Euroins Insurance Group (EIG) a anunțat marți că a demarat procedura legală de suspendare și anulare a deciziei ASF din 17 martie 2023 de revocare a licenței de funcționare a Euroins România. În plus, Eurohold și BERD, acționarii EIG, au precizat și ce propunere au înaintat autorităților române pentru a rezolva criza din piața RCA.

Euroins Asigurare -ReasigurareFoto: INQUAM Photos / Octav Ganea

Acțiunea în justiție, demarată prin depunerea unei cereri la Curtea de Apel București, a fost unul dintre demersurile întreprinse de acționarii Euroins România pentru a revoca decizia ASF.

Ce soluție au propus Eurohold și BERD pentru a rezolva criza RCA

  • „În plus, Eurohold și BERD, acționari ai EIG, au înaintat deja Guvernului, Parlamentului, ASF și FGA o propunere concretă pentru a rezolva criza de pe piața RCA, declanșată de închiderea uneia dintre companiile cheie și care afectează 2,7 milioane de asigurați RCA. Propunerea urmărește să evite ca FGA să cheltuie banii statului român și ai contribuabililor pentru plata daunelor RCA.
  • Propunerea prevede transferul portofoliului Euroins România către EIG Re, printr-un acord de transfer prin care EIG Re se angajează să acopere daunele actuale și viitoare și specifică faptul că Euroins AD, filiala bulgară a grupului și una dintre cele mai mari divizii din holding, va opera inițial în România sub regimul Freedom of Services (FoS), deservind clienții români. Acționarii se angajează să asigure aportul de capital necesar pentru executarea Propunerii.”, se arată în comunicatul grupului.

Bulgarii fac demersuri la ASF să revoce decizia împotriva Euroins

Grupul bulgar susține că prin revocarea licenței Euroins România, „ASF a desființat un ecosistem economic care a menținut mii de locuri de muncă în toată țara, direct și indirect, și a păgubit bugetul de stat de sute de milioane de lei reprezentând venituri din impozite, contribuții la asigurările sociale și alte taxe și comisioane.”

  • „Euroins Insurance Group face demersuri astfel încât ASF să revoce această decizie, în condițiile în care aceasta a afectat o companie deținută și susținută de un grup financiar puternic, BERD, și cu o poziție financiară solidă, cu toate taxele datorate plătite la timp.
  • Astfel, în ultimii 10 ani, începând cu 2013 inclusiv, Euroins România a plătit la bugetul de stat aproape 650 de milioane de lei, reprezentând impozite salariale și alte taxe, contribuții salariale și alte similare, plus aproape 125 milioane de lei reprezentând contribuția specială la ASF, care a fost crescută la începutul anului 2022 de la 1% la 2,5%, și apoi la 4%. Ca o consecință directă a acestei creșteri, Euroins România a plătit către ASF doar în 2022 aproape 67 de milioane de lei.
  • De asemenea, în ultimii 10 ani, Euroins România a plătit brokerilor din România aproape 2,4 miliarde de lei reprezentând comisioane, dintre care peste jumătate de miliard de lei doar în 2022.”, se mai menționează în comunicat.

Euroins Insurance Group mai spune că are încredere că sistemul juridic din România va face dreptate și că autoritățile mai sus menționate vor răspunde la propunerile transmise.

BERD nu vrea să spună care sunt rezultatele analizei actuariale făcute la Euroins România de un expert de top la nivel mondial

BERD, acționar minoritar al Euroins Insurance Group, a anunțat miercuri, 5 aprilie, că, după decizia ASF, Consiliul EIG, sprijinit de banca europeană, a comandat o analiză actuarială independentă a EIRO (n.a Euroins România) de către un expert actuarial de top la nivel mondial.

  • „Analiza nu oferă o bază pentru a revizui punctul de vedere al BERD cu privire la situația financiară solidă a EIRO la momentul retragerii licenței sale.”, a precizat BERD în comunicatul din 5 aprilie.

Raportul publicat de ASF la 2 februarie a identificat un deficit de capital de peste 400 de milioane euro la Euroins.

La solicitarea HotNews.ro de a da detalii despre concluziile acestei analize, dar și despre rezoluția propusă ASF, BERD a precizat următoarele:

  • „Nu suntem în măsură să împărtășim constatările raportului actuarial în acest moment, deoarece acesta este confidențial.
  • De asemenea, nu putem împărtăși detaliile propunerii de rezoluție în timp ce aceasta este discutată între BERD, EIG și ASF. Vom împărtăși mai multe detalii odată ce circumstanțele vor permite.”, au precizat marți, 11 aprilie, pentru HotNews.ro oficialii BERD.

De ce a retras ASF autorizația Euroins: Ar avea nevoie de 2,19 miliarde de lei pentru solvabilitate și plata daunelor

ASF a anunțat oficial în data de 17 martie 2023 că a decis să retragă autorizația de funcționare și să ceară în instanță falimentul Euroins, conducerea companiei fiind preluată de Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA). Asiguratorul ar avea nevoie de fonduri de 2,19 miliarde lei pentru cerința de capital de solvabilitate, a precizat autoritatea.

