Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF) a anuntat vineri noile tarife de referinta RCA, un reper pentru consumatori in ceea ce priveste pretul RCA. Tariful de referinta mediu ponderat in functie de numarul de expuneri pe fiecare segment pentru persoane fizice este de 756 lei, in crestere cu 9% fata de tariful de referinta anterior de 692 lei, iar pentru persoane juridice este de 1.752 lei cu 11% mai mare decat tariful anterior de 1574 lei. Pe de alta parte, ASF spune ca soferii care ajung la clasa maxima de bonus (B8) primesc o reducere de 50% a tarifului de prima, fata de 32% cat era prevazut de reglementarile anterioare.

Sediu ASFFoto: AGERPRES

Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF) a publicat vineri (vezi documentul atasat) noile tarife de referinta pentru politele auto obligatorii (RCA), conform prevederilor Legii nr. 132/2017 si a Normei 22/2017 privind metodologia de calcul a acestora.

Tarifele de referinta au fost calculate, potrivit prevederilor legale, de o companie independenta - Deloitte Audit SRL - in functie de: categoriile de vehicule (autoturisme, autovehicule transport marfa, autovehicule transport persoane etc.), de tipul asiguratului (persoana juridica/persoana fizica), de varsta asiguratilor in cazul persoanelor fizice, precum si de caracteristicile tehnice ale vehiculelor (capacitatea cilindrica sau puterea, masa maxima autorizata, numarul de locuri).

Tariful de referinta este un reper pentru consumatori in ceea ce priveste pretul politelor auto obligatorii si reprezinta, impreuna cu factorul N, elementele in baza carora este stabilit pragul aferent incadrarii unui asigurat in categoria de client cu risc ridicat.

Schimbarea relativa a primei de risc de referinta comparativ cu cea din tariful de referinta anterior nu este consistenta la nivelul tuturor categoriilor de autovehicule, existand atat scaderi, cat si cresteri de valoare.

Tarifele de referinta vin in contextul creat de cadrul legislativ primar si secundar actual, care introduce prevederi si instrumente noi pentru piata. Printre acestea se numara si un sistem de Bonus-Malus care rasplateste comportamentul corect in trafic. Acum soferii care ajung la clasa maxima de bonus (B8) primesc o reducere de 50% a tarifului de prima, fata de 32% cat era prevazut de reglementarile anterioare.

La data de 31.12.2017, conform datelor disponibile din baza de date CEDAM, aproximativ 83% din politele RCA pentru persoane fizice se afla in clasele de bonus B1-B8, in categoria maxima B8 aflandu-se 48% din polite. Pentru persoanele juridice, aproximativ 76% din polite se afla in clasele de bonus B1-B8, in categoria maxima B8 aflandu-se 26% din polite.

Astfel, ca urmare a modificarii legislatiei cu privire la sistemul de Bonus-Malus, reducerile procentuale disponibile sunt mai mari decat au fost aplicate in trecut.

Tariful de referinta mediu ponderat in functie de numarul de expuneri pe fiecare segment pentru persoane fizice este de 756 lei, comparativ cu 692 lei conform tarifului de referinta anterior (+9%), iar pentru persoane juridice este de 1.752 lei comparativ cu 1.574 lei conform tarifului de referinta anterior (+11%).

Publicarea tarifelor de referinta reprezinta un demers ce conduce la cresterea transparentei, la informarea si la transmiterea catre consumatori a unor informatii corecte si complete cu privire la politele RCA. Tarifele de referinta nu reprezinta tarife la care sunt incheiate politele RCA in piata.