​Noi candidați vor fi audiați luni în Parlament pentru preluarea funcției de membru neexecutiv ASF, post rămas vacant după ce Gabriel Grădinescu, un bancher cu experiență de 26 de ani în Bancpost și Raiffeisen din Focșani, Vrancea, a fost numit vicepreședinte ASF responsabil cu piața de capital. Declarațiile de avere ale foștilor membri neexecutivi din ASF arată că această poziție le-a adus acestora venituri anuale de peste 330.000 de lei.

Sediul ASFFoto: AGERPRES
  • UPDATE Potrivit Financialintelligence.ro, pentru acest post și-au depus candidaturile: Vicenţiu Constantinoiu, Cătălin Mancaş, Mircea Oancea, Cătălina Sava, Radu Toia şi Ioan Gheorghe Ţara. Toți au candidat fără succes, până acum, la celelalte funcții din conducerea ASF care au fost între timp ocupate.

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) este arbitru pe piețele de capital, asigurări și pensii private, în care activele depășesc 20 miliarde de euro. Conducerea ASF este numită politic, iar șefii acestei autorități sunt răsplătiți cu venituri lunare de până la 14.000 de euro.

Toți angajații ASF au venituri și prime foarte mari. Descarcă aici raportul anual al instituției pe 2017.

Plenul Parlamentului a votat în 14 noiembrie 2018 cei nouă membri ai Consiliului ASF, care ar trebui să conducă această autoritate în următorii 5 ani:

1. Leonardo Badea - Președinte ASF

2. Dascălu Elena Doina - Prim-vicepreședinte membru executiv

3. Bota Marius Sorin Ovidiu - Vicepreședinte membru executiv, sectorul instrumente și investiții financiare

4. Roșu Cristian - Vicepreședinte membru executive sectorul asigurări - reasigurări

5. Armeanu Ștefan Daniel - Vicepresedinte membru executiv, sectorul sistemului de pensii private

6. Birtalan Joszef - Membru neexecutiv

7. Grădinescu Gabriel - Membru neexecutiv

8. Socol Aura Gabriela - Membru neexecutiv

9. Wlassopol Ovidiu Răzvan - Membru neexecutiv

Postul de vicepreședinte ASF responsabil de piața de capital a devenit vacant la scurt timp, în condițiile în care deputatul PSD Marius Bota a demisionat imediat după validarea sa în funcție.

În locul acestuia a fost numit Gabriel Grădinescu, un bancher cu experiență de 26 de ani în Bancpost și Raiffeisen din Focșani, Vrancea, care fusese anterior validat de Parlament ca membru neexecutiv în ASF.

  • Un membru neexecutiv în conducerea ASF este răsplătit cu venituri anuale de peste 330.000 de lei

Prin urmare, un post de membru neexecutiv a rămas acum vacant, acesta fiind și motivul pentru care vor avea loc luni în Parlament noi audieri.

Este de așteptat să fie mulți candidați dornici să preia această poziție, care deși neexecutivă este foarte bine plătită.

Declarațiile de avere ale foștilor membri neexecutivi arată spre exemplu că în 2017 Gabriela Boca a avut venituri de 350.837 de lei, în timp ce Dan Armeanu (ales acum vicepreședinte ASF pentru piața pensiilor private) și Marcu Gheorghe au avut fiecare venituri de 338.678 de lei. Cel de-al patrulea fost membru neexecutiv ASF, Albin Biro, nu și-a dezvăluit veniturile înregistrate anul trecut în cadrul acestei instituții.