Există service-uri auto care practică tarife nejustificat de mari, atât pentru reparații (care ajung și la suma de 1.000 lei pe ora de manoperă), cât și pentru mașinile închiriate pe perioada reparației (rent a car), solicitările de despăgubiri, în acest caz, depășind chiar și 100.000 de euro, iar toate acestea afectează și prețurile din piața RCA, a atenționat vineri Asociația de cooperare antifraudă în asigurări (ACADA).

Service autoFoto: Stockr / Dreamstime.com

Având în vedere contextul actual din industria de asigurări, Asociația semnalează că „în ultima perioadă asistăm la o creștere alarmantă a fenomenului de fraudă în asigurări, cât și la o serie de abuzuri, situație care afectează semnificativ evoluția despăgubirilor în cazul polițelor de tip RCA.”

Legislația permisivă a generat aparția unor așa-ziși intermediari de daune

Reprezentanții ACADA susțin că „legislația permisivă a generat în mod artificial și apariția unei categorii de așa-ziși intermediari de daune, persoane care au ca principal scop maximizarea despăgubirilor în propriul beneficiu”.

  • „Astfel de activități speculative (care se prezintă a fi servicii suport pentru păgubiți) constau în avizări de daune, cesiuni de creanțe, consultanță daune, contribuind astfel la creșterea nejustificată a despăgubirilor, iar de cele mai multe ori păgubiții nu au conștință despre sumele exagerat de mari care sunt solicitate pentru repararea autoturismelor și pentru autoturismele închiriate.
  • Toate aceste abuzuri și fraude, măresc semnificativ costurile cu daunele, conducând astfel la creșterea primelor de asigurare, în final, cel care are cel mai mult de suferit fiind consumatorul/ asiguratul onest, care este obligat să plătească o primă de asigurare mai mare pentru compensarea pierderilor”, se arată în comunicatul ACADA.

Caz concret: Despăgubirea cerută la reparația unei mașini de 62.000 lei

În susținerea afirmațiilor de mai sus, asociația a prezentat cazul despăgubirii cerute pentru o mașină a cărei valoare de piață era mult sub devizul cu care păgubitul a venit din service-ul auto.

Concret, pe o mașină Volkswagen fabricată în 2012 cu 270.000 de kilometri la bord, asigurătorul a evaluat despăgubirea la aproximativ 62.000 de lei.

Devizul cu care păgubitul s-a prezentat ulterior spre decontare, de la service-ul auto unde și-a reparat autovehiculul, a fost de 102.000 lei, aici fiind incluse costuri de reparație de 58.000 de lei plus costul de 44.000 de lei aferent închirierii (rent a car) unei alte mașini pe perioada reparației vehiculului avariat.

În acest caz, asigurătorul a achitat această reparație, tocmai pentru că este obligat de legislație.

  • „Legislația actuală RCA spune că soluția tehnologică este stabilită de unitatea reparatoare, nu de asigurători. Pe legislația actuală se permite ca service-urile de rea-credință să factureze până în valoarea maximă de despăgubire, deci să ducă în daună totală vehiculul avariat, chiar daca e vorba avarii minore, respectiv o ușă laterală.
  • În acest caz, e un volkswagen vechi, care nu se mai fabrică, portierele sunt de aluminiu, iar soluția tehnologică dată de service-ul auto a fost de înlocuire, nu de reparație. Valoarea unei astfel de portiere este undeva la 29.000 de lei.", au explicat pentru HotNews.ro reprezentanții ACADA.

Potrivit acestora, sunt multe situații în care astfel de autoturisme nu sunt de fapt reparate conform devizului, ci se pune un chit și reparațiile sunt superficiale, restul banilor rămânând la service-ul auto, care în plus facturează și lipsa de folosință și închirierea unui alt autoturism pe perioada reparațiilor (rent a car).

Cum se fac fraude cu reparațiile auto

De regulă, când cineva are un accident primul pas este să avizeze dosarul de daună la asigurătorul din RCA-ul mașinii șoferului vinovat.

  • „La firma de asigurări în cauză, un inspector de daună face constatarea și calculația în sistemele de specialitate, precum Audatex, și îi eliberează păgubitului nota de constatare de daună.
  • Asta înseamnă că asigurătorul își asumă despăgubirea pe care ar putea să o acorde conform calculelor din sistemele specializate.
  • Mai departe, păgubitul poate opta să-și repare autoturismul la orice service autorizat sau poate să primească banii în cont de la asigurător și ulterior își repară mașina în regie proprie.
  • În acest caz, dacă un păgubit este de rea credință și are o înțelegere cu un service auto, respectiva unitate reparatoare îi repară autoturismul la o valoare mult mai mare decât cea estimată de firme de asigurări.
  • Mulți asigurători au acorduri cu service-uri (partenere) unde sunt agreate niște tarife de manoperă. Celelalte service-uri pot practica orice tarif consideră.
  • Un service de rea-credință poate face un deviz de plată spre decontare către asigurător mult peste media pieței, iar acest lucru este permis de legislație.”, au mai precizat pentru HotNews.ro reprezentanții ACADA.

Limitarea prețurilor la reparațiile auto „a scăpat” celor 2 proiecte de HG privind plafonarea prețurilor RCA

De notat faptul că Guvernul a respins până acum două proiecte de Hotărâre de Guvern privind plafonarea prețurilor RCA, însă în niciunul dintre acestea nu s-a luat în calcul și limitarea costurilor cu reparațiile auto, deși acestea se reflectă în despăgubirile pe care asigurătorii sunt obligați să le plătească, fapt care se transferă mai departe în prețul final la RCA.

Consiliul Concurenței a dat aviz favorabil pentru stabilirea unor tarife maxime la RCA, dar cu o recomandare: în cele 6 luni de înghețare a prețurilor RCA să fie un plafon și la despăgubirile aferente daunelor materiale, adică o limitare a costurilor cu reparațiile din service-urile auto.

Recomandarea Consiliului Concurenței la avizul dat pe plafonarea prețurilor RCA a fost următoarea:

  • „În perioada aplicării prevederilor prezentei Hotărâri de Guvern nivelul despăgubirilor aferente daunelor materiale se va stabili în baza informațiilor obținute prin intermediul platformelor specializate în evaluarea şi administrarea daunelor auto, la momentul evaluării acestora.”

Contactat de HotNews.ro, președintele Consiliului Concurenței a explicat următoarele:

  • „Propunem ca reparațiile să fie decontate în perioada plafonării, dar nu numai, pe baza platformelor de evaluare a daunelor, cum este, de exemplu, platforma Audatex”, a declarat Bogdan Chirițoiu, președintele autorității de concurență.

Ce înseamnă acest lucru pentru șoferi?

Platformele la care face referire autoritatea sunt de fapt sisteme specializate de calcul a daunelor, precum Audatex, DAT, Eurotax, etc.

Cu alte cuvinte costurile de despăgubire la daune materiale nu ar trebui să mai depășească valorile din sisteme gen Audatex, care primește date de la importatorii producătorilor auto.

În prezent, spun specialiști în asigurări contactați de HotNews.ro, sunt dealeri auto care au contracte cu asigurătorii și care practică prețuri mai mici decât cele ale reprezentanțelor afișate în Audatex, în timp ce unele service-uri auto independente practică prețuri și cu 70% mai mari decât cele din acest sistem.

Sursa foto: Stockr / Dreamstime.com