Cei peste 500 de angajați ai ASF sunt în prag de grevă după scăderea veniturilor prin eliminarea primelor din Contractul Colectiv de Muncă (CCM), prin care luau și 15 salarii pe an, contract care nu a fost încă reînnoit. Pe de altă parte, noua conducere ASF, în frunte cu Alexandru Petrescu, a schimbat regulile și își poate stabili singură sistemul de premiere, fără a mai fi negociat cu Sindicatul și stabilit în CCM, cum se întâmpla înainte. Pentru a nu fi deschis conflictul colectiv de muncă s-a cerut intervenția Inspectoratului Teritorial de Muncă.

Vot pe buget si noua conducere ASFFoto: Inquam Photos / George Călin
  • UPDATE (21:46) Conducerea ASF a răspuns marți solicitării HotNews.ro precizând că nu și-a dat și nici nu-și va da prime în acest an, în urma schimbării Regulamentului de remunerare, deși schimbările permit Consiliului să-și stabilească propriul sistem de premiere, separat de cel al angajaților, care au nevoie de un nou Contract Colectiv de Muncă.
  • „Noul Regulament, care stabilește doar un cadru general, aduce lămuriri necesare cu privire la statutul membrilor Consiliului ASF, care nu sunt salariați ai Autorității, în raport cu negocierea Contractului Colectiv de Muncă. Ca urmare a modificărilor survenite, membrii conducerii ASF nu pot beneficia de nicio prevedere a unui viitor CCM ce urmează a fi încheiat la nivelul ASF”, susține conducerea ASF.

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) se autofinanțează din taxele impuse firmelor care activează în sectoarele de capital, asigurări și pensii private, deci indirect din banii tuturor celor care au asigurări, pensii private ori investesc la bursă.

Noua conducere a Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), în frunte cu Alexandru Petrescu, numită de PSD-PNL la sfârșitul anului trecut, a schimbat Regulamentul privind regimul și principiile aferente remunerării personalului din cadrul instituției, document publicat luni în Monitorul Oficial.

Conducerea ASF va avea un sistem de premiere separat de restul angajaților

Cei opt noi membri ai Consiliului ASF au aprobat în data de 26 aprilie 2024 un nou Regulament care îl abrogă pe cel din anul 2016, stabilit când ASF era condusă de Mișu Negrițoiu.

Principala modificare este separarea sistemului de premiere pentru membrii Consiliului ASF, numiți de Parlament și plătiți conform legii de funcționare a ASF, de restul angajaților.

Astfel, dacă în Regulamentul din 2016 prin personalul ASF se înțelegea: „membrii Consiliului ASF și salariații ASF”, în noul Regulament prin personal se înțelege doar salariații, iar sistemul de premiere a fost modificat pe măsură.

Astfel, art 36 din noul regulament prevede:

  • (1) Sistemul de premiere a personalului se negociază cu Sindicatul ASF și este prevăzut în CCM negociat la nivelul ASF
  • (2) Sistemul de premiere a membrilor Consiliului ASF se stabilește prin hotărâre a Consiliului ASF.

În regulamentul anterior (art. 40-41), personalul ASF viza atât salariații, cât și membrii Consiliului ASF, iar sistemul de premiere se negocia cu Sindicatul ASF și era prevăzut în CCM.

În plus, era prevăzut că „primele se acordă în condițiile respectării procedurilor și reglementărilor interne incidente care sunt supuse consultării cu Sindicatul ASF”

Prin această schimbare, Consiliul ASF poate să-și acorde prime fără să mai negocize acest sistem cu Sindicatul și fără să aibă nevoie de Contract Colectiv de Muncă, contract care a expirat de ceva timp. Altfel spus membrii conducerii ASF își pot acorda prime, salariații încă nu.

În prag de grevă: ITM a convocat la conciliere cele două părți vineri 17 mai

Acesta este motivul pentru care Sindicatul ASF a cerut intervenția Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) București, așa cum cere legea dialogului social, înainte de a declanșa conflictul colectiv de muncă.

