Anul trecut, conform datelor oficiale, s-au virat către fondurile de pensii administrate privat 7,14 miliarde de lei (1,53 miliarde de euro), cu o medie de 595,22 milioane lei/lună.
Sistemul de pensii private din România (atât pilonul II obligatoriu cât și pilonul III facultativ) va ajunge la active de 10,9 miliarde de euro la finalul acestui an, iar în 2019 se estimează că noile contribuții care vor intra în sistem vor însemna alte 1,8 miliarde de euro, conform estimărilor APAPR (asociația administratorilor fondurilor de pensii).
Pentru detalii citește: Estimări privind piața pensiilor private: Activele vor atinge 10,9 miliarde de euro la sfârșitul acestui an, iar în 2019 vor mai intra contribuții de aproape 1,8 miliarde de euro
Ce sume au în conturi cei 7,19 milioane de români care contribuie la pilonul II de pensii, grație invetițiilor făcute de administratorii fondurilor de pensii
Lansat în urmă cu mai bine de 10 ani (în luna mai 2008), pilonul II de pensii avea la data de 30 septembrie 2018, 7,18 milioane de participanți, iar valoarea activelor nete gestionate de 7 administratori în cadrul a 7 fonduri de pensii era de 9,99 miliarde de euro.
Randamentul mediu (anualizat de la lansarea sistemului în mai 2008 și până azi) era de 8,43%, ceea ce înseamnă că aceste firme au adus românilor un câștig net de 7,8 miliarde lei din investițiile făcute cu acești bani.
Cele mai recente date arată că la nivelul lunii octombrie 2018, activele nete depăşeau 47 miliarde de lei, cu un număr de participanţi de 7,19 milioane persoane.
Câți bani au aceștia în conturi? Media este de 1.335 de euro
Conform datelor ASF, la 30 iunie 2018, valoarea medie a unui cont în sistemul pensiilor administrate privat era de 6.223 lei (1.335 euro), respectiv o creștere de 8,27% față de decembrie 2017.
Cele mai mari valori medii ale conturilor se înregistrau în cazul participanților pentru care au fost virate contribuții peste 120 luni (peste 10 ani), 17.646 lei pentru bărbați și 14.894 lei pentru femei (16.334 lei, media pe sistem).
În cazul vârstei participanților, se constată că cea mai mare valoare medie a conturilor la nivel de sistem s-a înregistrat la grupa cu vârsta de peste 54 ani, cu 9.916 lei (0,04 milioane persoane), dar și la grupele între 50-54 ani, cu 9.562 lei (0,62 milioane persoane) și între 45-49 ani, cu 9.215 lei (0,84 milioane persoane).
Aceste valori mai mari sunt determinate, pe de o parte, de maturizarea sistemului și, pe de altă parte, prin faptul că participanții au venituri mai mari (din punct de vedere al carierei se situează în partea superioară, cu vechime și venituri salariale mai mari, comparativ cu participanții din grupele de vârstă de până în 45 ani) și pot contribui cu sume mai mari la fondurile de pensii.
La 30 iunie 2018, 5,74 milioane de participanți (81,73% din total) dețineau în cont până în 10.000 lei și 1,28 milioane de participanți (18,27% din total) dețineau în cont peste 10.000 lei, iar dintre aceștia 0,25 milioane de participanți (3,62% din total), dețineau în conturi peste 25.000 lei. La aceeași dată, un număr de 702.439 de participanți (primii 10% din total participanți în funcție de valoare contului) aveau peste 15.102 lei în cont.
Ce se întâmplă dacă îți retragi banii? Pilonul II ar putea fi distrus, iar tu vei cotiza la sistemul public de pensii, care numai în 2015 avea o datorie de aproape 4 ori mai mare decât datoria publică a țării
Potrivit proiectului de Ordonanță de Urgență prezentat marți seara de ministrul Finanțelor Eugen Teodorivici, "românii care contribuie la pilonul II de pensii se vor putea retrage, pe bază de cerere individuală, dar nu mai devreme de 5 ani de participare la respectivul fond.
În cazul retragerii unui participant înainte de deschiderea dreptului la pensie privată acestora li se transferă activele cuvenite din care se reţine un comision de retragere reprezentând 2% din aceste active."
Nu se știe cine va încasa comisionul de 2%: administratorul fondului de pensii sau statul prin Casa Națională de Pensii care colectează și distribuie către fondurile de pensii contribuțiile românilor?
- Mai este obligatoriu pilonul II de pensii? Da, dar va fi grav afectat.
