Grupul Uniqa, asigurător care a ieșit anul trecut din piața RCA, a anunțat miercuri venituri de aproape 83 milioane de euro și un profit net de 5,5 milioane de euro pentru primele nouă luni, în creștere față de perioada similară a anului trecut.

Paul Cazacu_CEO UNIQA AsigurariFoto: UNIQA Asigurari

Cele două companii ale grupului, Uniqa Asigurări și Uniqa Asigurări de viață au înregistrat în primele 9 luni din 2022 un volum total al primelor brute subscrise de aproape 83 milioane euro, conform IFRS, în creștere cu 6%, comparativ cu același interval din 2021.

Profitul net cumulat al celor două companii UNIQA la finalul lunii septembrie 2022 este de 5,5 milioane euro, conform IFRS, în creștere cu 45% față de perioada similară a anului anterior.

Asigurările non-auto au înregistrat o creștere de 29% față de rezultatele raportate de Uniqa la finalul trimestrului al treilea din 2021, cu prime brute subscrise pe acest segment în valoare de 36,7 milioane euro, conform IFRS, susținute, în principal, de soluțiile de protecție financiară pentru companii, asigurările de incendiu (+24%) și asigurările de răspunderi (+52%) contribuind semnificativ la performanțele companiei în primele 9 luni ale anului 2022.

Pe segmentul clienților retail, asigurările de locuință și bunuri au înregistrat un avans de 18% al volumului de vânzări aferent perioadei ianuarie – septembrie din anul curent, comparativ cu același interval din 2021, având, de asemenea, un aport relevant la dezvoltarea activității în zona portofoliului non-auto.

Pentru Uniqa Asigurări de viață, primele 9 luni din 2022 au marcat o creștere de 26% a volumului vânzărilor, comparativ cu aceeași perioadă din 2021. Compania a înregistrat prime brute subscrise din vânzarea asigurărilor de viață în valoare de 23 milioane euro, conform IFRS, la care au contribuit, în principal, subscrierile pe segmentele asigurărilor de viață destinate produselor de creditare și asigurărilor de viață tradiționale.

În privința reclamațiilor, în primele nouă luni din acest an numărul total de petiții a fost de 158, similar celui din aceeași perioadă a anului anterior. Dintre acestea, 144 au fost petiții unice și 14 petiții conexe.