Conturile fondurilor de pensii private obligatorii (pilonul II) vor fi alimentate vineri cu contributii reprezentand 2,5% din veniturile brute ale participantilor la acest sistem, viramentele insumand circa 33,16 milioane euro, a anuntat Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP). Acest nivel al contributiei ar fi trebuit sa fie aplicat din 2009, cand autoritatile au blocat nivelul contributiei la 2%. Asociatia pentru Pensiile Administrate Privat din Romania (APAPR) a avertizat deja ca majorarea contributiei la doar 2,5% in 2010 va aduce participantilor o pierdere cel putin egala cu cea din 2009, de circa 303,3 milioane lei.

Potrivit CSSPP, toti angajatii care detin calitatea de participant la sistemul de pensii administrate privat si pentru care se vireaza contributii de asigurari sociale, vor beneficia de contributii la pensia privata, majorate cu 0,5 puncte procentuale, evidentiate in conturile individuale, proprietate personala, din cadrul fiecarui fond de pensii in parte. Aceste viramente corespund veniturilor realizate in luna de referinta ianuarie 2010.

Oficialii autoritatii amintesc ca "pentru a asigura sustenabilitatea schemelor publice de pensii si pentru a combate fenomenul tot mai accentuat de imbatranire a populatiei, in vederea cresterii calitatii vietii viitorilor pensionari, la un nivel mai apropiat de cel din perioada activa, este necesara continuarea reformei prin cresterea contributiilor an de an, conform prevederilor legale in vigoare, astfel incat, in 2016, sa se ajunga la o cota de contributie de 6%, alocata fondurilor de pensii administrate privat".

Comisia evita sa spuna care va fi planul de crestere anuala a nivelului contributiilor, in conditiile in care anul trecut nivelul acestora ar fi trebui sa fie, potrivit calendarului initial stabilit la demararea acestui sistem de pensii, de 2,5%. Nivelul contributiilor a fost blocat la 2% din veniturile brute ale participantilor, iar APAPR, asociatia care reprezinta administratorii de fonduri de pensii private a avertizat ca aceasta a cauzat o pierdere estimata la 303,3 milioane lei.

Cat priveste nivelul contributiei din acest an, asociatia a mai precizat ca "situatia se va perpetua si in anul 2010, cand nivelul contributiei va fi de doar 2,5% incepand cu luna martie, in loc de 3%, asa cum prevede calendarul initial. Pierderile estimate pentru participanti in urma contributiei mai mici decat programul initial, la nivelul anului 2010, vor fi cel putin egale cu cele din 2009".