Proiectul de Ordonanță de Urgență menționează că: "după aderare sau repartizare, participanţii sunt obligaţi să contribuie la un fond de pensii şi nu se pot retrage din sistemul fondurilor de pensii administrate privat pe toată perioada pentru care datorează contribuţia de asigurări sociale la sistemul public de pensii, până la deschiderea dreptului la pensia privată decât la cererea expresă a acestora."
Ce se întâmplă cu cei care au mai mult de 5 ani de când cotizează la pilonul II și decid să își retragă banii? Proiectul de Ordonanță de Urgență nu dă detalii în acest sens, dar este de presupus că toate contribuțiile care se duceau la pilonul II vor rămâne la pilonul I - sistemul public de pensii.
- Pericolul retragerii banilor din pilonul II nu este singura problemă cu care vine proiectul de Ordonanță de Urgență anunțată de Teodorovici.
Acționarii administratorilor de fonduri de pensii private obligatorii (Pilonul II) vor fi obligați să aducă noi infuzii la capitalul social, al cărui nivel minim va fi calculat și actualizat în raport cu valoarea contribuțiilor participanților, scrie Profit.ro.
- “Capitalul social minim necesar pentru administrarea unui fond de pensii este echivalentul în lei, calculat și actualizat în raport cu valoarea contribuțiilor participanților, respectiv: a) 5% din valoarea contribuțiilor, dacă aceasta este sub 100 milioane euro; b) 7% din valoarea contribuțiilor, dacă aceasta este între 100 milioane euro și 500 milioane euro; c) 10% din valoarea contribuțiilor, dacă aceasta este peste 500 milioane euro”, se arată în proiectul de act normativ prin care se modifică articolul 60 din Legea 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat.
Proiectul prevede deja o diminuare a comisioanelor administratorilor pensiilor private și dreptul contributorilor, inclusiv a celor la Pilonul II, de a se retrage anticipat, înainte de pensionare, prin aplicarea unei taxe de retragere de 2% din suma acumulată.
Calculele Profit.ro arată că aplicarea propunerii de modificare a Legii 411/2004, care în prezent instituie un capital social de 4 milioane de euro, îi va obliga pe cei șapte administratori prezenți pe Pilonul 2 să majoreze capitalul social cu suma totală de 3,699 miliarde de lei, de la un nivel actual de 341,24 milioane de lei.
- Surse: Românii care-și retrag banii de la Pilonul II ar putea fi obligați să cumpere titluri de stat sau acțiuni / Ordonanța, discutată în birou la Dragnea
Deja au început să apară informații că proiectul de Ordonanță de Urgență va suferi modificări. Românii care își retrag banii de la pilonul II nu vor putea lua sumele cash, ci să cumpere titluri de stat sau actiuni, susțin astăzi surse din Coaliția de guvernare, care precizează că ordonanța prezentată de ministrul Finanțelor va suferi modificări înainte de a ajunge în guvern. De altfel, Călin Popescu Tăriceanu și Liviu Dragnea discută subiectul, la Parlament, în biroul șefului PSD. La discuții participă și Darius Vâlcov și Eugen Teodorovici.
Chiar și așa ideea măsurii anunțate de Guvern ar rămâne aceeași: miliardele de lei care se duceau la pilonul II de pensii să rămână la pilonul I de pensii.
- Pentru detalii citește: Surse: Românii care-și retrag banii de la Pilonul II ar putea fi obligați să cumpere titluri de stat sau acțiuni / Ordonanța, discutată în birou la Dragnea
Contribuţia de Asigurări Sociale (CAS) plătită de fiecare angajat lunar în sistemul public de pensii era de 10,5% din salariul brut anul trecut. O parte din aceasta, respectiv 5,1% (în 2017) a fost virată în contul de pensie privată. Începând cu ianuarie 2018 procentul virat în contul de pensie privată obligatorie a fost redus la 3,75%, conform prevederilor legale.
Amintim faptul că sistemele publice de pensii sunt sub o mare presiune peste tot în lume și că România nu face excepție.
Datoria implicită a sistemului public de pensii (PAYG) în România (n.a cât ar avea de plătit statul pentru toate drepturile de pensie acumulate în sistemul public de pensii, exceptând pensiile speciale) era de 275 de miliarde de euro în 2015 (sursa: INS), de aproape 4 ori mai mare decât datoria publică a țării", a atenționat luna trecută Radu Crăciun, președintele APAPR. "De atunci, pensiile publice au mai crescut cu 30%, iar acum se propune o dublare a lor până în 2021 (prin noua lege a pensiilor)", a mai avertizat acesta.
