Noul director general al Allianz-Ţiriac Pensii Private este Virgiliu Ichim, acesta fiind avizat miercuri, 6 martie, de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), a anunțat miercuri compania aflată pe locul doi în piața pensiilor private din Pilonul II în funcție de numărul de participanți.

Virgil Ichim, CEO Allianz-Tiriac Pensii PrivateFoto: Allianz-Tiriac Pensii Private
  • "Noua propunere a Consiliului de Administraţie Allianz-Ţiriac Asigurări pentru poziţia de CEO Allianz-Ţiriac Pensii Private s-a realizat în contextul retragerii nominalizării Cristinei Nicolescu care a revenit în Allianz-Ţiriac Asigurări, preluând o altă funcţie de conducere", se arată în comunicatul companiei.

Potrivit datelor companiei, Virgiliu Ichim are o experienţă de peste 18 ani în cadrul Allianz-Ţiriac Asigurări, în ultimii ani ocupând poziţia de Director al Diviziei Subscriere şi Management Portofoliu Asigurări de Viaţă şi Sănătate. În primii ani ai carierei sale în Allianz-Ţiriac Asigurări, Ichim a adus o contribuţie semnificativă la crearea şi dezvoltarea business-ului de asigurări de viaţă, chiar de la lansarea acestuia, în 2001.

Allianz-Ţiriac Pensii Private este unul din cei 7 administratori din Pilonul II de pensii și cu cei peste 1,6 milioane de participanți cărora la gestionează pensiile private ocupă locul doi în piață (21,40%), după NN Pensii (27,31%), conform datelor ASF aferente lunii ianuarie 2019.