​Păgubiții și creditorii City Insurance, fostul lider RCA intrat în faliment, au încasat aproximativ 603 milioane de lei (peste 123 milioane de euro) până la finele anului trecut, dar suma este aferentă doar unui sfert din totalul cererilor de plată, a anunțat miercuri Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA).

Conducerea ASF, audiata in ParlamentFoto: AGERPRES

Ce plăți a făcut FGA anul trecut către păgubiții City Insurance, Astra și Carpatica

Fondul de garantare a asiguraților (FGA) a avizat anul trecut în cadrul Comisiei Speciale un număr de 68.791 cereri de plată, pentru toate societățile de asigurare aflate în faliment.

Valoarea totală a plăților efectuate în 2022 este de 665,6 milioane lei. Din totalul cererilor analizate în 2022, 60.686 de cereri sunt aferente creditorilor de asigurări ai Societății de Asigurare-Reasigurare City Insurance, cu o valoare achitată de 583,2 milioane lei.

De asemenea, din totalul plăților efectuate în cursul anului trecut, 47,8 milioane lei au fost achitate creditorilor de Asigurare ai Societății de Asigurare-Reasigurare Astra, în timp ce 30,6 milioane lei au fost achitate creditorilor de asigurare ai Societății Carpatica Asig.

Plățile în cazul celor două societăți de asigurare aflate în faliment au ajuns astfel la valoarea de 554,8 milioane lei în cazul Societății de Asigurare-Reasigurare Astra, respectiv 498 milioane lei pentru Societatea Carpatica Asig.

City Insurance: 603 milioane lei, plătiți pentru doar 64.568 de cereri de plată

Începând cu 29 noiembrie 2021 și până la finele anului 2022, FGA a achitat, pentru creditorii de asigurare ai City Insurance SA, aprox. 603 milioane lei, pentru 64.568 cereri de plată avizate în cadrul Comisiei Speciale a FGA, dintr-un total de 250.692 cereri de plată înregistrate.

Amintim că ASF a retras autorizația de funcționare pentru City Insurance în luna septembrie 2021, iar falimentul acestui asigurător a fost decis definitiv în instanță în luna mai 2022.

În primă fază, FGA a înregistrat un număr de 260.764 cereri de plată, însă ca urmare a unui proces intern de verificare, un număr de 10.072 cereri de plată au fost închise ca dubluri sau atașate altor cereri de plată înregistrate anterior.

De ce prețurile RCA ar putea crește: Asigurătorii, obligați să platească mai mult la FGA

Pentru gestionarea falimentului City Insurance, dar și a celorlalte mari falimente - Astra și Carpatica - Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a decis să majoreze contribuțiile pe care le plătesc firmele de asigurări către FGA pentru gestionarea falimentelor din asigurări.

  • „Anul 2022 a marcat creșterea cotei de contribuție pentru asigurările generale încasate de către FGA, de la societățile de asigurare, de la 1% la 2,5%, aspect care a dus la încasarea unei contribuții medii lunare de 24,8 milioane lei.
  • Anul curent a adus o nouă creștere a cotei de contribuție pentru asigurările generale de la 2,5% la 4%, fapt care duce la creșterea medie lunară a încasărilor, până la un nivel prognozat de 46 milioane lei.”, subliniază miercuri Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA).

Aceste creșteri succesive ale contribuțiilor plătite către FGA de asigurători ar putea conduce în acest an la noi creșteri ale prețurilor RCA.

Libertatea: City Insurance ar fi falsificat contracte și conturi de lichidități și ar fi transferat bani în afara țării, înainte de faliment / Niciun responsabil în ASF

Libertatea scrie marți că a consultat un document trimis statului român de Financial Conduct Authority din UK, autoritatea de supraveghere financiară din Marea Britanie, în care s-ar arăta cum șefii români ai companiei City și partenerii lor străini au luat banii plătiți în polițe de oameni și firme, pe care mai departe nu le-au garantat sau reasigurat conform legii.