- Specialiștii susțin că dacă va fi adoptată în această formă, Ordonanța de Urgență va distruge pilonul II de pensii.
Pilonul II de pensii va fi distrus, în câteva trimestre, dacă va fi aplicată noua ordonanţă de urgenţă privind măsurile fiscal-bugetare, a apreciat, miercuri, Dragoş Neacşu, directorul general al Erste Asset Management.
- "Pilonul II, care este cel mai pozitiv lucru care s-a întâmplat în ultimii zece ani în România, în perioada europeană a României, ar fi trebuit să fie apărat de toate guvernele, indiferent de culoarea lor politică şi indiferent de forma în care se construiesc majorităţile parlamentare. Este reperul pentru construcţia unui comportament financiar sănătos şi nu numai, un comportament economic sănătos al populaţiei, în contextul în care avem de 30 de ani spor negativ de populaţie, avem toate datele demografice care ne sunt împotrivă şi trebuie să construim comportamente sănătoase”, a subliniat Neacşu.
Pentru detalii citește: Dragoș Neacşu: Dacă va fi formalizat proiectul de ordonanță, Pilonul II se va distruge în 2019
Nebuniile PSDiste tot pe cei saraci ii afecteaza, dar ei sunt prea prosti sa inteleaga asta.
psd nu are NICI UN DREPT sa0mi acceseze mie pilonu 2... nu am cum sa raman fara bani pentru ca o sa castig in orice tribunal... si daca e cazul la strasburg unde nu mai merge cu CCR care sa schibe complete de judecata la comanda...
Cine a pierdut? Tot omul de rand care nu a fost pe faza, ca partidul a avut un loc in fata la luat banii...
Toate porcariile pe care PSDragnea le face, le face pentru "binele romanilor" Nu cred ca noi am avut un guvern mai prost sau/si mai ticalos. Nu cred ca nestimata stie despre ce este vorba. Altfel ar fi fugit in lume de mult.
Problema nu a ca banii din pilonul II sunt investiti in fonduri de stat sau in actiuni Apple. Problema e ca banii din pilonul I se duc in consum( pensii + pensii speciale) inainte de a fi stransi chiar.
Alftfel spus tu compari banii pe care ii pun in depozit la banca cu o dobanda cat de mica cu banii pe care ii dau pe bere zilnic si ii p.s seara.
Ce ar trebui desfiintat, ar fi pensiile speciale. Eventual scris si in constitutie, mare, doar dupa CONTRIBUTIVITATE. Nu de alta, dar vine iar CCR si zice ca este un "drept" castigat si se exclude + magistrati. Incidental, CCR-ul lui base/pdl. A fost un troc cu "sustinerea" de la referendum si, practic, inceputul sfarsitului pentru o chestie buna (initial) facuta de base/pdl: pensie dupa contributivitate.
Vom avea posibilitatea de a opta in continuare ca procentul de 3,75% sa fie directionat catre pilonul II? Sau catre pilonul III? Ramane acelasi procent?
Ups, pilonul I se duce la pensiile speciale si tu vei vedea cam 40% din banii de acolo, daca ii mai vezi.
daca in loc de banii opriti la pensie de stat un om ar cumpara MONEDE DE AUR UK sovereign SI LE AR DEPOZITA in cutie de valori la o banca la batranete prin vanzarea lor ar trai regeste. astea cu hartii de sters la cur numiti bani a caror valoare o stabilesc politruci comunisti din pix e talharie stiintifica pe sclav.
Nu mai vreau sa platesc TAXE! M-am saturat!
Maica'mea a iesit la pensie, Abia daca-i iese 1000 RON pensia dupa 40+ ani de munca.
O matusa din faimilie a iesit la pensie acum cativa ani cu sub 1000 RON, la fel ,dupa 40+ ani de munca.
Eu, cu serviciile medicale, am avut nevoie o singura data in cei aproape 10 ani de cand lucrez. Analize prin CAS. Nu-mi sunt decontate pe motiv " Sunt de inalta performanta", risc sa-mi pierd mana stanga datorita folosirii in timpul jobului. Nici asigurarile private nu-mi deconteaza analizele.
Altcineva din familie a avut nevoie sa-si faca analize, desi plateste contributii la stat, analizele au fost gratuite insa spagile la medici (obligatorii ca altfel nu te baga nimeni in seama, efectiv iti spun ca nu se poate) au fost cat ar fi costat analizele.
Cum dracu sa platesc taxele in asemenea conditii?