​Reclamată la DNA pentru că ar proteja în controale asigurătorii RCA rău platnici, dar și cu un nou președinte numit în vara anului trecut, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a aplicat în luna ianuarie din acest an amenzi fără precedent la City Insurance, liderul pieței RCA. Opt membri ai conducerii asigurătorului au fost amendați cu 3,78 milioane de lei pentru că nu ar fi furnizat informații despre programul de reasigurare. Ce s-a întâmplat ulterior? Toți au dat în judecată ASF, trei dintre aceștia obținând în primă instanță suspendarea sancțiunilor primite.

City InsuranceFoto: City Insurance
  • UPDATE (vineri, 19 martie) Contactați de HotNews.ro oficialii ASF nu au dorit să comenteze situația acestor procese aflate pe rolul instanțelor, dar mai multe surse judiciare au precizat pentru HotNews.ro că 'suspendarea amenzilor nu este obligatorie, cât timp se judecă legalitatea acestora, ci este decisă de instanță.'
  • "În cadrul procesului de supraveghere, A.S.F. a solicitat City Insurance S.A. informații și documente relevante necesare verificării programului de reasigurare al societății. Informațiile solicitate nu au fost transmise Autorității, iar conducerea executivă și conducerea superioară a societății nu s-au asigurat că informațiile solicitate sunt disponibile astfel încât să fie puse la dispoziție în termenul stabilit, A.S.F. fiind astfel împiedicată, fără drept, în exercitarea atribuțiilor conferite prin lege.", anunța ASF în 26 ianuarie 2021.

Drept urmare, autoritatea a decis atunci să aplice amenzi cumulate de peste 3,78 milioane de lei pentru 8 membri din conducerea City Insurance.

Informațiile publicate pe portalul instanțelor de judecată, consultate de HotNews.ro, arată că toți executivii City Insurance au dat în judecată ASF și până acum 3 dintre aceștia au obținut în primă instanță suspendarea sancțiunilor.

Vă prezentăm în cele ce urmează lista cu toți directorii City Insurance amendați de ASF și stadiul proceselor în instanță deschise de aceștia pentru suspendarea și anularea sancțiunilor:

Directorat:

- Renato Szilagyi, Președinte Directorat – amendă în cuantum de 530.000 lei.

- Buzera Barbu Mircea, Vicepreședinte al Directoratului - amendă în cuantum de 500.000 lei

  • proces pentru suspendarea sancțiunilor: s-a judecat în data de 12 martie cu următoarea soluție: "Admite cererea. Dispune suspendarea executarii art.1 din Decizia ASF nr.84/25.01.2021, pana la soluţionarea definitiva a actiunii in anulare inregistrata pe rolul instantei sub nr.1010/2/2021. Cu recurs in 5 zile de la comunicare."
  • proces de anulare a sancțiunilor

- Spyridon Stavros Mavrogalos Fotis, membru al Directoratului - amendă în cuantum de 500.000 lei.

Consiliu de Supraveghere:

- Browne Woodthorpe Robert, Președinte al Consiliului de Supraveghere - amendă în cuantum de 450.000 lei

- Rossler Max Walter, Vicepreședinte al Consiliului de Supraveghere - amendă în cuantum de 450.000 lei;

  • Proces pentru suspendarea sancțiunilor: Soluție pronunțată în 16 martie 2021:
    Admite cererea de suspendare. Dispune suspendarea executării Deciziei nr.87/25.01.2021 emisă de ASF până la soluţionarea definitivă a cererii de anulare ce face obiectul dosarului nr.1022/2/2021. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Recursul se depune la Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a Contencios Administrativ şi Fiscal. Pronun?ată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei azi, 16.03.2021.
  • Proces pentru anularea sancțiunilor.

- Pascale Cristian, membru al Consiliului de Supraveghere - amendă în cuantum de 450.000 lei;

- Arampova Aelita, membru al Consiliului de Supraveghere - amendă în cuantum de 450.000 lei;

- Papanikolaou Epameinondas, membru al Consiliului de Supraveghere - amendă în cuantum de 450.000 lei.

  • Proces pentru suspendarea sancțiunilor: Soluție pronunțată în 15 martie 2021:
    Solutia pe scurt: Admite cererea. Dispune suspendarea executării Deciziei ASF nr.90/25.01.2021, pana la soluţionarea definitiva a actiunii in anulare inregistrata sub nr.1014/2/2021. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare; recursul se va depune la Curtea de Apel Bucureşti. Pronunţată în şedinţă publică, azi 15.03.2021.
  • Proces pentru anularea sancțiunilor.

UPDATE (vineri, 19 martie) Un cititor HotNews.ro susține că ASF nu ar fi pierdut de fapt niciun proces, deoarece "suspendarea amenzilor este obligatorie cat timp se judeca legalitatea acestora si exista dosare pe rolul instantelor."

  • Contactați de HotNews.ro oficialii ASF nu au dorit să comenteze situația proceselor aflate pe rolul instanțelor, dar mai multe surse judiciare au precizat pentru HotNews.ro că 'suspendarea amenzilor nu este obligatorie, cât timp se judecă legalitatea acestora, ci este decisă de instanță.

"ASF emite act administrativ prin care dă amenda, care se suspendă doar dacă dispune instanța. De asta toți oamenii aceea au cerut suspendarea. În general, atacarea unui proces verbal de contravenție duce la suspendarea lui, în sensul ca nu poți fi executat pentru neplata amenzii, dar regula asta generală nu se aplică actelor emise de ASF, care au alt regim", a declarat pentru HotNews.ro un avocat care a dorit să-și păstreze anonimatul.

Alte surse judiciare întăresc aceste afirmații.

  • "Instanța poate suspenda la cerere, nu se suspendă de drept. Astfel, art. 14 din Legea contenciosului administrativ 554/2004 prevede că: '(1) În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nicio formalitate.", a declarat pentru HotNews.ro o altă sursă judiciară care a dorit să-și păstreze anonimatul.

ASF a aplicat în luna ianuarie 2021 amenzi cu o valoare apropiată de totalul amenzilor din ultimii 3 ani

Reclamată la DNA pentru că ar proteja în controale asigurătorii RCA rău platnici, dar și cu un nou președinte numit în vara anului trecut, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a aplicat în luna ianuarie 2021 amenzi în valoare de 4,73 milioane de lei, către membrii conducerii City Insurance, dar și către Euroins, cei mai mari asigurători RCA din țară. Amenzile sunt semnificative, ținând cont că în perioada 2018-2020 autoritatea a aplicat 36 amenzi în cuantum total de peste 5,14 milioane de lei, conform datelor furnizate la solicitarea Hotnews.ro.