Omniasig VIG a castigat licitatia pentru asigurarea in urmatorii 4 ani a 20 de elicoptere si 2 avioane ale Inspectoratului General de Aviatie al MAI, aeronave destinate misiunilor de ordine publica si SMURD, potrivit unui anunt de atribuire publicat marti in Sistemul Electronic de Achizitii Publice (SEAP). Valoarea finala a acordului cadru semnat in 16 decembrie intre cele doua parti a fost de 5,23 milioane de euro, de la o estimare initiala de peste 5,51 milioane de euro. Omniasig a fost singurul ofertant in aceasta licitatie.

Elicopter SMURDFoto: AGERPRES

Conform caietului de sarcini (vezi documentul atasat), Omniasig va trebui sa furnizeze

1. servicii de asigurare completa CASCO a 22 aeronave, astfel:

  • - 12 elicoptere EC 135
  • - 3 elicoptere Mi8
  • - 3 elicoptere Mi 17
  • - 2 elicoptere IAR 316B
  • - 1 avion Piper PA-42
  • - 1 avion Cessna Citation

2. servicii de asigurare echipamente si bunuri aflate la bord necesare indeplinirii misiunilor

3. servicii de asigurare pentru acoperirea daunelor rezultate ca urmare a vatamarii corporale sau decesului de persoane

4. servicii de asigurare a aeronavelor pentru cazurile de raspundere civila, ca urmare a pagubelor produse tertilor in urma accidentelor, incidentelor sau altor evenimente de aviatie.

Serviciile de asigurare mentionate vor acoperi perioada 20.12.2016 - 20.12.2020.

In privinta despagubirilor ce pot fi acordate prin asigurare, in document se precizeaza ca valoarea echipamentelor si bunurilor materiale aflate la bordul aeronavelor, necesare indeplinirii misiunilor este de maximum 15 milioane lei. Valoarea despagubirii pentru vatamare corporala cu invaliditate totala sau deces (echipaj si pasageri) este de 50.000 euro/persoana, iar valoarea despagubirii pentru vatamare corporala cu invaliditate partiala (echipaj si pasageri) este de 15.000 euro/persoana.

In toamna anului trecut, Omniasig Vienna Insurance Group a anuntat ca a achitat suma de 5,5 milioane de euro pentru inlocuirea aeronavei distruse in urma tragicului accident aviatic survenit la 15 decembrie 2014, pe lacul Siutghiol din judetul Constanta, precum si pentru toate despagubirile datorate urmasilor legali ai membrilor echipajului.

Asiguratorul nu a precizat ce despagubiri au primit urmasii celor patru persoane decedate din aceasta suma de 5,5 milioane de euro. Conform datelor Consiliului Judetean Constanta, elicopterul prabusit fusese achizitionat in noiembrie 2012 si fusese transferat cu o luna inainte de accident pentru a fi utilizat de SMURD, valoarea aparatului fiind de aproximativ cinci milioane de euro, fonduri europene.