Producatorul italian de electrocasnice De'Longhi SpA va cumpara fabrica Nokia de la Jucu (judetul Cluj), in urma unui acord semnat intre cele doua companii, tranzactie ce urmeaza sa fie supusa aprobarii autoritatilor relevante, a anuntat miercuri Nokia. Se estimeaza ca tranzactia se va finaliza in primul trimestru al anului 2012, iar partile au convenit ca termenii acordului sa ramana confidentiali.

Conform anuntului, De'Longhi intentioneaza sa integreze facilitatea de productie, ca parte cheie, in cadrul strategiei sale de dezvoltare, contribuind, astfel, la extinderea internationala a grupului, aflat intr-o perioada de crestere. De asemenea, producatorul de electrocasnice planifica adaptarea capacitatii sale de manufactura si diversificarea platformei sale de productie, astfel incat sa balanseze structura de productie din Orientul Indepartat catre Europa, unde De'Longhi isi desfasoara deja activitatea in cadrul unei fabrici, in Italia.

Dupa ce in septembrie 2011, Nokia si-a anuntat intentia sa opreasca productia de terminale mobile la Cluj si sa-si concentreze operatiunile in locatii mai apropiate de furnizorii si pietele sale cheie, compania a cautat activ potentiali cumparatori pentru halele de productie, cu sprijinul autoritatilor locale si nationale din Romania.

  • 'Pe parcursul evaluarii interesului fata de fabrica Nokia, am facut eforturi pentru a gasi un investitor important cu planuri clare de crestere si de a crea locuri de munca aici in viitorul apropiat. De'Longhi a fost candidatul ideal din ambele puncte de vedere si suntem foarte multumiti ca am reusit sa asiguram un viitor fabricii atat de repede', a declarat Robert Andersson, Senior Vice President in cadrul Nokia, care a condus discutiile.

Pe data de 29 septembrie 2011, grupul finlandez Nokia a anuntat ca va inchide fabrica de la Jucu (judetul Cluj), in cadrul unui program de eficientizare si reducere a costurilor, 2.200 de angajati urmand sa-si piarda locurile de munca, deoarece unitatile de productie de mare volum din Asia sunt mai eficiente pentru grupul finlandez.

Conform anuntului initial, fabrica de la Jucu ar fi urmat sa se inchida pana la sfarsitul acestui an, insa unitatea s-a inchis mai devreme, la data de 30 noiembrie 2011, in conditiile in care nu au mai fost comenzi. Conform liderului de sindicat Nokia, angajatii vor fi platiti de producatorul finlandez in intervalul decembrie - martie, iar din aprilie vor primi platile compensatorii negociate cu conducerea companiei.

Nokia are reprezentanta in Romania din anul 2000. In plus, producatorul finlandez a mai avut pe piata locala un centru de dezvoltare la Cluj-Napoca, in care erau 120 de angajati si a carui inchidere a fost anuntata in luna aprilie 2011 si fabrica de la Jucu. Practic, dupa inchiderea Jucu, Nokia nu mai ramane in Romania decat cu reprezentanta locala.

In luna decembrie a anului trecut, Nokia a anuntat numirea lui Marcus Storkel in functia de general manager al reprezentantei din Romania, urmand sa coordoneze activitatile echipei locale, precum si relatiile cu partenerii locali pentru Romania si Ungaria, incepand cu 1 ianuarie 2012. Acesta l-a inlocuit astfel pe Razvan Petrescu, care a detinut sefia Nokia in tara noastra timp de trei ani.