Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a descoperit luna trecută la doi asigurători care aparțin unor grupuri mari europene tarife la 6 luni care erau mai mari decât cele la 12 luni, motivația acestora fiind daunalitatea mai mare pe acele segmente, a precizat pentru HotNews.ro Valentin Ionescu, șeful direcției generale de asigurări din ASF. Nu este ilegal, spune acesta, însă în urma analizei datelor, ASF le-a prezentat argumente actuariale, iar societățile și-au corectat tarifele.

Accident autoFoto: Exinocactus, Dreamstime.com

Oficialul ASF spune că autoritatea monitorizează foarte atent piața RCA și a verificat tarifele asigurătorilor atât la sfârșitul anului trecut, cât și în luna ianuarie din acest an.

"Am descoperit la două societăți tarife la 6 luni mai mari decât cele la 12 luni, motivația fiind daunalitatea mai mare pe acele segmente. La o altă societate tariful folosit, pentru polițele la 11 luni era mai mare decât cel notificat. În urma analizei am cerut explicații societăților în cauză, am venit cu argumente actuariale și datorită acestor demersuri societățile au corectat tarifele", a declarat marți pentru HotNews.ro Valentin Ionescu, directorul direcției generale de asigurări din ASF.

Acesta a spus că nu este ilegal să apară situații în care tarifele la 6 luni să fie mai mari decât la 12 luni, dar motivele trebuie să fie bine întemeiate. Întrebat dacă printre cele două societăți s-ar afla și Euroins, oficialul ASF a negat și a precizat că cele două societăți aparțin unor mari grupuri europene.

"Și a mai fost un caz al unei societăți care avea încărcări inexplicabile (frecvența daunelor, severitatea daunelor, marja de profit etc.) la unele tarife notificate. Le-am întors de două ori din actuariat pentru a explica încălcările pe tarife și pentru a le ajusta", a mai precizat pentru HotNews.ro Valentin Ionescu.

De ce practică unii asigurători tarife la 6 luni mai mari decât la 12 luni: Fuga de RCA și fraudele din asigurări

Brokeri în asigurări contactați marți de HotNews.ro au oferit câteva posibile explicații la situația tarifelor la 6 luni mai mari decât la 12 luni.

  • "O posibilă explicație ar fi că frecvența de daună RCA este mai mare la 6 luni decât la 12 luni. Și în felul ăsta dorec să nu se subscrie polițe pe 6 luni. Normal nu e, dar e o modalitate de a fugi de subscriere, similar cu practicarea unui comision de 0,1% ori 1% pentru brokeri. Pentru camioane, taxi și șoferi până în 30 de ani aproape toți asigurătorii dau 0,1% comision la brokeri, tocmai ca să nu vândă", a precizat pentru HotNews.ro un broker de asigurări care a dorit să-și păstreze anonimatul.

O altă explicație, mai spune brokerul, ar fi frauda în asigurări.

  • "Există fenomenul clasic de fraudă: tu nu ai RCA, faci daună și te înțelegi cu șoferul păgubit să declari a doua zi dauna. Astfel că te duci imediat și îți faci cea mai ieftină poliță RCA și a doua zi faci constatul amiabil și declari dauna. E frauda clasică, pe care nu o poți combate", a mai declarat pentru HotNews.ro sursa citată.

Plafonarea tarifelor RCA este motivată inclusiv de faptul că asigurătorii practică tarife apropiate atât la 6 luni cât și la 12 luni

De notat faptul că proiectul de HG propus recent de Ministerul de Finanțe și ASF pentru plafonarea prețurilor RCA pentru 6 luni este motivat inclusiv de această anomalie apărută după falimentul City Insurance, respectiv tarifele comparabile la 6 luni cu tarifele pentru 12 luni.

În Nota de fundamentare la proiectul de HG, autoritățile explică de ce au fost nevoiți să propună plafonarea pentru 6 luni a prețurilor RCA, astfel:

  • "Ca urmare a iesirii recente din piaţa asigurărilor RCA a asigurătorului cu cea mai mare cotă de piață, asigurător în portofoliul căruia se aflau cea mai mare parte a asiguraților, a fost generată o evoluţie ascendentă accelerată a tarifelor de primă practicate de către asigurătorii RCA carea condus la încadrarea unui număr ridicat de asigurați RCA în categoria asiguratului cu risc ridicat.
  • Prima medie anualizată (prime brute subscrise/unități anuale de expunere), la nivelul pieței fără a include Societatea de Asigurare - Reasigurare City Insurance SA, a înregistrat o creștere în anul 2021.
  • Dacă în primul semestru din 2021 prima medie anualizată a fost de 578 de lei, în trimestrul 3, după retragerea autorizației Societății de Asigurare –Reasigurare City Insurance SA a fost de 725 de lei, aceasta a ajuns în trimestrul 4 să fie de 1.050 de lei.
  • De menționat este faptul că, majorarea tarifelor RCA, practicarea unor tarife comparabile atât la încheierea contractelor RCA anuale cât și la încheierea celor subanuale și suprapunerea acestor practici cu politica majorității asigurătorilor de a nu oferi plata în rate la comercializarea contractelor RCA se suprapune unei creșteri ample a prețurilor la energie și materii prime înregistrate la nivelul economiei naționale, ce se reflectă în costurile bunurilor de larg consum și a serviciilor care generează în final dificultăți financiare atât populației cât și agenților economici care au obligația de a încheia asigurarea RCA pentru vehiculele aflate în proprietate."

Autoritățile mai arată că încheierea asigurării RCA pe baza mecanismului asiguratului cu risc ridicat se realizează la momentul de față pe baza unui proces amplu care presupune parcurgerea mai multor etape.

Conform informațiilor comunicate de către BAAR pe site-ul propriu, soluționarea cazurilor prin alocarea către un asigurător RCA și încheierea contractului de asigurare durează maximum 20 de zile de la înaintarea cererii.

Din informațiile comunicate de către BAAR, de la momentul retragerii autorizației Societății de Asigurare-Reasigurare City Insurance S.A. au fost primite și soluționate de către BAAR un număr de aproximativ 25.000 de solicitări de alocare a unui asigurător RCA prin mecanismul asiguratului cu risc ridicat.

Despre cum s-a trezit un șofer român că face parte din categoria asiguraților cu risc ridicat deși nu a făcut niciun accident în 2 ani, tocmai din cauza creșterilor mari de prețuri apărute după retragerea autorizației de funcționare pentru City Insurance citește și: