Șoferul unui autocamion care a schimbat banda fără să se asigure, în timp ce vorbea la telefon, a lovit un motociclu, în Marea Britanie, accident în urma căruia conducătorul motociclului a murit. Acest accident a generat cea mai mare despăgubire plătită în acest an pe segmentul RCA de către Omniasig VIG. Asigurătorul a prezentat un top al celor mai mari despăgubiri plătite în prima jumătate din acest an.

Accident motoFoto: Dreamstime.com

În primul semestru al anului, valoarea totală a despăgubirilor plătite de companie a fost de aproape 550 milioane lei. În topul celor mai mari despăgubiri plătite în această perioadă se evidențiază ca valoare cele de pe liniile RCA și Property (Asigurările de incendiu și calamități naturale).

Cele mai mari despăgubiri plătite pe RCA

Astfel, în clasamentul aferent liniei RCA, cea mai mare despăgubire a fost de peste 3,1 milioane lei, plătită în urma unui accident în care șoferul unui autocamion a schimbat banda fără să se asigure, în timp ce vorbea la telefon și a lovit un motociclu, în Marea Britanie. În urma accidentului a rezultat decesul conducătorului motociclului.

Cea de-a doua despăgubire, în valoare de peste 3 milioane lei, a fost plătită pentru vătămări corporale și deces rezultate în urma unui accident petrecut în Franța, în care șoferul român al unui autotractor nu a putut frâna din cauza unor defecțiuni ale sistemului de frânare și a intrat într-o stație de taxare. În urma impactului, 16 autovehicule și stația au fost avariate, iar opt persoane vătămate, din care patru grav rănite și o persoană decedată.

Pe cea de-a treia poziție în top este o despăgubire de peste 2,2 milioane lei plătită pentru vătămări corporale în urma unui accident cauzat de șoferul unui autocamion cu remorcă, ce nu a adaptat viteza la condițiile de carosabil umed, iar remorca sa a derapat, pătrunzând pe contrasens și lovind puternic un autoturism care venea regulamentar din sens opus.

Incendiul, cauza celor mai mari despăgubiri la asigurările de proprietăți și locuințe

Pe linia asigurărilor property (proprietăți) primele trei despăgubiri ca valoare au fost provocate de incendii.

Cea mai mare despăgubire, de aproximativ 37 milioane lei, a fost plătită în urma unui incendiu la o fabrică. Pe locul al doilea în acest top se află o despăgubire de peste 2,2 milioane lei, achitată ca urmare a unui incendiu la o hală de producție. Pe locul al treilea, este o despăgubire de aproximativ 1,4 milioane lei, plătită pentru un incendiu la un hotel, cauzat de un scurtcircuit electric produs în bucătărie.

Pe linia asigurărilor de locuințe, primele trei despăgubiri ca valoare au fost provocate și ele de incendii în locuință sau în anexa locuinței. Cea mai mare despăgubire a fost în valoare de peste 150.000 lei, aici incendiul a ars acoperișul în întregime și a avariat fațada casei și interiorul etajului.

Pe locul doi în acest top este o despăgubire în valoare de peste 130.000 lei, pentru un incendiu la o casă, a cărei mansardă și acoperiș au ars în totalitate. Poziția a treia este ocupată de o despăgubire de aproximativ 110.000 lei, plătită pentru un incendiu izbucnit într-o magazie, care s-a extins apoi la acoperișul casei.

Incendiul este unul dintre cele mai frecvente cauze ce provoacă daune în locuințe. Conform raportului Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) privind evaluarea riscurilor la nivel național, în 2021 numărul total de incendii a fost 30.597, cu o medie zilnică a acestora de 84, dintre care 6.976 de incendii au fost provocate în locuințe (în medie 19 incendii pe zi), în creștere cu 2,96% față de anul trecut.

Procentul de incendii în ceea ce privește mediile rural și urban sunt aproape egale, cu o proporție de 50,73% incendii produse în mediul rural și 49,27% în mediul urban.

Sursa foto: Dreamstime.com