Firma de asigurări Certasig Asigurare, amendată cu 65.000 de lei pentru că nu ar fi calculat corect indicatorii de solvabilitate

de Adrian Vasilache     HotNews.ro
Miercuri, 4 decembrie 2019, 16:35 Economie | Asigurari


Certasig Asigurari
Foto: Certasig Asigurare
​Conducerea ASF a decis miercuri sancționarea cu 65.000 de lei a societății Certasig Asigurare Reasigurare, deoarece nu ar fi calculat corect indicatorii de solvabilitate, a anunțat autoritatea de supraveghere financiară. Măsura a venit în urma unui control inopinat făcut la această societate de asigurări. ASF nu a furnizat mai multe detalii. HotNews.ro a solicitat un punct de vedere din partea Certasig și vom reveni cu detalii imediat ce le vom primi.

CertAsig este deţinută majoritar de Royalton Capital Investors II, un fond european de investiţii specializat pe achiziţionarea şi dezvoltarea companiilor orientate spre segmentul de servicii din cadrul statelor Uniunii Europene, din Europa Centrală şi de Est.

CertAsig activează în acest moment în România şi Bulgaria, dar este prezentă de asemenea şi pe pieţele din Turcia și din Republica Cehă. Societatea a înregistrat în 2018 prime brute subscrise în valoare de 57,7 milioane lei și a plătit daune în cuantum de 64,3 milioane lei.

Nu este prima dată când Certasig se confruntă cu acuzații din partea ASF referitoare la neîndeplinirea condițiilor de solvabilitate. În noiembrie 2015, ASF a anunțat rezultatele unei analize făcute de auditori independenți la 21 de asiguratori care dețineau cumulat o cota de aproape 20% din piață la acel moment.

ASF a anunțat atunci că LIG Asigurari (1,46% din piata), Certasig Asigurari ( 0,72% din piata) si Forte Asigurari (0,26% din piata) nu indeplineau la data de 31 decembrie 2014 condițiile legale de solvabilitate și nici nu dețin active a căror valoare să acopere angajamentele asumate în contractele de asigurări.

În replică, Certasig a precizat că la 30 septembrie 2015 respecta normele actuale de solvabilitate (regimul Solvency I), atât din punct de vedere al marjei de solvabilitate, cât și in ceea ce privește acoperirea rezervelor tehnice cu active admise. Asiguratorul a susținut atunci că îndeplinește și toate standardele cerute de regimul de solvabilitate Solvency II, care urma să intre în vigoare începand cu 1 ianuarie 2016, în condițiile în care a cumpărat capacitate suplimentară de la reasigurători de rating minim 'A'.


Citeste mai multe despre   





Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















902 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by