Toti administratorii de fonduri de pensii private au expediat catre clienti, conform obligatiilor legale, pana marti, 31 mai, peste 5,4 milioane de scrisori anuale de informare privind situatia contului personal de pensie privata la sfarsitul anului 2010, a anuntat marti Asociatia pentru Pensiile Administrate Privat din Romania (APAPR). Scrisoarea anuala de informare este obligatorie prin lege si gratuita si se expediaza participantului la ultima adresa de corespondenta comunicata.

Termenul limita pentru expedierea acestor scrisori expira marti 31 mai (inclusiv).

  • "Daca in perioada urmatoare (care difera in functie de operatorul postal / de curierat ales de administratori) un participant nu primeste scrisoarea de informare anuala, el trebuie sa se adreseze direct administratorului fondului sau de pensii private, care are obligatia legala de a ii expedia aceasta scrisoare. Pentru ca participantul sa fie sigur ca primeste scrisoarea anuala de informare, el trebuie sa omunice in scris administratorului orice modificare a adresei de corespondenta sau a altor date personale relevante", se mai arata in comunicatul APAPR.

Asociatia mai subliniaza ca in afara de aceasta scrisoare anuala de informare, majoritatea clientilor isi pot consulta oricand pe Internet situatia contului personal de pensie privata, accesand aceasta sectiune de pe site-ul APAPR. In cadrul acestei sectiuni, clientii a 8 dintre cele 9 fonduri de pensii private obligatorii (reprezentand 97,1% din numarul total), precum si participantii unora dintre fondurile de pensii private facultative (reprezentand circa doua treimi din numarul total) isi pot consulta in timp real valoarea contului personal de pensie privata.

Conform datelor Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) la sfarsitul primului trimestru din 2011, un numar de 5,27 milioane de persoane participau la fondurile de pensii administrate privat - Pilonul II, in crestere cu 5,35% fata de martie 2010. IN aceeasi perioada, in pilonul III (pensii private facultative) erau 230.586 de clienti, cu 4,06% mai mult fata de decembrie 2010.