Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a depus în instanță marți, 12 octombrie, cererea de faliment împotriva City Insurance, în timp ce fostul lider RCA cu 3 milioane de clienți cere într-un proces separat suspendarea deciziei ASF din data de 17 septembrie, când i-a fost retras autorizația de funcționare.

Autoritatea de Supraveghere FinanciaraFoto: Agerpres

Economica.net a scris miercuri că Tribunalul București a luat și primele decizii conexând cererea ASF la un dosar mai vechi în care mai multe service-uri și corespondenți străini solicită falimentul City Insurance și stabilind un nou termen pentru data de 17 noiembrie.

  • "În data de 12 octombrie 2021 a fost depusă la Tribunalul București, în numele Autorității de Supraveghere Financiară (A.S.F.), cererea de deschidere a procedurii de faliment a Societății de Asigurare-Reasigurare City Insurance S.A.. Având în vedere că pe rolul Tribunalului București era deja constituit, la cererea altor creditori, un alt dosar având ca obiect insolvența societății de asigurare (dosarul nr. 27011/3/2021), cererea A.S.F. a fost atașată acestui dosar.
  • La termenul de judecată de astăzi, 13.10.2021, instanța a luat act de cererea depusă de A.S.F. și, în raport de dispozițiile legale incidente, a acordat un nou termen de judecată pentru ca societatea City Insurance S.A. să poată formula contestație, dacă apreciază necesar.”, au explicat, pentru Economica.net, reprezentanții ASF.

De cealaltă parte, City Insurance și acționarul majoritar, Vivendi Internațional, firma controlată de Dan Odobescu, cumnatul lui Adrian Năstase, au deschis un proces la Curtea de Apel în data de 4 octombrie 2021 împotriva deciziei ASF din data de 17 septembrie prin care firmei de asigurări i-a fost retrasă autorizația de funcționare și i s-a constatat insolvența.

Retragerea autorizației de funcționare a City Insurance, liderul RCA cu 3 milioane de asigurați, a fost publicată luni, 27 septembrie 2021, în Monitorul Oficial, ceea ce înseamnă că în 60 de zile de la acest moment Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA) poate să facă plăți către clienții sau păgubiții RCA ai acestei companii, în limita a 500.000 de lei pe fiecare contract de asigurare.