Grupul bulgar Eurohold a reacționat acuzând o preluare ostilă a activelor Euroins. La sfârșitul lunii ianuarie 2023, Euroins România avea 2,76 milioane de polițe RCA active, potrivit informațiilor HotNews.ro.

Euroins a transferat 855 milioane de lei în Bulgaria, chiar sub nasul ASF care îi verifica fluxul zilnic de încasări și plăți / Cum se scuză ASF

​Euroins România a transferat în luna februarie din acest an către reasigurătorul bulgar EIG Re lichidități în valoare de 855 milioane de lei, în timp ce Autoritatea de Supraveghere Financiară era în control și îi verifica fluxul zilnic de operațiuni financiare, au precizat pentru HotNews.ro oficialii ASF. Autoritatea spune că i-au fost ascunse informații.

Este vorba despre contractul de reasigurare anunțat de Euroins în 17 februarie 2023 în plin control al ASF asupra solvabilității companiei, contract despre care asigurătorul bulgar susținea că ar rezolva problemele ridicate de autoritatea de supraveghere și prin care ar fi cedat în reasigurare 87% din riscurile pe RCA.

Informațiile privind acest contract în valoare de 1,58 miliarde de lei se regăsesc și în decizia ASF de retragere a autorizației Euroins, publicată în 17 martie 2023 în Monitorul oficial (de la pagina 101).

În aceeași decizie, ASF a impus în sarcina Fondului de Garantare a Asiguraților (FGA), care a preluat conducerea asigurătorului în faliment, să facă toate demersurile necesare în vederea desființării, cu efect retroactiv, a contractului de reasigurare încheiat cu EIG Re și a recupera activele transferate în temeiul acestui contract.

ASF: EIG Re ar deține un excedent de doar 2,5 milioane euro pentru a acoperi solvabilitatea Euroins

În cele 100 de pagini ale deciziei de sancționare, ASF spune că a verificat și situația financiară a EIG Re, iar datele primite nu au liniștit.

  • „Din datele prezentate în Colegiul Supraveghetorilor din Bulgaria din decembrie 2022, a rezultat că EIG Re deține un excedent de fonduri proprii eligibile să acopere SCR de doar aproximativ 2,5 mil. euro, iar cu această entitate, așa cum am menționat anterior, Euroins a încheiat un contract de reasigurare prin care se cedează riscuri în proporție de aproximativ 97%.
  • Deși autoritatea a fost informată cu privire la faptul că aceste riscuri au fost retrocesionate de EIG Re, contractul de retrocesiune nu a fost pus la dispoziția A.S.F. nici de către societate și nici de către autoritatea de supraveghere din Bulgaria, cu toate că a existat o solicitare expresă în acest sens.”, mai spune ASF în decizia de sancționare.

Director ASF: Amenzile de 16 milioane de lei în 3 ani sunt istorice / Euroins încasa 8 milioane pe zi din RCA

Între timp, pentru a stabiliza piața RCA, Guvernul a decis miercuri să plafoneze prețurile RCA.

În briefingul de presă care a urmat ședinței de Guvern, Valentin Ionescu, directorul general pe asigurări din ASF, a susținut că Autoritatea a dat amenzi istorice la Euroins, iar HotNews.ro i-a semnalat acestuia că Euroins încasa 8 milioane pe zi din RCA, informație care apare chiar în decizia ASF de sancționare a Euroins publicată în Monitorul Oficial.

  • „Dacă noi identificăm o încălcare, nu ar trebui să luăm măsuri? În cazul Euroins am avut 17 controale, soldate cu 26 de sancțiuni și cu amenzi istorice, nu sunt modice.
  • 16 milioane de lei în 3 ani sunt amenzi istorice comparativ cu alți ani. Mă ocup de acest sector din anul 2021. Conform atribuțiilor noastre am sancționat în funcție de contravenția identificată.
  • În cazul în care am avut alte suspiciuni am informat Ministerul Public și organele competente.”, a declarat acesta.

Cum a fost posibil ca Euroins să mute 855 milioane lei în Bulgaria în plin control ASF

HotNews.ro i-a cerut acestuia să explice cum a fost posibil ca Euroins să mute 855 milioane de lei în Bulgaria, la reasigurătorul EIG Re în timp ce echipa de control a ASF era la sediul acestui asigurător.

  • „În timp ce echipa de control era la sediul Euroins, prin decizie trebuia să verifice toate fluxurile, decizia a fost adusă la cunoștința conducerii Euroins și ca urmare toate transferurile pe care Euroins le făcea trebuiau aduse la cunoștința echipei de control din ASF care se afla la sediul uroins în luna februarie.
  • Conducerea Euroins nu a dat informațiile necesare echipei de control, deși aceasta echipa de control a insistat. A primit informații foarte puține sau deloc.
  • Noi am aflat ulterior de aceste transferuri și tot ulterior și despre contractul de reasigurare. ASF nu a fost consultată așa cum ar fi fost normal înainte de semnarea acestui contract.
  • Ca urmare dacă echipa de control era la sediul Euroins și conducerea Euroins deliberat nu a dat informația echipei de control, ce trebuia să facă echipa de control?
  • În cazul acesta am sesizat Parchetul, în completarea celorlalte trei sesizări pe care le-am făcut”, a declarat directorul ASF.

