​Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA) a anunțat marți că polițele de asigurare, inclusiv RCA, emise de City Insurance nu vor mai fi valabile începând cu data de 12 mai 2022, fiind necesară încheierea altor polițe de asigurare, cu valabilitate din această dată. Precizările vin după ce, cu o zi în urmă, ASF anunțase că aproape 500.000 de polițe RCA emise de City încetează de drept pe 11 mai 2022.

MasiniFoto: Cateyeperspective | Dreamstime.com

FGA, marți: Contractele City nu mai sunt valabile începând cu 12 mai

  • „FGA atrage atenția asupra faptului că, în data 11 Mai 2022 se împlinesc cele 90 de zile de la data deschiderii procedurii de faliment, în cazul Societății de Asigurare-Reasigurare City Insurance SA, hotărâre pronunțată în dosarul de faliment nr. 27011/3/2021 aflat pe rolul Tribunalului București.
  • Începând cu data de 12 mai 2022 contractele de asigurare încheiate la acest asigurător nu mai sunt valabile, fiind necesară încheierea unor alte polite de asigurare, cu valabilitate din această dată.
  • FGA va continua să instrumenteze cereri de deschidere dosar daună-Anexa nr. 7, primite de la petenți ai Societății de Asigurare-Reasigurare City Insurance SA, pentru evenimente produse până la data de 11 Mai 2022, inclusiv.”, se arată în comunicatul Fondului de Garantare a Asiguraților (FGA).

VEZI AICI DETALII DESPRE PROCEDURA ȘI ACTELE NECESARE

Informațiile Fondului de Garantare a Asiguraților (FGA) se bazează pe datele CITR, lichidatorul judiciar al City Insurance care a anunțat pe site-ul propriu că polițele City Insurance vor rămâne în vigoare până la data de 11 mai 2022, inclusiv.

Cererile de deschidere a dosarelor de daună pot fi înregistrate, de asemenea, până la data de 11 mai 2022.

ASF, cu o zi în urmă: Aproape 500.000 de polițe RCA de la City încetează pe 11 mai

Precizările FGA vin după ce, cu o zi în urmă, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) anunțaseaproape 500.000 de polițe RCA emise de City Insurance încetează de drept pe 11 mai 2022, chiar dacă perioada de valabilitate a acestora depășește data menționată.

Ce măsuri urgente a anunțat ASF că ar trebui luate:

  • „Având în vedere cele precizate, posesorii de polițe de asigurare RCA emise de City Insurance trebuie să încheie o nouă asigurare, la un alt asigurător, până pe data de 11 mai 2022.
  • În caz contrar, aceștia sunt pasibili de sancțiuni în concordanță cu legile în vigoare. Amenda pentru absența unei asigurări RCA este cuprinsă între 1.000 și 2.000 de lei. În baza Codului Rutier, Poliția poate decide, ca măsuri suplimentare, reținerea certificatului de înmatriculare al mașini sau reținerea plăcuțelor cu numărul de înmatriculare.
  • Clienții City Insurance ale căror contracte de asigurare sunt denunțate automat pe 11 mai 2022, pot solicita returnarea părții din prima de asigurare proporțională cu perioada de valabilitate rămasă în vigoare.
  • Spre exemplu, dacă polița a fost încheiată pe o perioadă de un an și expiră pe 11 septembrie 2022, clientul are dreptul de a solicita returnarea unei treimi din valoarea primei plătite (proporțional cu cele 4 luni din 12 rămase în vigoare).
  • Clienții City Insurance pot solicita returnarea părții din primă și înainte de termenul de 11 mai, dacă decid denunțarea poliței din proprie inițiativă. Toate detaliile despre această procedură, precum și documentele necesare pot fi regăsite AICI.
  • Persoanele implicate din postura de păgubit în accidente provocate de asigurați RCA ai City Insurance, care nu au cumpărat o poliță nouă după data de 11 mai 2022, nu vor putea fi despăgubite în baza poliței City Insurance, chiar dacă datele înscrise pe ea arată că se află încă în perioada de valabilitate.
  • Terții păgubiți se pot adresa Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR) pentru a fi despăgubiți din Fondul de Protecție a Victimelor Străzii (FPVS), doar în situația în care accidentul a implicat și vătămări corporale sau decese. Toate detaliile privind procedura de despăgubire a BAAR sunt disponibile AICI.
  • În caz contrar, terții păgubiți nu se pot adresa niciunui organism sau asigurător și vor fi nevoiți să se îndrepte împotriva șoferului vinovat pentru recuperarea prejudiciului.”, a comunicat ASF.

Conform Fondului de Garantare a Asiguraților (FGA), la data de 11 mai 2022, când se va produce denunțarea automată a contractelor de asigurare, vor mai fi în vigoare 498.255 de polițe de asigurare RCA emise de City Insurance.