​PNL a contestat azi la Curtea Constituțională recentele numiri la conducerea ASF ale lui Leonardo Badea (președinte) și Doinei Dascălu (prim-vicepreședinte), precum și numirile celor trei membri neexecutivi: Ovidiu Wlassopol, Aura Socol și Joszef Birtalan, au declarat pentru HotNews.ro surse din PNL. Senatorul PNL Florin Cîțu a confirmat informațiile și a spus că intenționează și să propună, săptămâna viitoare, în Comisia de buget-finanțe din Senat, audierea lui Dan Armeanu și a Leonardo Badea, după dezvăluirile HotNews.ro privind modul în care s-a decis anul trecut sancționarea NN Pensii.

Dan Armeanu, Ovidiu Wlassopol si Aura SocolFoto: Hotnews
  • NOTĂ: Scandalul celei mai mari sancțiuni din istoria pensiilor private a revenit în contextul în care noua conducere ASF susținută de guvernarea PSD-ALDE este contestată de Opoziție (USR și PNL) la Curtea Constituțională. Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) este arbitru pe piețele de capital, asigurări și pensii private, în care activele depășesc 20 miliarde de euro. Conducerea ASF este numită politic, iar șefii acestei autorități sunt răsplătiți cu venituri lunare de până la 14.000 de euro.
  • UPDATE (19:20) După publicarea acestui articol, Ovidiu Wlassopol, membru neexecutiv în ASF, a cărui numire este contestată acum de PNL, a transmis către HotNews.ro un punct de vedere în care susține că are experiența necesară ocupării funcției din ASF.

"PNL a depus contestații separate la CCR pe fiecare din cei 5 noi membri ai conducerii ASF. Sunt contestații atât pe legalitate, pentru că nu respectă cei 9 ani de experiență ceruți de lege, dar și pe fapt, în condițiile în care la unii dintre ei a trebuit să explicăm de ce experiența academică sau de la Curtea de Conturi nu este relevantă pentru funcțiile în care au fost numiți la ASF", au precizat joi pentru HotNews.ro surse din PNL.

UPDATE Vezi aici textul sesizării PNL

Contestațiile făcute de PNL îl vizau și pe Marius Bota, dar acesta și-a dat între timp demisia din funcția de vicepreședinte ASF responsabil de piața de capital, imediat după publicarea în Monitorul Oficial a componenței noului Consiliu ASF validat de Parlament.

Florin Citu

Florin Citu

Foto: Agerpres

Contactat de HotNews.ro, senatorul PNL Florin Cîțu, a confirmat aceste informații și a adăugat că intenționează să propună, săptămâna viitoare, în Comisia de buget-finanțe din Senat, audierea lui Dan Armeanu și a Leonardo Badea, după dezvăluirile HotNews.ro privind modul în care s-a decis anul trecut sancționarea NN Pensii și a Ralucăi Țintoiu, directorul general al acestei companii.

"Chiar dacă nu a participat la decizia sancționării NN Pensii, Leonardo Badea putea de atunci și până acum, în calitate de președinte ASF, să analizeze și să spună dacă a fost legal ce s-a întâmplat, dacă a fost ordin politic sau nu.", a spus Florin Cîțu.

Dezvăluirile HotNews.ro despre cum au votat membrii ASF sancționarea NN Pensii, imediat după mesajul politic transmis de liderul PSD Liviu Dragnea

Scandalul celei mai mari sancțiuni din istoria pensiilor private a revenit pe agenda publică în contextul în care noua conducere ASF susținută de guvernarea PSD-ALDE este contestată la Curtea Constituțională atât de USR, cât mai nou și de PNL.

Mișu Negrițoiu, cel care era președinte ASF la data sancționării NN Pensii, a făcut mai multe declarații în exclusivitate pentru HotNews.ro legate de modul în care a avut loc sancționarea NN Pensii și a Ralucăi Țintoiu, directorul general al acestei companii, în data de 13 aprilie 2017.

Misu Negritoiu, fost presedinte ASF

Misu Negritoiu, fost presedinte ASF

Foto: Hotnews

Mișu Negrițoiu susține că "reacția ASF a fost la mesajul politic". Acesta a amintit că Liviu Dragnea declarase cu o seară înainte la Antena 3 că "ASF, Guvernul şi Ministerul de Finanţe trebuie să acţioneze foarte dur în cazul NN Pensii".

Negrițoiu susține că deși Consiliul ASF discutase la ședința din 12 aprilie subiectul NN și nu au stabilit că este atât de grav, dând doar un avertisment printr-un comunicat de presă. Cu toate acestea, după declarațiile făcute în aceeași seară de Liviu Dragnea, un membru neexecutiv, Dan Armeanu, a fost primul care a avut inițiativa convocării unei ședinte în cazul NN, iar Coca Constantinescu a convocat Consiliul, deși nu ar fi avut dreptul pentru că el era președinte și era în instituție.

Dan Armeanu, ajuns în prezent vicepreședinte ASF responsabil de sectorul pensiilor private, susține că "nu am fost primul care a reacționat."Coca Constantinescu susține că a respectat legea în cazul convocării ședinței Consiliului ASF.

Ce se arată în Procesul verbal al sancționării NN Pensii: Dan Armeanu a propus sancționarea tuturor membrilor CA-ului NN Pensii și a precizat că există prezumția unei fapte penale

Procesul verbal obținut de HotNews.ro și publicat în același articol la care face acum referire Florin Cîțu arată exact ce propuneri de sancționare au făcut și mai ales cum au votat membrii Consiliului ASF.

Principalele informații din procesul verbal:

  • 1. Ședința de sancționare a NN Pensii a fost deschisă și condusă de Mișu Negrițoiu, președinte ASF. Tot el a semnat în aceeași zi introducerea pe ordinea de zi a ședinței a Notei privind nerespectarea de către NN Pensii a legislației privind pensiile private.
  • 2. Această Notă, care a fost prezentată de Ion Giurescu, vicepreședinte ASF responsabil de sectorul pensiilor private, propune la final sancțiunile care au fost comunicate public chiar în acea zi de Ion Giurescu, respectiv:
    - sancționarea NN Pensii cu amendă contravențională în cuantum de 1% din capitalul social al societății, respectiv cu suma de 750.000 de lei. Giurescu a spus în conferința de presă de atunci că "aceasta este cea mai mare amendă din istoria ASF."
    - sancționarea cu amendă contravențională de 100.000 lei a Ralucăi Țintoiu, precum și retragerea autorizației date de ASF acesteia pentru ocuparea funcției de director general al NN pensii. Retragerea acestei autorizații este echivalentă cu imposibilitatea de a se mai angaja 10 ani pe o funcție similară de conducere în România și UE.
  • 3. Aceste sancțiuni au fost agreate și semnate de 5 membri ASF care au fost prezenți la ședința din 13 aprilie 2017: Mișu Negrițoiu (președinte), Cornel Coca Constantinescu (prim-vicepreședinte), Ion Giurescu (vicepreședinte pensii private), Mircea Ursache (vicepreședinte piața de capital), Dan Armeanu (membru neexecutiv). Alți doi membri neexecutivi, respectiv Gabriela Boca și Gheorghe Marcu au participat la dezbateri prin teleconferință și au precizat că sunt de acord cu propunerile din Notă. Un alt membru neexecutiv al ASF, Albin Biro, nu a fost prezent și nici nu a intervenit prin teleconferință.
  • 4. Pe lângă propunerile de sancționare din Notă, doi membri ai Consiliului ASF au avut și alte propuneri, astfel:
    - A. Dan Armeanu, la acel moment membru neexecutiv în ASF, "a propus, având în vedere faptul că e-mail-ul către clienți a fost transmis de NN în numele societății, sancționarea tuturor membrilor Consiliului de Administrație. De asemenea, Armeanu a precizat că potrivit informațiilor din mass-media, există prezumția că această faptă ar putea fi incriminată de articolul 404 din Codul Penal, motiv pentru care a solicitat participarea unui reprezentant din cadrul Direcției Juridice la ședința de Consiliu în vederea clarificării acestui aspect."
    - B. Cornel Coca Constantinescu, prim-vicepreședinte ASF, a propus sancționarea Ralucăi Țintoiu atât cu retragerea autorizației în calitate de Director General, așa cum s-a propus în Notă, cât și în calitate de membru al Consiliului de Administrație.
    - Membrii Consiliului ASF au votat propunerea lui Coca Constantinescu astfel: 3 voturi 'pentru' (ale lui Coca Constantinescu, Ion Giurescu și Dan Armeanu) și 2 voturi abțineri de la vot (ale lui Mișu Negrițoiu și Mircea Ursache).
  • 5. Interesant de observat că pentru toate aceste propuneri au votat numai membrii Consiliului ASF care au fost prezenți, nu și cei doi membri neexecutivi care au intrat prin teleconferință și și-au exprimat doar punctul de vedere. Acest lucru întărește acuzațiile mai multor surse din ASF care susțin că dacă Mișu Negrițoiu nu ar fi votat 'pentru' sancționarea NN Pensii, nu s-ar fi luat această decizie la acea ședință din lipsă de Cvorum. Era practic nevoie ca 5 din cei 8 membri în funcție ai ASF să voteze pentru sancționarea NN. Și dacă Mișu Negrițoiu s-ar fi abținut era suficient ca decizia sancționării NN și a Ralucăi Țintoiu să nu existe.

Despre acest aspect, Mișu Negrițoiu susține în declarațiile făcute către HotNews.ro că 'nu a fost suficient de înțelept să se abțină de la vot și că nu ar fi știut că fără votul său nu ar fi existat cvorum."