Cum se vor recupera cei 855 milioane de lei?

Oficialul ASF a subliniat că în decizia publicată în Monitorul Oficial se arată că ASF a propus ca FGA să facă toate demersurile necesare pentru denunțarea contractului de reasigurare cu EIG Re și recuperarea activelor.

  • „În ultimă instanță, dacă nu se reușește, pentru că e un proces care durează, lichidatorul care va fi numit va prelua această temă și va face eforturile necesare pentru a recupera aceste active transferate într-un mod netransparent, ca să spunem așa, și fără acordul ASF”, a declarat Valentin Ionescu.

Efectele plafonării prețurilor RCA: Tarifele pe medie sunt mai mici. Există situații, excepții, în care pot fi mai mari

HotNews.ro i-a solicitat directorului ASF să explice care vor fi efectele plafonării prețurilor RCA la nivelul de la sfârșitul lunii februarie 2023, în condițiile în care unii vor plăti mai mult decât tarifele de referință RCA.

  • „În urma analizelor pe care noi le-am efectuat în ceea ce privește tarifele practicate în luna februarie, comparativ cu tarifele de referință publicate în 7 martie de către autoritate, dar calculate independent de către un auditor, a rezultat faptul că, per ansamblu, tarifele practicate de societățile de asigurări sunt mai mici decât tarifele de referință.
  • Am spus per ansamblu, în cazul persoanelor fizice media este cu 12% mai mică.
  • Într-adevăr pot fi segmente în care tarifele pot fi în jurul tarifelor de referință sau poate ceva mai mari, dar acele segmente sunt mai puține ca număr.
  • Depinde foarte mult de categoria de bonus-malus în care se află șoferul, respectiv, de capacitate cilindrică, de categoria de vârstă.
  • Pot exista excepții sau situații când tarifele sunt mai mari. Vorbim de tarife practicate de societățile de asigurări la sfârșitul lunii februarie, nu vorbim doar de un singur tarif pentru fiecare categorie în parte.
  • Aceste situații nu sunt majoritare. Analiza noastră are în vedere majoritatea populației, şi aşa cum am spus la început, în cazul majorității segmentelor sau a populației vizate, tarifele pe medie sunt mai mici.
  • Intenția principală era ca aceste tarife în următoarele șase luni să nu mai crească, timp în care autoritatea, împreună cu ministerele de resort, să propună schimbări în legislația RCA.”, a declarat Valentin Ionescu.

De ce este dificil să sperăm la prețuri mici la RCA: În București 7 din 100 de mașini fac accidente, față de alte zone unde frecvența e mai mică

Directorul general din ASF a explicat de ce șoferii din București și alte orașe mari au prețuri mai mari la RCA și de ce e dificil să avem prețuri mai mici la RCA în general.

Potrivit acestuia, în orașele mari încărcarea în ceea ce privește tariful calculat de către societățile de asigurări este ceva mai mare datorită riscurilor și a frecvenței daunelor, care este mai mare.

  • „În mod normal pentru a avea un tarif cât mai rezonabil este nevoie de cât mai multe societăți care să vândă acea asigurare, o dispersie cât mai mare. Când sunt doar câteva companii care vând RCA este dificil să speri la un tarif mai mic, având în vedere că în România frecvența accidentelor este mult peste media europeană.
  • Dauna este un element foarte important în prețul RCA. În ultimii 3 ani, dauna medie a crescut de la 7.000 lei la 9.500 de lei.
  • În București 7 din 100 de mașini fac accidente față de anumite zone ale țării unde frecvența este mai mică, undeva la 4%. Toate aceste elemente trebuiesc luate în considerare când se calculează prețul RCA”, a declarat acesta.

Acesta a mai spus că mai există și o problemă structurală: RCA este un produs obligatoriu vândut de companii private.

  • „Sunt unele companii private care au avut pierderi în ultimii ani. Una dintre companiile cele mai mari din piață, Uniqa, s-a retras din piața RCA din cauza pierderilor cumulate de sute de milioane în ultimii 7-8 ani. După cum știți după ieșirea City Insurance, Uniqa a depus cerere să iasă de pe asigurarea RCA și putem avea și situații din acestea.”, a mai declarat Valentin Ionescu.

Prețurile RCA sunt înghețate, începând de marți, 11 aprilie, timp de 6 luni, la nivelul tarifelor practicate de fiecare asigurător la data de 28 februarie 2023. O singură portiță legală au cei care primesc oferte prea mari la RCA: dacă au cel puțin 3 oferte cu prețuri mai mari cu 36% decât tarifele de referință la RCA se pot adresa Biroului Asigurătorilor Auto pentru a primi un preț mai mic la asigurarea auto.