O propunere concretă privind Legea asigurărilor de sănătate, în maxim 6 luni: Pacienții ar putea folosi asigurări private pentru a deconta servicii de recuperare în spitalele de stat

de Adrian Vasilache     HotNews.ro
Marţi, 5 februarie 2019, 16:24 Economie | Asigurari


Sorina Pintea
Foto: AGERPRES
Folosirea contra-cost a blocurilor operatorii din spitale sau asigurări private care să permită pacienților accesul la o perioadă mai lungă de recuperare medicală sunt câteva dintre serviciile medicale la cerere pe care spitalele de stat le-ar putea furniza în parteneriat cu firmele de asigurări, a precizat marți Ministrul Sănătății, Sorin Pintea. "O propunere concretă privind legea asigurărilor de sănătate va fi lansată în maxim șase luni", a spus aceasta. Asigurările de sănătate permit în prezent decontarea serviciilor medicale numai în spitalele private.

  • "În 2017, fiind manager la un spital județean am avut supriza să fiu sunată de reprezentanții UNSAR (Uniunea Asigurătorilor) pentru o întâlnire. Am discutat atunci despre modul în care am putea combina serviciile medicale oferite de un spital și piața de asigurări. Era vorba de serviciile medicale la cerere, adică despre acele servicii care se acordă peste suma pe care Casa de Asigurări de Sănătate o alocă spitalelor pentru servicii medicale. Am creionat atunci împreună o propunere de act normativ, care a rămas la stadiul de proiect.
  • Și veți spune: 'Sunteți de un an la conducerea Ministerului și nu s-a întâmplat nimic'. Se va întâmpla, pentru că din punctul meu de vedere această propunere va veni într-adevăr să slujească pacientul și în al doilea rând pentru că dă posibilitatea spitalelor să folosească capacitățile de producție din dotare. Mai exact, într-un spital care are un bloc operator, gradul de utilizare este în jur de 24%. Știți foarte bine că pentru a dota un bloc operator este nevoie de sume foarte mari, aparatura medicală este foarte scumpă.
  • Și atunci economistul din mine a întrebat: De ce utilizezi doar 24%? Pentru că asta este limita contractului cu Casa, mi s-a răspuns. Și de ce nu am putea folosi aceste capacități pentru cei care doresc să le folosească evident contra-cost, astfel încât să putem crea o concurență, nu neloială, cu sistemul privat?", a declarat marți Sorina Pintea, ministrul Sănătății în cadrul unei conferințe privind piața asigurărilor, organizată de Institutul de Studii Financiare și DC Media Group.

Aceasta a precizat că "sistemul medical din România ca să fie sustenabil are nevoie de infuzie de capital, dar nu pentru pachetul de bază.

  • "Acel pachet de bază nu trebuie să fie afectat. Este vorba de acele servicii suplimentare pe care spitalele le pot oferi și aici mă refer la partea de recuperare medicală. Un pacient este internat la ortopedie, are o fractură, are nevoie de o perioadă de recuperare. Perioada legală de recuperare, stabilită prin norme de către medici, adică ieșirea din faza acută este să zicem de 20 de zile. După această perioadă, pacientul are nevoie de recuperare, dar opțional. Dacă dorește, dacă vrea să facă ceva mai mult, atunci este nevoie să avem ceva în plus. Eu cred că în maxim 6 luni vom avea o propunere concretă privind legea asigurărilor de sănătate, dar până atunci va trebui să ne întânim cu toți actorii implicați în această poveste. Avem deja o serie de propuneri pe care le analizăm.", a spus aceasta.

Pintea a mai precizat că "sunt foarte multe situații în care pentru serviciile de recuperare, de balneofizioterapie, de kinetoterapie, numărul de zile sau termenul cuprins în pachetul de bază este posibil să nu ajungă. Dacă pacientul dorește să prelungească această perioadă, deși medicul sau comisia spune: 'până aici ar fi bine' - atunci el dacă are această asigurare suplimentară poate să beneficieze în continuare de aceste servicii, dar insist, nu ne legăm de cele din pachetul de bază din acest moment, ci de cele pentru a căror rezolvare necesită un termen mai lung. Marii arși ar fi un exemplu."


Citeste mai multe despre   





Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.
















1869 vizualizari

  • -2 (2 voturi)    
    De mult e nevoie de o reforma (Marţi, 5 februarie 2019, 19:04)

    t4v1 [utilizator]

    Contributia generica de azi trebuie sparta cel putin in 2:
    ASIGURAREA obligatorie din care se platesc urgentele, boli cronice, compensatele, etc... si ABONAMENTUL lunar pe care sa ti-l faci unde vrei, la stat sau privat.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version