Aceștia ar fi falsificat contractele de solvabilitate financiară, precum și conturile de lichidități, și ar fi transferat banii în afara țării, unde și-ar fi însușit sume mari, neplătind, în final, asigurații.

Miercuri, Libertatea vine cu un nou articol în care arată cum Nicu Marcu, omul numit de PSD la conducerea ASF, în mandatul căruia a avut loc falimentul City Insurance, ar fi redesenat anul trecut organigrama și l-a repus șef pe directorul sub „supravegherea” căruia au dat faliment trei firme (Astra, Carpatica și City Insurance).

  • „În primăvara lui 2021, când insolvența City Insurance, a treia la rând a liderului de piață, a devenit clară pentru ASF, directorul de la supraveghere și control al instituției, Florin Golovatic, a fost retrogradat pe poziția de analist financiar.
  • La finalul lui 2022, când dezastrul City a început să fie uitat, președintele ASF, Nicu Marcu, a desenat o poziție nouă în organigrama instituției: cea de șef serviciu la Serviciul Autorizare și Avizare Asigurări. Șef serviciu a fost promovat Florin Golovatic.”, scrie Libertatea.

HotNews.ro a solicitat un punct de vedere privind aceste informații atât lui Florin Golovatic, cât și conducerii ASF și vom reveni cu răspunsuri imediat ce le vom primi.

Conducerea ASF a fost audiată în luna septembrie 2021, fără prezența presei, în Comisiile de specialitate din Parlament în legătură cu falimentul City Insurance. La finalul audierilor, Valentin Ionescu, director general la ASF, a spus că autoritatea ar fi făcut investigaţii intense despre City Insurance în ultimul an descoperind, astfel, că un cont declarat în Elveţia, care ajuta compania la solvabilitate, nu exista.

  • "În ultimul an de zile, am făcut investigaţii foarte intense, verificări ample cu autorităţi europene EIOPA şi Autoritatea Federală din Elveţia. De asemenea, verificări ample cu paradisuri fiscale, cu autorităţile din Caiman, Barbados şi Insula Nevis.
  • Dacă autorităţile din Europa au fost mai prompte în a ne da răspunsuri, autorităţile din aceste paradisuri fiscale au răspuns foarte greu sau deloc.
  • De ce scot în evidenţă aceste colaborări? Pentru că în Elveţia această companie a declarat că are o sumă de bani care o ajuta la solvabilitate, iar în reasigurare avea cedat 90% din primele brute subscrise, erau cedate în reasigurare în aceste paradisuri fiscale. Aceste două elemente ajutau compania să-şi menţină solvabilitatea.
  • Nu este nimic incorect din punct de vedere legal în a ţine banii într-o bancă din Europa sau a-şi face reasigurare în afara Europei, depinde cum îţi face această asigurare şi depinde dacă acei bani există.
  • Noi am constatat că nici reasigurarea nu era făcută bine, deci nu erau cu adevărat transferate riscuri. Este o întreagă discuţie aici. Şi, de asemenea, am constatat, cu ajutorul autorităţii elveţiene, într-un final că acel cont declarat în Elveţia prin documente apostilate, traduse şi legalizate de această companie, nu ştiu cum au făcut acest lucru, am constatat că acel cont nu există", a declarat în septembrie 2021 Valentin Ionescu.

Mișu Negrițoiu, cel care a fost revocat de la conducerea ASF în mai 2017 după scandalul NN Pensii și criza RCA din 2016 (falimentele Astra și Carpatica), susținea tot în septembrie 2021 într-o declarație pentru HotNews.ro că actuala situație de la City Insurance "pare un faliment acoperit 5 ani."

Acesta spunea că a pus City sub un plan de redresare în 2016 și cu administrare specială, dar după plecarea sa, ASF a hotarât scoaterea City din redresare, în baza unei hârtii fără nicio valoare (extras de cont), care s-a dovedit a fi un fals.