​Un păgubit RCA a depus o cerere de despăgubire pentru suma de 112.313 lei, iar asigurătorul a oferit suma de 8.444 de lei. Nemulțumit de suma primită, păgubitul a apelat la SAL-Fin, entitatea de soluționare alternativă a litigiilor din asigurări coordonată de ASF, și în urma concilierii, asigurătorul a fost obligat la plata unei diferențe, în valoare de 103.868 lei, plus penalități de întârziere de 0,2% pe zi.

SAL-FinFoto: ASF

Sumele pe care păgubiții RCA le primesc, în urma concilierilor intermediate de Entitatea de Soluționare Alternativă a Litigiilor în Domeniul Financiar Non-bancar (SAL-Fin) sunt considerabil mai mari față de cele oferite inițial de către asigurători, se arată într-un comunicat transmis marți de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).

ASF, în sobrdinea căreia funcționează SAL-FIN a prezrntat marți câteva cazuri în care păgubiții au câștigat sume semnificative după ce au apelat la procedura de soluționare alternativă a litigiilor:

  • 1. Spre exemplu, un păgubit RCA a depus o cerere de despăgubire pentru suma de 112.313 lei, iar asigurătorul a oferit suma de 8.444 lei. Consumatorul nemulțumit de suma primită a apelat la SAL-Fin, iar în urma concilierii, compania de asigurare a fost obligată la plata unei diferențe, în valoare de 103.868 lei, plus penalități de întârziere de 0,2% pe zi.
  • 2. Într-un alt caz, societatea de asigurare a făcut o ofertă de despăgubire în valoare de 67.205 lei, iar în urma intervenției conciliatorilor SAL-Fin a fost stabilită drept despăgubire suma de 94.755 lei.
  • 3. Într-un dosar încadrat în categoria daunelor totale, oferta de despăgubire inițială transmisă de asigurător a fost în cuantum de 43.727 lei. Păgubitul RCA, nemulțumit de ofertă, a apelat la SAL-Fin, iar în urma concilierii, asigurătorul a recalculat valoarea de piață a autovehiculului și a suplimentat suma inițială cu 28.512 lei. Tot în acest dosar, asigurătorul a plătit în plus, pentru lipsa de folosință, 48.431 de lei, după ce inițial plătise doar 11.883 de lei din suma cuvenită.
  • 4. Într-un alt dosar de daună totală, păgubitul RCA a primit, în urma concilierii SAL-Fin, suma de 32.737 de lei, față de 25.528 de lei cât fusese oferta inițială de despăgubire primită din partea firmei de asigurare.

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) precizează că în general, procesul de conciliere durează, în medie, între o lună și două luni, însă au fost cazuri când părțile s-au înțeles în numai două zile.

De la începutul anului și până în prezent, SAL-Fin a primit circa 1.100 de cereri de soluționare dintre care a rezolvat peste 600.