Raluca Țintoiu, fosta șefă a NN Pensii, a câștigat definitiv joi, 26 noiembrie, la Înalta Curte de Casație și Justiție procesul în care a cerut anularea sancțiunilor primite de la ASF în scandalul din 2017 privind posibila naționalizare a fondurilor de pensii private (pilonul II de pensii). "Am câștigat, a rămas soluția de la Curtea de Apel", a declarat vineri pentru HotNews.ro Cosmin Vasile, avocatul fostei șefe a NN Pensii, în condițiile în care soluția nu a fost încă afișată pe site-ul instanței. Amintim că sancțiunile ASF au venit după ce fostul lider PSD Liviu Dragnea a spus că ar trebui acționat foarte dur în cazul NN Pensii în acest caz.

Raluca Tintoiu, fosta sefa NN PensiiFoto: Hotnews
  • UPDATE1 Soluția definitivă pronunțată de Înalta Curte: "Respinge excepţia inadmisibilităţii recursului incident formulat de reclamanta Ţintoiu Raluca Ioana Georgiana, invocată de recurenta-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară. Respinge recursul formulat de pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară împotriva sentinţei civile nr.4114 din 16 octombrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat. Respinge recursul incident formulat de reclamanta Ţintoiu Raluca Ioana Georgiana împotriva sentinţei civile nr.4114 din 16 octombrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca lipsit de interes. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 noiembrie 2020."
  • UPDATE 2 Cosmin Vasile, avocatul fostei șefe a NN Pensii, pentru HotNews.ro: "Rămânerea definitivă a soluției de anulare a deciziei ASF înseamnă revenirea la normalitate. Mă bucur în primul rând pentru Raluca, a cărei carieră poate continua corespunzător; în al doilea rând, mă bucur pentru că derapajul ASF a fost sancționat exemplar de instantele de judecată, adica statul roman a reparat, prin puterea judecatorească, o crasă nelegalitate a statului roman, în sens larg."

Judecătorii Înaltei Curți au analizat acest caz practic la 2 ani de la decizia în primă instanță - Curtea de Apel București, care a anulat în data de 16 octombrie 2018 sancțiunile ASF impuse în anul 2017 fostei șefe a NN Pensii pentru că și-a informat clienții cu privire la discuțiile publice privind posibila naționalizare a fondurilor de pensii private.

Mai exact, ASF a sancționat-o cu amendă de 100.000 de lei și i-a retras posibilitatea de a se mai angaja 10 ani pe o funcție similară de conducere în România și UE după ce compania pe care o conducea a transmis clienților o scrisoare de informare privind discuțiile din spațiul public legate de o posibilă naționalizare a Pilonului II de pensii.

  • "Informațiile transmise de NN prin e-mail către aproape 300.000 de clienți cu privire la discuțiile publice privind posibila naționalizare a fondurilor de pensii private 'nu au fost false sau înșelătoare', iar "mesajul nu a creat starea de pericol invocată, nefiind de natură să prejudicieze stabilitatea și sustenabilitatea sistemului fondurilor de pensii private", a arătat Curtea de Apel în motivarea deciziei de anulare a sancțiunilor impuse de ASF fostei șefe a NN Pensii.

Instanța a decis că ASF a respectat procedura legală și că a avut cvorum în luarea deciziei, doar că faptele pentru care a aplicat sancțiunile nu au întrunit elementele constitutive ale contravenției.

ASF a făcut recurs împotriva deciziei Curții de Apel București, iar joi, 26 noiembrie 2020, Înalta Curte s-a pronunțat definitiv în acest caz dând câștig de cauză fostei șefe a NN Pensii.

  • Cazul sancțiunilor dure impuse de ASF conducerii NN Pensii, la cererea lui Liviu Dragnea

Click pentru a deschide

În anul 2017, Consiliul ASF de la acea dată, în frunte cu Mișu Negrițoiu, a sancționat aspru conducerea NN Pensii care și-a atenționat clienții asupra discuțiilor publice privind posibila naționalizare a pilonului II de pensii, un fapt pe care conducerea PSD chiar a încercat să o facă așa cum au arătat acțiunile ulterioare.

ASF a acționat dur a doua zi după ce Liviu Dragnea, președintele PSD la acea vreme, a declarat la Antena 3 că "scandalul privind pensiile private ar fi fost provocat de preşedintele ASF, Mişu Negriţoiu, Dragnea precizând că în perioada următoare va fi declanşată procedura parlamentară de demitere a conducerii ASF". Dragnea a cerut să se acționeze foarte dur pentru a fi un exemplu și pentru alte multinaționale.

  • Mai mult, HotNews.ro a obținut în exclusivitate procesul verbal care arată cum a votat fiecare membru al conducerii ASF sancționarea NN Pensii.

Dan Armeanu, ASF

Dan Armeanu, ASF

Foto: AGERPRES

De notat că Dan Armeanu, la acel moment un simplu membru neexecutiv al Consiliului ASF, "a propus având în vedere faptul că emailul către clienți a fost transmis de NN în numele societății, sancționarea tuturor membrilor Consiliului de Administrație al NN."

În plus, "Dan Armeanu a precizat că potrivit informațiilor din mass-media, există prezumția că această faptă ar putea fi incriminată de articolul 404 din Codul Penal, motiv pentru care a solicitat participarea unui reprezentant din adrul Drecției Juridice șa ședința de Consiliu în vederea clarificării acestui aspect."

Între timp, Dan Armeanu a fost numit de către Parlament, în funcția de vicepreședinte ASF responsabil tocmai pe sectorul pensiilor private.

Mișu Negrițoiu susține că "Dan Armeanu a fost de altfel primul care a avut inițiativa convocării unei ședinte în cazul NN la momentul respectiv.

  • "Armeanu ca membru neexecutiv a transmis un mesaj către membri că ar trebui să ne intâlnim să discutăm noua situație de la NN. A fost o reacție imediată după declarațiile lui Dragnea. La această propunere eu nu am răspuns nimic și Coca Constantinescu a convocat Consiliul.
  • Coca Constantinescu a convocat ședința de Consiliu în condițiile în care nu avea dreptul să o facă pentru că eu eram în instituție. Nu eram plecat. Și atunci, odată convocată această ședință, nu puteam să o anulez și am asistat și m-au pus în fața faptului împlinit cu dosarul și propunerea care se făcea pentru Raluca Țintoiu. Oricum nu aveam ce să mai fac. Cuvântul meu nu mai conta. Ar fi fost erau 6 voturi contra 1.", a declarat pentru HotNews.ro Mișu Negrițoiu.

Surse din cadrul ASF susțin însă că Mișu Negrițoiu minte în privința votului său:

  • "Fără votul lui Mișu Negrițoiu, nu ar fi existat cvorum și NN nu ar fi putut fi sancționată. Negrițoiu era în concediu când s-a organizat ședința ASF și era și în conflict de interese în cazul Ralucăi Țintoiu".

ASF a decis atunci sancționarea NN Pensii cu amendă de 750.000 de lei, respectiv 1% din capitalul social al societatii, având in vedere circumstantele de afectare a încrederii participantilor in sistemul de pensii private, aceasta fiind cea mai mare amenda dată până atunci de ASF.

Conducerea ASF a decis de asemenea și amendarea cu 100.000 de lei și retragerea autorizației de director general pentru Raluca Țintoiu, șefa NN Pensii.

Raluca Țintoiu a atacat decizia ASF, a câștigat în primă instanță în anul 2018, iar acum după 2 ani, a câștigat și la Înalta Curte de Casație și Justiție.