Curtea de Apel București a anulat marți decizia de sancționare a fostei șefe a NN Pensii, Raluca Țintoiu, căreia ASF i-a aplicat anul trecut o amendă de 100.000 de lei și i-a retras posibilitatea de a se mai angaja 10 ani pe o funcție similară de conducere în România și UE după ce compania pe care o conducea a transmis clienților o scrisoare de informare privind discuțiile din spațiul public legate de o posibilă naționalizare a Pilonului II de pensii. Instanța a obligat ASF să-i plătească acesteia și daune morale de 1.000 de euro, dar a respins solicitarea de a-i înapoia acesteia amenda de 100.000 de lei, în condițiile în care Fiscul este instituția care a încasat banii. ASF poate face acum recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva acestei decizii. ASF va ataca decizia.

Raluca Tintoiu, fosta sefa NN PensiiFoto: Hotnews

UPDATE1Curtea de Apel București a transmis la solicitarea HotNews.ro decizia instanței în acest caz:

  • Admite acțiunea, în parte. Anulează Decizia de sancționare nr. 541/14.04.2017 emisă de pârâtă, actele care au stat la baza emiterii sale, precum și toate actele subsecvente, inclusiv Decizia nr. 1090/04.08.2017 de soluționare a plângerii prealabile. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 1.000 de Euro (în lei, la cursul BNR din data efectuării plății), cu titlu de daune morale. 
  • Respinge petitul având ca obiect restituirea amenzii contravenționale, ca fiind formulat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. 
  • Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Curtea de Apel București-Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal. Pronunţată, azi, 16.10.2018, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei instanței."

UPDATE2Cosmin Vasile, avocatul fostei șefe NN Pensii, pentru HotNews.ro:

  • "Această soluție înseamnă revenirea la normalitate. Având în vedere probele din dosar și motivele de nulitate invocate, soluția nu putea fi alta, iar înlăturarea acestei sancțiuni înseamnă enorm pentru Raluca Țintoiu și carierea acesteia.
  • Ce a respins Curtea de Apel nu are legătură cu nulitatea sancțiunii, ci cu ce instituție îi va restitui amenda de 100.000 de lei. Instanța s-a pronunțat că nu ASF va restitui această sumă pentru că ei doar au aplicat amenda, Fiscul fiind instituția care a încasat acești bani.
  • ASF poate face recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție după ce va primi motivarea deciziei Curții de Apel."

UPDATE3Raluca Niculescu, avocata care reprezintă ASF, pentru HotNews.ro: "Am luat la cunoștință decizia dată astăzi de Curtea de Apel. Vom aștepta redactarea și comunicarea hotărării pentru a analiza motivele avute în vedere de instanță pentru pronunțarea acestei soluții. Decizia de a urma, sau nu, calea de atac, va aparține ASF."

UPDATE 4 Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) nu dorește să comenteze decizia instanței de judecată, având în vedere faptul că procesul este încă pe rol. În schimb, precizează că va ataca decizia, potrivit prevederilor legale.

În data de 3 octombrie 2018, la ultimul termen din acest dosar, avocatul Ralucăi Țintoiu a susținut că ASF ar fi acționat ilegal și disproporționat anul trecut în cazul fostei șefe a NN Pensii, căreia i-a fost retrasă posibilitatea de a se mai angaja 10 ani pe o poziție similară și a fost amendată și cu 100.000 de lei în scandalul posibilei naționalizări a pilonului II de pensii. Sancțiunea, aplicată în urma unor declarații ale liderului PSD, Liviu Dragnea, ar fi una disproporționată, a spus avocatul reclamantei, aducând ca martor un expert în head-hunting pentru a arăta gravitatea unei astfel de sancțiuni. De cealaltă parte, avocata ASF a susținut că sancțiunea ar fi fost legală și proporțională și a punctat că Țintoiu nici măcar nu a încercat să se angajeze pe o poziție similară până acum.

  • Pledoariile finale: Avocatul Ralucăi Țintoiu a făcut o cronologie a cazului, subliniind că decizia ASF ar fi ilegală și plecată de la declarațiile lui Liviu Dragnea

A urmat apoi prezentarea concluziilor finale ale avocaților, avocatul Ralucăi Țintoiu făcând o cronologie a cazului și subliniind că decizia fulger luată de ASF ar fi ilegală și plecată de la declarațiile lui Liviu Dragnea.