  • „Prin noul Regulament, membrii Consiliului își pot acorda prime, chiar dacă nu există CCM și chiar dacă au tăiat sistemul de beneficii pentru salariați.
  • Toți salariații sunt supărați că sunt pedepsiți pe nedrept (pentru ca noua conducere să-și mențină capitalul de imagine) pentru greșelile unui cerc restrâns din sectorul asigurări în cazul Euroins și City Insurance.
  • În condițiile în care, autoritatea are aceleași atribuții (autorizare, reglementare, supraveghere) cu cele ale BNR”, a declarat pentru HotNews.ro un angajat ASF care a dorit să-și păstreze anonimatul.

Sub protecția anonimatului, surse din ASF au precizat pentru HotNews.ro că Sindicatul ASF a sesizat Inspectoratul Teritorial de Muncă București, instituție abilitată să concilieze conflictele colective de muncă.

Situația este foarte complicată în cadrul autorității, în condițiile în care 3 din cei 5 membri ai Biroului executiv al Sindicatului ASF, printre care și președintele de Sindicat și-au dat recent demisia.

Potrivit informațiilor HotNews.ro, ITM București a transmis recent un răspuns și a convocat la conciliere cele două părți vineri, 17 mai, la sediul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF).

  • „Momentan sunt numite echipe de dialog. Cel mai probabil nu se va ajunge la consens și se va deschide procedura conflictului colectiv de muncă”, a declarat pentru HotNews.ro o altă sursă din ASF.

Conducerea ASF sustine că nu-și va da prime, după schimbarea acestui Regulament. Ce solicită Sindicatul ASF în noul CCM

Ulterior acestui articol, conducerea ASF a răspuns marți seara solicitării HotNews.ro, precizând că noul regulament este un cadru general menit să clarifice statutul membrilor Consiliului ASF, care nu sunt salariați ai Autorității, în raport cu negocierea Contractului Colectiv de Muncă.

Redăm mai jos integral precizările conducerii ASF:

  • „În exercitarea prerogativelor prevăzute la Art. 15. din OUG nr. 93/2012 privind înființarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară, cu modificări și completări ulterioare, Consiliul ASF a procedat la aprobarea unui nou Regulament privind regimul şi principiile aferente remunerării personalului și membrilor Consiliului în cadrul Autorităţii de Supraveghere Financiară.
  • Necesitatea modificărilor intervenite a rezidat din perspectiva asigurării transparentizării și clarificării unor prevederi legale și punerii în acord cu realitățile economice impuse de măsurile fiscal bugetare prevăzute în Legea 296/2023.
  • În plus, noul regulament, care stabilește doar un cadru general, aduce lămuriri necesare cu privire la statutul membrilor Consiliului ASF, care nu sunt salariați ai Autorității, în raport cu negocierea Contractului Colectiv de Muncă.
  • Ca urmare a modificărilor survenite, membrii conducerii ASF nu pot beneficia de nicio prevedere a unui viitor CCM ce urmează a fi încheiat la nivelul ASF.
  • În contextul întrebărilor transmise, vă comunicăm că în bugetul de venituri și cheltuieli al Autorității pentru anul in curs nu au fost prevăzute sume cu destinația de prime, nici pentru salariații ASF si nici pentru membrii Consiliului, ceea ce conduce la imposibilitatea acordării unor astfel de beneficii.
  • De asemenea precizăm faptul ca Bugetul de venituri și cheltuieli al Autorității pe anul 2024 a fost întocmit în contextul restricțiilor impuse de prevederile Legii nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung.
  • În anul 2024, membrii Consiliului ASF nu au beneficiat de niciun fel de prime și nici nu urmează să beneficieze de prime în urma schimbării regulamentului de remunerare.
  • Încheierea la nivelul Autorității a unui nou contract colectiv de muncă este condiționată de finalizarea negocierilor între partenerii de dialog social.
  • În definirea parametrilor unui nou contract, conducerea Autorității are în vedere prevederile legale în vigoare, condițiile economico-financiare la nivel general, posibilitățile financiare, precum și revendicările Sindicatului ASF (printre care amintim acordarea unei indexări salariale de 13,4% și alocarea unei sume lunare de 300 de lei pentru fiecare angajat pentru pensii private și/sau asigurări de viață/sănătate)”.

