​În contextul protestului făcut miercuri de transportatorii auto în fața Guvernului, inclusiv față de criza RCA generată de falimentul demarat la City Insurance, Autoritatea de Supraveghere Financiară susține că pentru perioada următoare s-ar fi agreat cu transportatorii să se aplice legea care permite tarife maximale RCA pentru asigurații cu risc ridicat. HotNews.ro a scris anterior că transportatorii sunt foarte afectați deoarece majoritatea aveau polițe RCA la City care vindea cel mai ieftin, iar acum prețurile sunt foarte mari.

Protest RCAFoto: Hotnews

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a anunțat miercuri că, în conformitate cu legislația în vigoare, în cazul în care polițele RCA ofertate spre vânzare au valori care depășesc nivelul tarifului de referință multiplicat cu 1,36 (adică majorat cu 36%), aceste polițe vor fi redistribuite de către BAAR la valoarea tarifului maximal astfel obținut, la care se aplică clasele Bonus/Malus corespunzătoare.

"De exemplu, în cazul transportului de marfă, pentru un deținător de camion ce depășește gabaritul de 16 tone, care resimte în această perioadă o creștere semnificativă a tarifelor polițelor RCA, prețul maximal de vânzare stabilit prin procedeul enunțat mai sus este de 9.662 lei la categoria B0 (tarif de referință 7.105 lei x 1,36 = 9.662 lei). Toate celelalte clase de bonus vor avea astfel scăderi semnificative față de tariful maximal de vânzare.

Autoritatea de Supraveghere Financiară vine astfel în sprijinul unor categorii socio-profesionale care sunt afectate de prețurile de vânzare a polițelor RCA, practicate în ultimele zile de firmele de asigurare.

Precizăm că, în vederea aplicării acestui mod de calcul al tarifelor maximale pentru RCA, au fost consultate asociații de transportatori care au agreat această abordare ce va fi valabilă pentru perioada următoare.", se arată în comunicatul transmis miercuri de ASF.

HotNews.ro a scris marți că ieșirea din piață a City Insurance este resimțită puternic de transportatori care beneficiau de cele mai mici prețuri pe un an de la acest asigurător, circa 7.000 de lei. În prezent, doar 4 din cei 8 asigurători RCA mai transmit oferte de preț către brokeri, iar prețurile trec de 14.000 de lei. Asigurații se pot duce să ceară personal oferte de la ceilalti asigurători, dar prețurile sunt oricum și mai mari. În aceste condiții ASF a cerut marți brokerilor să-și informeze clienții că dacă fac parte din categoria cu risc ridicat pot să ceară ofertă de la Biroul Asigurătorilor Auto.

Efectele retragerii autorizației de funcționare a City Insurance încep să fie resimțite de transportatori, care beneficiau de prețul mic al polițelor RCA vândute de acest asigurător, de circa 7000 de lei pe an.

Datele consultate de HotNews.ro arată că doar 4 din cei 8 asigurători RCA mai transmit acum oferte RCA către brokeri, acestea fiind însă la prețuri de peste 14.000 de lei. Este vorba de Allianz, Groupama, Asirom și Omniasig.

Asigurații se pot duce personal la ceilalți asigurători RCA pentru a cere oferte, dar prețurile sunt și mai mari.

Click pentru a deschide

Viorel Vasile, Safety Broker: Asistăm practic la o plafonare mascată a tarifelor de vânzare pentru transportatori

Ce înseamnă mai exact recomandarea ASF ca asigurații catalogați cu risc ridicat să se adreseze BAAR pentru o ofertă RCA?

Viorel Vasile, patronul Safety Broker, cel mai mare broker de asigurări din piață, spune că în condițiil în care tariful de referinta RCA la camioane este în prezent stabilit la 7.105 lei, pentru clasa B0, ar însemna că oferta cea mai ieftină să se situeze undeva aproape de 10.000 de lei.

  • "Asistăm practic la o plafonare mascată a tarifelor de vânzare pentru transportatori prin aplicarea legislației consumatorului cu risc ridicat. În acest moment, pentru B0, BAAR distribuie riscurile la membri la tarif de 7,105 x 1,36 = 9,662 ron/an pe cap tractor. Dacă ținem cont de faptul ca peste 80% din camioane sunt în clasele B2-B8 , practic prețul efectiv de vânzare este similar cu cel folosit de City Insurance înainte de faliment - aproximativ 6,700 ron/an pe camion.", a explicat marți pentru HotNews.ro Viorel Vasile, patronul Safety Broker.

Pentru alocarea contractului RCA unui asigurător RCA, oferta trebuie acceptată în mod explicit de asiguratul cu risc ridicat. Asiguratul comunică BAAR toate informațiile necesare în vederea elaborării unei oferte de primă sau a alocării contractului RCA unui asigurător.

Alocarea prevăzută anterior este efectuată de BAAR odată cu înștiințarea asiguratului privind asigurătorul căruia i-a fost alocat contractul RCA.

Retragerea autorizației de funcționare a City Insurance, liderul RCA cu 3 milioane de asigurați, a fost publicată luni în Monitorul Oficial, ceea ce înseamnă că în 60 de zile de la acest moment Fondul de Garantare a Asiguraților poate să facă plăți către clienții sau păgubiții RCA ai acestei companii, în limita a 500.000 de lei pe fiecare contract de asigurare.