  • "Pe 11 aprilie, într-o zi de marți, a circulat mailul respectiv (n.a scrisoarea de informare a NN pensii). Pe 12 aprilie are loc o ședință ordinară a ASF, în cadrul căreia se discută fără să fie pe ordinea de zi și mailul respectiv. Concluzia este că nu se ia nicio măsură pentru că nu e nimic de făcut în legătură cu faptul că NN a trimis un mail. Acest lucru rezultă din declarația publică făcută de Mișu Negrițoiu, la momentul respectiv președinte al ASF. Pe 12 aprilie seara, are loc o intervenție în care președintele Coaliției de Guvernare domnul Liviu Dragnea stabilește că ceea ce a făcut această companie olandeză este inacceptabil si ca ASF trebuie să acționeze pentru a fi un exemplu. În aceeași seara de 12 aprilie, dna Țintoiu primește o invitație de a se prezenta a doua zi la ASF, nu pentru audieri, ci pentru discuții.", a spus avocatul Cosmin Vasile.

Avocatul a amintit apoi cum a doua zi a urmat o decizie-fulger, de sancționare, luată de consiliul ASF în paralel cu 'așa zisa audiere' a Ralucăi Țintoiu, iar la câteva minute după luarea deciziei a fost convocată conferința de presă în care Ion Giurescu, vicepreședintele ASF și responsabil al sectorului de pensii private, a anunțat sancțiunile către NN Pensii și directoarea acestei companii.

Acesta a subliniat cum ulterior sancțiunilor, ASF a demarat un control inopinat post-factum, dar și declarațiile publice făcute după ceva timp de Mișu Negrițoiu, președinte ASF la momentul sancțiunii, care întrebat de un jurnalist, într-o emisiune, care este atunci explicația pentru această sancțiune, a declarat: "Da, influență politică fără doar și poate".

În cererea de anulare a sancțiunii, avocatul Ralucăi Țintoiu a criticat următoarele:

- lipsa convocării unei ședinte a Consiliului ASF conform regulamentelor care reglementează activitatea acestui for.

- nejustificarea cazului temeinic, care permite ca în mod excepțional, prin derogare de la regulă, o ședință extraordinară să fie convocată.

- lipsa cvorumului necesar luării unei decizii ASF. Avocatul a susținut că legea stabilea un cvorum de jumătate plus unu din membrii Consiliului ASF, care are 9 membri. Ar fi trebuit, a spus acesta, ca decizia să fi fost luată de 6 membri ai Consiliului ASF, acest cvorum de 6 membri fiind stipulat și în procedura internă operațională privind organizarea și funcționarea ședințelor Consiliului ASF.

- lipsa controlului prealabil.

- nemotivarea acestei decizii atât în fapt, cât și în drept.

  • "Nu a existat niciun impact negativ după trimiterea acelui mail asupra clienților, iar ca un paradox apropos de ce s-a discutat atunci, undeva la 2-3 luni de la sancțiune, la unele din desele schimbări de Guvern, ministrul Mișa, cel care urma să fie instalat ca ministru al Finanțelor, a declarat că urmează să fie desființat  pilonul II de pensii. Rezultatul acelei declarații a unui viitor ministru a fost scăderea dramatică a indicelui BET și a afectat nu piața pensiilor private, ci piața bursieră pentru că aceste companii care administrează fondurile de pensii sunt cei mai mari jucători instituționali pe piața bursieră din României. Am formulat în subsidiar și o cerere de schimbare a sancțiunii care este cea mai gravă cu una care este cea mai blândă.", a mai subliniat avocatul Cosmin Vasile.

Acesta a acuzat și lipsa de proporționalitate a sancțiunii ASF.

  • "Dacă ne uităm la istoria ASF, cea mai gravă sancțiune s-a aplicat o singură dată, sau un singur caz l-am identificat noi, când SSIF Harinvest a fugit cu banii clienților. La falimentul Astra Asigurări și Carpatica, administratorii care au fost socotiți vinovați de ASF pentru ce s-a întâmplat acolo, nu au primit o asemenea sancțiune.", a spus acesta.

