Operatorul telecom american AT&T s-a vazut nevoit sa abandoneze proiectul de a prelua cu 39 miliarde dolari filiala din SUA a T Mobile, dupa ce autoritatile s-au opus in mod repetat unei tranzactii care ar fi putut aduce concedieri si cresterea preturilor in piata, informeaza AFP. AT&T spune in continuare ca preluarea ar fi fost o idee buna si spune ca problemele din piata americana de telecom nu se vor rezolva de la sine.

In martie, AT&T anunta ca intentioneaza sa cumpere T Mobile USA pentru 39 miliarde dolari, ceea ce ar fi dus compania americana detasat pe primul loc in topul operatorilor telecom. Administratia Obama si arbitrul american din domeniul concurentei s-au opus in repetate randuri ideii, spunand ca alte companii rivale vor avea de suferit, iar preturile in piata ar putea sa creasca.

AT&T va trebui sa despagubeasca Deutsche Telekom cu circa patru miliarde dolari pentru aceasta tranzactie esuata, iar compania americana spune ca, desi imensa afacere a cazut, piata telecom din SUA ramane cu o mare problema si are nevoie de largirea spectrului de frecvente.

Ministerul american al justitiei anunta in 31 august ca va contesta in tribunale preluarea, iar cele doua companii anuntau in noiembrie ca se pregatesc ca afacerea sa esueze. AT&T detine 27% pe piata abonamentelor de telefonie mobila in SUA, Verizon are 31%, Sprint Nextel circa 14%, iar T Mobile, cam 9%.