Pilonul II de pensii private obligatorii din Romania a facut vineri, 20 februarie 2009, prima plata catre primul sau beneficiar – un proaspat pensionar din sistemul public de pensii, care si-a cerut si si-a incasat drepturile si de la fondul de pensii private obligatorii la care a contribuit doar cateva luni, a anuntat luni Asociatia pentru Pensiile Administrate Privat din Romania (APAPR). Surse din piata au declarat pentru NewsIn, ca prima pensie pe pilonul II, in valoare de peste 400 lei, a fost platita de Generali Pensii.

Situatia nefiind acoperita de legislatia curenta, Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) a emis o decizie privind modalitatea de plata, respectiv prin suma unica, la fel ca in situatiile de invaliditate si deces.

"Primul beneficiar al sistemului de pensii private din Romania s-a pensionat la o varsta relativ redusa. El a muncit in conditii dificile si s-a pensionat din sistemul public cu stagiu complet de cotizare. La Pilonul II, el a contribuit doar cateva luni, primind vineri, 20 februarie, plata in suma integrala a drepturilor sale din Pilonul II de pensii private. Plata a fost facuta de un fond gestionat de un administrator membru al APAPR (Asociatia pentru Pensiile Administrate Privat din Romania)", se arata in comunicatul APAPR.

Conform datelor asociatiei, in urmatorii 10 ani, fondurile de pensii private obligatorii din Romania vor avea de onorat intre 80.000 si 100.000 de cazuri de plata.

Generali Pensii administreaza in prezent al treile fond de pe pilonul II de pensii din Romania, cu peste 378.000 de participanti si o valoare a activelor nete de peste 76 milioane lei, la sfarsitul lunii decembrie 2008, potrivit datelor CSSPP.

Pensiile administrate privat sunt obligatorii pentru angajatii cu varste de pana la 35 ani si optionale pentru cei cu varsta cuprinsa intre 35 – 45 ani.