​EXCLUSIV Șapte asigurători cer în instanță obligarea Guvernului la plata unor prejudicii de peste 56,2 milioane de lei pentru plafonarea tarifelor RCA

de Adrian Vasilache     HotNews.ro
Joi, 9 august 2018, 18:21 Economie | Asigurari


Curtea de Apel Bucuresti
Foto: Hotnews
​Șapte din cei opt asigurători care au dat în judecată Guvernul, anul trecut, pentru anularea Hotărârii Guvernului Cioloș din 2016 care a plafonat tarifele RCA pentru o perioadă de șase luni, cer separat în instanță obligarea Executivului la plata unor pierderi cumulate de peste 56,2 milioane lei, arată datele din acest dosar consultate de HotNews.ro. Cu excepția Euroins, ceilalți șapte asigurători, respectiv Allianz-Țiriac Asigurări, Asirom, Generali, Groupama, Omniasig, Grawe și Uniqa cer despăgubiri pentru că ar fi fost forțați să vândă polițe RCA la prețuri care în cazul altor societăți, precum Astra și Carpatica, au condus la falimentul acestora.

Cele 7 cereri de chemare în judecare și sumele pe care asigurătorii le cer de la Guvern:


Ca și în dosarul inițial, în care acești șapte asigurători împreună cu Euroins solicită anularea Hotărârii de Guvern 826/2016 care stabilit tarife maxime la RCA pentru o perioadă de 6 luni, casa de avocatură care reprezintă firmele de asigurare este SCA Zamfirescu Racoți & Partners, prin avocați Călin Zamfirescu și Cosmin Vasile, conform dosarului consultat joi, 9 august 2018, de HotNews.ro.

Raluca Tintoiu, fosta sefa NN Pensii
Foto: Hotnews
De notat că avocatul Cosmin Vasile (vezi poza alăturată cu acesta) o reprezintă și pe fosta șefă a NN Pensii, Raluca Țintoiu, în procesul în care aceasta cere anularea sancțiunii drastice primite de la Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) pentru că și-a informat clienții cu privire la discuțiile din spațiul public pe tema unei posibile naționalizări a pilonului II de pensii.

Cum arată cererile de chemare în judecată: Am fost forțați să comercializăm polițele RCA la niște prime stabilite în mod arbitrar și care în cazul altor societăți de asigurări au condus la falimentul acestora

Cererile de chemare în judecare sunt similare (mai puțin sumele solicitate de fiecare asigurător) având în vedere faptul că toate cele șapte societăți de asigurare sunt reprezentate de aceeași casă de avocatură. Mai jos, vom da exemplul Asirom VIG, care solicită și cea mai mare despăgubire:

                                   Cerere de chemare în judecată,

prin care vă solicităm să dispuneți obligarea Guvernului la plata:

- sumei de 22.500.000 RON (estimată provizoriu) reprezentând pierderile suferite de subscrisa în urma limitării valorii primelor de asigurare prin Hotărârea de Guvern nr. 826/2016 privind stabilirea tarifelor de primă maxime aplicabile societăților de asigurare care practică asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudiciile produse terțelor persoane prin accidente de vehicule și de tramvaie, și a tariufelor de primă maxime stabilite prin Lista Anexă la Hotarârea de Guvern nr. 826/2016
- tuturor cheltuielilor de judecată avansate de subscrisa pentru judecata prezentului demers procesual.

Având în vedere următoarele motive:

Ne raportăm pentru început la această valoare, întrucât ea este rezultatul unui raționament logic și a unei metode de calcul foarte clară și foarte ușor de probat. Evident, urmează ca în speță să fie efectuată o expertiză contabilă care să valideze atât raționamentul propus de subscrisa, cât și prejudiciul efectiv suferit.

Cu privire la acest aspect, menționăm numai en passant împrejurarea că anterior limitării valorii polițelor, politica noastră de prețuri a vizat practicarea unor tarife mai ridicate (cu riscul scăderii cotei de piață) în vederea asigurării unui serviciu de calitate (iar nu pe sistem de dumping).

Din această perspectivă, având în vedere că am înțeles să ne raportăm numai la polițele reînnoite în perioada de referință, este evident faptul că am avut în vedere numai clienții fideli ai subscrisei care ar fi continuat să subscrie cu noi polițele RCA și în măsura în care am fi continuat să utilizăm tarifele noastre obișnuite.

Astfel, prejudiciul de 22.500.000 RON resimțit de către subscrisa este unul cât se poate de cert și a fost generat în mod direct și imediat ca urmare a adoptării HG nr. 826/2016, legătura de cauzalitate dintre dauna suferită de subscrisa și adoptarea acestui act normativ fiind de netăgăduit.

Practic, pe toată perioada de aplicare a HG nr. 826/2016, subscrisa am fost obligați să practicăm prime de asigurare limitate la o valoare ce nu ne permitea să ne îndeplinim obligațiile asumate prin încheierea contractelor de asigurare RCA. Mai mult, am fost obligați să comercializăm asigurări RCA în condiții de tarife care ne-au provocat pierderi semnificative. Cu alte cuvinte, am fost forțați să comercializăm polițele RCA la niște prime stabilite în mod arbitrar și care în cazul altor societăți de asigurări (a se vedea cazul Astra și Carpatica) au condus la falimentul acestora.

În aceste condiții, urmare a anulării HG nr. 826/2016, se impune și obligarea Guvernului la repararea prejudiciului ce ne-a fost cauzat prin adoptarea unui act administrativ normativ profund nelegal.

În concluzie, vă solicităm să constatați că subscrisa am fost prejudiciați ca urmare a limitării tarifelor practicate pentru polițele RCA, și să dispuneți obligarea Guvernului României la plata către subscrisa a sumei de 22.500.000 RON (estimată provizoriu) reprezentând prejudiciul cauzat ca urmare a adoptării HG nr. 826/2016."


  • Cum a plafonat Guvernul tarifele RCA și cum s-a ajuns la deschiderea procedurii de infringement împotriva României pentru neregulile legislației RCA

Liviu Iolu
Foto: Captura YouTube
Guvernul Cioloș a aprobat în data de 14 septembrie Ordonanta de Urgenta (OUG) care a prevăzut înghețarea prețurilor primelor de asigurări obligatorii RCA, la un nivel stabilit de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), pentru o perioadă de șase luni. OUG a fost dat pe fondul protestelor transportatorilor auto care acuzau prețuri excesive practicate de asigurători.

După ce ASF a stabilit tarifele maxime RCA, Guvernul Cioloș a dat Hotarârea de Guvern 826/2016 privind stabilirea tarifelor de primă maxime la RCA, hotărâre atacată în instanță de cele opt societăți de asigurări.

De notat că Hotărârea Guvernului s-a dat în baza articolului 4 alin (3) din Legea Concurentei.


După aplicarea celor 6 luni de tarife maxime la RCA, ASF a calculat tarife de referință, prime de asigurare cu caracter orientativ determinate pe baza datelor statistice de la nivelul pieței de asigurări RCA. Tarifele de referință au fost păstrate apoi și în noua lege RCA, intrată în vigoare in luna iunie 2017.

Uniunea Asigurătorilor și Reasigurătoirilor (UNSAR) au anunțat în luna noiembrie 2016 că au sesizat Comisia Europeană cu privire la decizia Guvernului de plafonare a tarifelor RCA, care ar încalca regulile UE. Comisia Europeană a anunțat în data de 19 iulie 2018 că a deschis procedura de infringement împotriva României pentru nereguli în legislația RCA.

Pentru detalii citește:


Citeste mai multe despre   


















2339 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Duminică