Cei mai mulți români cu vârste de peste 18 ani (68%) consideră că mașina personală este cel mai sigur mijloc de transport în momentul de față, arată Barometrul IRES-UNSAR privind Percepția riscului și cultura asigurărilor din România realizat în contextul pandemiei de COVID-19, transmite Mediafax.

Gama DaciaFoto: Dacia

Autoturismul personal este urmat, în preferințele românilor, de transportul public (11%) și de bicicletă (9%).

În cazul categoriei de vârstă 18-50 de ani, mașina personală este preferată de o proporție mai mare a populației (77%), însă bicicleta este al doilea cel mai preferat mijloc de transport (8%), urmat de transportul public (7%).

Click pentru a deschide

„Percepțiile asupra riscului sunt în continuă schimbare în contextul pandemiei, iar preocupările românilor sunt reflectate în consecință. Dacă, până acum câteva luni, asistam la o consolidare a transportului public ca alternativă pentru mobilitate și reducere a impactului asupra mediului înconjurător, suntem acum în punctul în care mașina personală pare a reveni în centrul atenției, datorită siguranței sporite pe care o oferă în fața virusului SARS-CoV-2. În același timp, România este, din păcate, statul european cu cele mai multe decese pe șosele în 2019 – un motiv în plus pentru a ne concentra toate eforturile, împreună cu factorii de decizie, în direcția reducerii frecvenței și severității accidentelor auto”, a declarat Adrian Marin, Președintele UNSAR.

Date despre barometru:

Barometrul UNSAR-IRES a fost realizat în luna mai 2020 pe un eșantion de bază de 1.309 persoane cu vârste cuprinse între 18 și 50 de ani și pe un eșantion de screening de 2.555 de persoane cu vârsta de peste 18 ani, prin metoda CATI (Computer Assisted Telephone Interviewing), cu o eroare maximă tolerată de ±2,7% pentru eșantionul de bază și de ±2% pentru eșantionul de screening.

Conform datelor publicate de Comisia Europeană în iunie 2020, România înregistrează cele mai multe decese cauzate de accidentele rutiere, cu o rată de 96 de decese/milion de locuitori, aproape dublu față de media europeană, de 51 de decese/milion locuitori.

În același timp, deși la nivelul Uniunii Europene se înregistrează progrese în ceea ce privește scăderea numărului de decese provocate de accidente rutiere, numărul victimelor în accidentele rutiere grave din România, în 2019, este comparabil cu cel din 2018, conform statisticilor publicate de Poliția Română. Mai mult, parcul auto din țara noastră s-a situat, până în prima parte a anului 2020, pe un trend ascendent.

Datele publicate de APIA – Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile arată că, numai anul trecut, au fost înmatriculate peste 606.000 autoturisme, ceea ce a condus la o creștere de 23,4% a înmatriculărilor față de 2018. Dintre autoturismele nou înmatriculate, aproape trei sferturi (73,3%) au fost autoturisme rulate.

„Analiza acestor tendințe ne confirmă importanța programelor de siguranță rutieră, care pot contribui la protejarea vieții oamenilor. Avem, pe de o parte, cea mai mare rată a deceselor din Uniunea Europeană cauzate de accidente rutiere, și, pe de altă parte, un parc auto învechit care, din păcate, poate prezenta riscuri suplimentare pentru siguranța în trafic. Tocmai de aceea ne dorim să amplificăm în continuare acțiunile noastre în zona de educație și prevenție rutieră”, a declarat Alexandru CIUNCAN, Director General al UNSAR.

Citește și: