calea Victoriei, respectiv B-dul Lascar Catargiu, asigurandu-se circulatia pe Calea Victoriei, b-dul Ion Mihalache, strada Buzesti si b-dul Lascar Catargiu.

In data de 16 decembrie, incepand cu ora 20.00, se va restrictiona parcarea supraterana de la Piata Victoriei si alveola de pe partea stanga a Soselei Kiseleff, sensul spre Piata Victoriei.

Toate restrictiile se vor aplica pana la terminarea activitatilor aferente mitingului, dar nu mai tarziu de ora 17.00.

Mentionam ca solicitarea a fost formulata de Confederatia Operatorilor si Transportatorilor Autorizati din Romania, Federatia Operatorilor Romani de Transport, Asociatia Patronala a Transportatorilor Europa 2002, Asociatia Romana pentru Transporturi Rutiere Internationale, Asociatia Nationala a Transportatorilor si Taximetristilor Independenti si Asociatia Operatorilor de Transport Rutier A.P.U.L.U.M.

Primaria Municipiului Bucuresti respecta si va respecta intotdeauana dreptul democratic al cetatenilor consfintit de Constitutia Romaniei de a se manifesta liber, cu respectarea legislatiei in vigoare".

  • De cealalta parte, Confederatia Operatorilor si Transportatorilor Autorizati din Romania a anuntat joi ca la manifestatie vor participa peste 9000 de autovehicule

Redam mai jos integral comunicatul COTAR:

"Joi, 17 decembrie 2015, transportatorii rutieri vor protesta in fata Guvernului Romaniei, intre orele 10.00-15.00.

La actiunea de protest vor fi mobilizate aproximativ 9.000 de autobuze, autocare si taxiuri care apartin patronatelor cu activitate in domeniul transportului public de persoane si aproximativ 900 de autocamioane din domeniul transporturilor de marfa.

Protestul este organizat de Confederatia Operatorilor si Transportatorilor Autorizati din Romania (C.O.T.A.R.), impreuna cu Federatia Operatorilor Romani de Transport (FORT), Asociatia Patronala a Transportatorilor Europa 2002 (APTE 2002), Asociatia Romana pentru Transporturi Rutiere Internationale (ARTRI), Asociatia Nationala a Transportatorilor si Taximetristilor Independenti (ANTTI) si Asociatia Operatorilor de Transport (APULUM).

¬Prezentam scuzele noastre bucurestenilor, pentru actiunea de protest care va afecta circulatia in zona centrala a orasului, insa aceasta este singura cale prin care autoritatile pot fi determinate sa inteleaga faptul ca institutiile trebuie sa fie in slujba cetatenilor si nu invers. Masurile luate in ultimul timp afecteaza atat transportatorii, cat si cetatenii posesori de autovehicule, care vor plati RCA de cca. 1.000 de euro annual, mult peste puterea financiara a romanilor. De asemenea, cresterile de taxe din Transporturi vor afecta toate celelalte industrii si comertul, prin cresterea preturilor, astfel incat va produce o scadere a puterii de cumparare, ce-i va afecta pe toti romanii¬, a declarat Vasile Stefanescu, Presedinte COTAR.

Totodata, posesorii de vehicule care parcheaza de regula in Piata Victoriei sunt rugati sa inteleaga situatia fara precedent si necesitatea acestei actiuni de protest si sa lase libere, pentru data de 17 decembrie, parcarile din aceasta zona. Speram ca toti locuitorii Capitalei vor solidariza cu aceasta actiune organizata in interesul general al persoanelor fizice si juridice, pentru reducerea valorilor RCA si eliminarea supraaccizei din preturile carburantilor, incepand cu data de 01.01.2016.

Principalele revendicari sunt:

1. Solicitam interventia autoritatii pentru un cost al primei RCA suportabil de catre transportatori, in conditiile in care tariful RCA a ajuns sa creasca cu peste 300% in ultimele 6 luni pentru activitatea de transport persoane si transport marfa, inclusiv taxi.

2. Eliminarea supraacizei, incepand cu data de 1 ianuarie 2016.

3. Interventia Guvernului Romaniei pentru modificarea actelor normative (decizii ORDA) prin care operatorii de transport sunt obligati sa plateasca sume enorme pentru drepturile de autor, desi obiectul lor de activitate il constituie transportul de persoane, si nu difuzarea operelor muzicale sau a muzicii ambientale in autobuze, taxiuri;

Solicitam sprijin pentru modificarea Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe, astfel incat operatorii de transport sa fie exonerati de obligatia de a plati lunar drepturile de autor numai pentru simplul fapt ca autovehiculul este dotat cu un aparat de radio. Sa se procedeze ca in Uniunea Europeana, sa fie platita o singura taxa la inmatricularea autovehiculului care va fi folosit la activitatea de transport persoane;

4. Urgentarea parcursului legislativ din partea Ministerului Transporturilor pentru proiectele actelor normative discutate si aprobate in Comisiile de dialog social (modificarea HG 69.), documente care ar trebui inaintate la Guvern sau la Monitorul Oficial pentru publicare".