Cum s-a evaporat o parte din al 15-lea salariu pentru angajații ASF, la finalul anului trecut

Cei peste 500 de angajați ai Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) au încasat în luna decembrie a anului trecut doar o parte din cel de-al 15 salariu, stipulat ca primă de final de an în Contractul Colectiv de Muncă.

Printr-un act adițional, semnat de noul președinte al ASF, Alexandru Petrescu, aceștia au încasat câte 5.000 de lei brut, urmând ca diferența să fie acordată după ce încetează aplicabilitatea legii 296/2023, au precizat atunci pentru HotNews.ro surse din cadrul autorității.

Pe fondul scandalului iscat de salariile și primele uriașe care se dau în ASF, în ciuda falimentelor RCA, dar și a schimbării noii conduceri, angajații acestei autorități nu și-au mai primit integral anul trecut cel de-al 15 salariu, stipulat în Contractul Colectiv de Muncă sub forma unei prime de final de an.

Amintim că dincolo de cele 12 salarii, cei 512 angajați ai ASF mai pot încasa într-un an încă 3 salarii integrale sub forma a trei prime stipulate în Contractul Colectiv de Muncă: prima de performanță pentru anul anterior, prima de Ziua ASF și prima de final de an, potrivit dezvăluirilor făcute de către deputatul USR, Claudiu Năsui.

Angajații ASF au primit în decembrie câte 3.000 de lei net din cel de-al 15 salariu. Diferența - după ce trece legea 296/2023

Primele 2 prime au fost încasate în luna septembrie a anului trecut, în ciuda celor două mari falimente RCA - de la City Insurance și Euroins, în timp ce al 15-lea salariu (prima de final de an) a rămas în sarcina noii conduceri ASF, numite în luna decembrie de Parlament.

Potrivit informațiilor HotNews.ro, Alexandru Petrescu, noul președinte propus de PSD la conducerea acestei autorități, nu a vrut să plătească această primă și, în urma negocierii cu Sindicatul ASF, a agreat și semnat un act adițional la Contractul Colectiv de Muncă, prin care s-a plătit doar o parte din această primă.

Astfel, la finele lunii decembrie a anului trecut, toți angajații ASF au fost notificați prin e-mail despre acest acord, după cum au declarat pentru HotNews.ro mai multe surse, și au încasat doar 5.000 de lei brut (cc. 3.000 de lei net).

Plata diferenței între această sumă și salariul brut lunar se va efectua de îndată după încetarea aplicabilității măsurilor financiar-fiscale, cu impact pentru bugetul ASF prevăzute de legea 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare, se arată în mesajul primit atunci de angajații ASF.

Plata integrală a primei anuale ar fi însemnat un efort financiar de circa 10 milioane de lei din bugetul ASF

Potrivit surselor HotNews.ro, în cadrul negocierilor, reprezentanții conducerii ASF au propus varianta ca prima anuală să fie în proporție de 20% din salariul fiecărui angajat, dar la propunerea Sindicatului ASF s-a decis ca tot personalul să primească această sumă fixă de 5.000 de lei brut, având în vedere că mulți salariați au salarii mai mici decât cei cu funcții de conducere și s-ar fi creat discrepanțe mari.

Plata integrală a primei anuale către toți angajații ar fi presupus un efort financiar de aproximativ 10 milioane de lei din bugetul ASF, au mai precizat sursele HotNews.ro.

Amintim că la data de 11 decembrie 2023, ASF avea 512 angajați, iar valoarea salariului mediu lunar net în luna noiembrie 2023 a fost de 11.876 de lei, conform informațiilor oficiale ale ASF.

Nicu Marcu, fostul președintele ASF, a încasat din această funcție un salariu de 989.925 lei în 2022, în creștere față de 748.324 lei în 2021 și în creștere față de 391.563 din 2020.