Avocatul Ralucăi Țintoiu mai solicită în acest dosar plata unor daune morale de 1.000 de euro.

"În privința daunelor morale, este vorba de o conduită cu intenție a ASF. ASF nu a încălcat legea din greșeală, ci a acționat intenționat pentru a reprima o libertate de exprimare, în contextul în care scrisoarea respectivă pe un fundal al unor discuții publice pe subiectele respective era să spunem neplăcută, indezirabilă pentru ASF și pentru factorul politic. În acest context, cu intenție au aplicat această sancțiune și cu intenție au convocat conferința de presă pentru a transmite public mesajul: Iată ce se întâmplă când astfel de discuții pe care le purta toată lumea sunt antamate și de o companie de pensii.", a spus acesta.

Avocata ASF: Decizia ASF a fost luată în mod legal/Raluca Țintoiu nu a arătat în ce măsură calificarea sa au împiedicat-o să nu ocupe altă funcție decât la biroul central al NN din Haga

De cealaltă parte, avocata ASF, Raluca-Andreea Niculescu-Gorpin, a arătat că martorul nu știe ca Raluca Țintoiu să fi aplicat pentru o poziție similară și nici aceasta nu a arătat în ce măsură calificarea sa au împiedicat-o să nu ocupe altă funcție decât la biroul central al NN din Haga.

  • - Prima critică invocată este modalitatea de convocare a Consiliului pentru ședința extraordinară, corelată cu pretinsa lipsă de cvorum. Așa cum am arătat, potrivit reglementărilor în vigoare, convocarea a fost făcută cu respectarea procedurii și a normelor interne, respectiv la data de 13 aprilie 2017, prin fax, fiind menționată și atașată nota privind subiectul ședinței, iar potrivit reglementărilor o convocare în situații care impun acest aspect poate fi făcută și în aceeași zi, neexistând nicio limitare a perioadei de timp în ore sau minute.
  • - În ceea ce privește convocarea reclamantei la audieri și aceasta a fost făcută regulamentar. Reclamanta s-a prezentat atunci la audieri, însușindu-și modalitatea de desfășurare a acestora, inclusiv declarațiile pe care le-a făcut, prin semnarea procesului verbal de audiere.
  • - În ceea ce privește cvorumul, am arătat că numărul de 5 membri prezenți și semnatari ai deciziei de sancționare reprezintă cvorumul legal față de cei 8 membri ai Consiliului aflați în funcție la acel moment, un post fiind vacant.
  • - Precizarea din normele interne cu privire la 6 membri are în vedere situația în care toți cei 9 membri ai Consiliului sunt în funcție și nu există niciun post vacant, neexistând nicio reglementare contrară care să arate că în situația vacantării unui post cvorumul nu este intrunit prin numărul de membri calculat la totalul membrilor existent la acel moment.
  • - În ceea ce privește critica referitoare la control, legislația spune că există trei tipuri de control: permanent, inopinat și periodic, însă nu avem nicăieri o precizare care să impună existența simultană sau cumulativă a acestor controale. Din contra, controlul este alternativ raportat la situația concretă. În cazul sancțiunii aplicate reclamantei a fost o procedură de control permanent.
  • - Faptul că ulterior deciziei de sancționare au fost declanșate alte tipuri de control, respectiv controlul inopinat, nu afectează sub nicio formă modalitatea procedurală în care s-a efectuat toată procedura de audiere și desfășurare a ședinței Consiliului, rezultând decizia de sancționare a reclamantei în cadrul controlului permanent.
  • - Cu privire la daunele morale, nu se probează de către reclamantă, martorul a arătat că nu știe detalii dacă aceasta ar fi făcut demersuri de a aplica pentru o poziție asemănătoare sau apropiată de cea pe care nu o mai ocupă în acest proiect, nu a probat că ar fi depus o procedură de ocupare a unui loc de muncă cu atribuții similare și că din cauza amenzii primite în calitate de administrator al NN Pensii nu ar fi putut să ocupe acest post.", a argumentat avocata ASF.

La final judecătorul a spus că instanța rămâne în pronunțare pentru 2 săptămâni, soluția urmând a fi anunțată pe 16 octombrie 2018, la condică.