Poliția Română nu este pe aceeași frecvență cu ASF în privința sancționării șoferilor care circulă fără asigurări auto RCA și pe baza consultării imaginilor surprinse de camerele video de supraveghere a traficului. În timp ce ASF pregătește modificarea legii RCA în acest sens, Poliția investește în supravegherea video a traficului, fără a lua în calcul și depistarea celor care circulă fără RCA.

Supraveghere trafic autoFoto: AGERPRES

Sancționarea șoferilor fără RCA în trafic: Ce planuri are ASF și ce spune Poliția

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a comunicat recent către HotNews.ro că pregătește modificarea legii RCA în vederea sancționării șoferilor care circulă fără RCA și pe baza consultării imaginilor surprinse de camerele video de supraveghere a traficului.

Proiectul ar putea fi înaintat către Ministerul de Finanțe spre legiferare până la finalul acestui an sau începutul anului 2023, Autoritatea subliniind că este și o obligație de transpunere in legislația naționala până în decembrie 2023 a unei Directive UE.

Pe de altă parte, Poliția are demarată o licitatie deschisă prin care vrea sa cumpere un sistem de monitorizare GPS pentru peste 10.300 de mașini, majoritatea Dacia Logan și Duster, iar 200 de mașini vor fi echipate cu camere video tip LPR (License Plate Recognition), tehnologie care permite recunoașterea numerelor de înmatriculare ale mașinilor, în mai puțin de o secundă.

Deși nu se vorbește de verificarea RCA, în caietul de sarcini al licitației se spune că sistemul de recunoaștere automată a numerelor de înmatriculare auto - LPR (License Plate Recognition) este un sistem video prin care se pot identifica în timp real autovehiculele care prezintă interes operativ, sau care sunt angrenate în activităţi infracţionale şi contravenționale, ori care sunt urmărite în temeiul legii.

Firesc ar fi ca modificările legislative în zona RCA să vizeze și sistemele de monitorizare a traficului auto ale Poliției.

Tot de Poliție se leagă și un alt proiect anuntat în luna mai de Biroul Asigurătorilor auto (BAAR) - Poliția ar testa o aplicație prin care ar putea fotografia și filma numerele de înmatriculare și ar putea afla, în câteva fracțiuni de secundă, conectându-se la baza de date AIDA cu polițele RCA, dacă o mașină este asigurată sau nu.

Poliția spune că nu testează aplicația BAAR și că nu va folosi camerele LPR pentru identificarea șoferilor fără RCA

HotNews.ro a solicitat detalii de la Poliția Română în privința tuturor acestor proiecte, dar răspunsurile nu sunt chiar încurajatoare.

  • „Menționăm că sistemele de supraveghere video de tip LPR nu vor fi utilizate în vederea identificării în trafic a vehiculelor neasigurate obligatoriu de răspundere civilă auto pentru pagube produse terților prin accidente de circulație.
  • În ceea ce privește proiectul de testare al aplicației BARR, facem precizarea că, în prezent, la nivelul Direcției Rutiere nu sunt efectuate teste ale acestei platforme informatice, iar în situația în care vor fi puse la dispoziție mijloacele tehnice pentru operare, aplicația va fi utilizată de către polițiștii rutieri.”, a precizat pentru HotNews.ro Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR).

Ce proiect de monitorizare video a traficului rutier are Poliția cu STS

În schimb, Poliția spune că are din luna mai 2012 un protocol încheiat cu Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, prin care a fost acordat accesul personalului Poliției Române la baza de date aferentă Sistemului Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control Rovinietă, care aplică sancțiunea, în mod exclusiv, în momentul constatării contravenției, cu ocazia controlului autovehiculelor în trafic.

  • „De asemenea, în prezent, se află în faza de implementare la nivelul Inspectoratului General al Poliției Române, în parteneriat cu Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere și cu aportul Serviciului de Telecomunicații Speciale, Proiectul pilot privind consolidarea capacității autorităților publice de prevenire și combatere a criminalității organizate, a celei transfrontaliere și grave, precum și de creștere a gradului de siguranță rutieră pe Coridorul IV- paneuropean, în valoare de 55,9 milioane de lei, care are ca obiectiv operaționalizarea unui sistem de camere video omologate.
  • Implementarea acestui proiect de monitorizare video a traficului rutier se va realiza pe DN7- tronsonul de drum București- Sibiu, pe Autostrada A3 și DN1- tronsonul de drum București- Brașov, pe autostrăzile A2 și A4 și pe DN39 - tronsonul de drum Agigea- Mangalia.”, precizează IGPR.

Peste 6.100 de amenzi pentru lipsa RCA în trafic în primele 9 luni

Întrebați câte sancțiuni a aplicat în acest an șoferilor prinși fără RCA în trafic și valoarea acestor sancțiuni, Poliția a oferit doar o parte din informații:

„Menționăm că, în primele 9 luni ale anului 2022, la nivel național, au fost aplicate 6.174 de sancțiuni contravenționale, pentru încălcarea prevederilor Legii 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie (6.252 în primele 9 luni ale anului 2021). Menționăm că nu deținem date cu privire la valoarea sancțiunilor contravenționale aplicate în perioadele de referință.”, se mai arată în răspunsurile IGPR.

Pentru detalii citește: