Doar 30 de primarii permit plata online a taxelor si impozitelor prin Ghiseul.ro la un an de la lansarea acestei platforme/Ministrul Mustea vrea sa introduca sanctiuni in lege

de Adrian Vasilache     HotNews.ro
Luni, 12 martie 2012, 16:00 Economie | Telecom


Ghiseul.ro
Foto: Captura Ghiseul.ro
 documente
(12 Mar 2012) PDF, 8MB
La un an de la lansarea platformei nationale de plati pe internet cu cardul, Ghiseul.ro, doar 60 de primarii din cele 3200 de primarii din tara sunt inrolate in acest sistem, iar dintre acestea numai jumatate au sisteme functionale si permit plati, a declarat luni Razvan Mustea, ministrul Comunicatiilor. "Aici suntem, acestea sunt cifrele, nu e un lucru de laudat dar nu ne-am intalnit aici sa cautam vina ci solutii. Avem in vedere anumite sanctiuni si analizam posibilitatea modificarii Hotararii de Guvern 1235/2010 (n.a privind infiintarea Ghiseul.ro) in acest sens, concomitent cu simplificarea procedurilor de inrolare in sistem", a spus ministrul, subliniind ca "in prezent legislatia nu prezinta nici o sanctiune pentru primariile care nu respecta termenul de inrolare in sistem".

Noul ministru al Comunicatiilor, Razvan Mustea, a fost prezent luni la un eveniment de lansare a unui sondaj national privind comportamentul romanilor la plata taxelor si impozitelor locale cu cardul, studiu realizat de GfK Romania impreuna cu Visa Europe in perioada ianuarie-februarie 2012.

  • O veste buna si una proasta, de la ministrul Comunicatiilor privind Ghiseul.ro

Cu aceasta ocazie acesta a trecut in revista situatia platilor si a primariilor inrolate in sistemul national de plata a taxelor si impozitelor cu cardul - Ghiseul.ro - la un an de la lansarea acestuia.

  • "Doamnelor, domnisoarelor si domnilor am pentru dumneavoastra o veste buna si una proasta (n.a despre Ghiseul.ro). Vestea buna este ca romanii folosesc din ce in ce mai mult sistemul de plata online acolo unde e. (...) Vestea proasta este ca la un an de la deschiderea platformei Ghiseul.ro doar 60 de primarii din cele 3200 de primarii folosesc sistemul de plata online cu cardul si doar jumatate din acestea au sistemul functional, celelalte fiind inca in teste. In prezent legislatia nu prezinta nici o sanctiune pentru primariile care nu respecta termenul de inrolare in sistem. Avem in vedere anumite sanctiuni si analizam posibilitatea modificarii HG 1235/2010 in acest sens, concomitent cu simplificarea procedurilor de inrolare in sistem", a declarat Razvan Mustea, ministrul Comunicatiilor.

HotNews.ro a atras atentia inca de la lansarea acestui sistem national, in martie 2011, ca in HG-ul de infiintare se vorbea despre obligatia primariilor de a se inrola in aceasta platforma de plati fara sa existe penalitati. Ministrul Comunicatiilor de la acel moment, Valerian Vreme declara doar ca:

  • "Am sa va rog sa luati Hotararea de Guvern si o sa vedeti acolo toate conditiile si penalitatile care vor fi aplicate celor care nu se inroleaza. Eu sunt sigur ca se vor inrola, exista un interes. (...) Hotararea spune clar ca primariile sunt obligate", a spus Valerian Vreme la acel moment.

Ghiseul.ro, la un an de la lansare
Foto: MCSI
Platile prin internet cu cardul bancar prin Ghiseul.ro pot fi facute cu autentificare (pe baza de utilizator si parola) si fara autentificare (pe baza CNP-ului, daca stii exact ce ai de platit). Detalii aici.

  • 9300 de plati in valoare de circa 1,7 milioane lei, efectuate prin Ghiseul.ro intr-un an

Ministrul Razvan Mustea a dat si cateva informatii statistice legate de succesul acestei platforme:

  • "Sunt 165.000 de vizitatori unici pe siteul www.ghiseul.ro, au fost facute 9.300 de plati si estimam peste 10.000 de plati pana la sfarsitul acestei saptamani. Platile facute pana acum insumeaza circa 1,7 milioane lei. Dintre cele 9.300 de plati, circa 10% au fost efectuate intre orele 22:00 si 9:00 dimineata de cetateni care locuiesc peste hotare. Multe sunt procesate seara tarziu, multe in weekend, ori daca iti platesti impozitul de acasa la ora 11 noaptea este clar ca procedura te ajuta si iti este utila", a spus Mustea.

Acesta a mai subliniat faptul ca acest sistem de plata este pus la dispozitie gratuit pentru primarii, poate fi folosit de orice primarie, este deschis oricarei banci si oricarui tip de card bancar din Romania si din strainatate. Comisionul perceput in urma unei plati electronice nu este mai mare de 2%, maxim 30 de lei, in rest fiecare consiliu local decide daca acest comision este suportat integral de catre primarie, de catre cetatean sau daca se imparte.

UPDATE Despre SNEP (Ghiseul.ro)

Dezvoltarea si implementarea Sistemului National Electronic de Plata Online a Taxelor si Impozitelor (SNEP) s-a facut de Ministerul Comunicatiilor in colaborare cu Asociatia de Plati Electronice din Romania (APERO), la costuri zero pentru statul roman. Aplicatia apartine insa firmei Indeco Soft din Baia Mare, care este membra a APERO si a implementat astfel de softuri in mai multe primarii din tara.

Prin acest sistem care ar urma sa fie accesat la adresa de internet www.ghiseul.ro, romanii isi vor putea plati taxele si impozitele aferente prin cardul bancar.

Institutiile publice care desfasoara activitati de incasare a taxelor si impozitelor au obligatia sa se inregistreze in SNEP conform calendarului prevazut in Hotararea de Guvern privind aprobarea realizarii Sistemului national electronic de plata online a taxelor si impozitelor.

Prima etapa prevede inregistrarea municipiilor resedinta de judet si a municipiilor si oraselor cu populatie mai mare de 150.000 locuitori in termen de sapte luni de la intrarea in vigoare a hotararii. Cetatenii nu sunt obligati sa-si plateasca taxele si impozitele pe aceasta platforma, existand si alternativa efectuarii platilor la ghiseul traditional.

Citeste si: Castigul bancilor la plata online a taxelor prin Ghiseul.ro: Primariile platesc cate 300 de euro la inscrierea in sistem, iar comisionul la tranzactii este de maxim 30 lei

  • Sondaj printre 1700 de contribuabili romani din mediul urban: 56% dintre respondenti spun ca nu vor plati taxele cu cardul la POS sau online daca este adaugat un comision

Sondaj plati online
Foto: Visa Europe
In cadrul conferintei a fost prezentat si un sondaj in randul a 1700 de contribuabili romani din diverse orase din tara si strainatate care utilizeaza produsele bancare, studiu reprezentativ la nivel national si realizat de GfK Romania la initiativa Visa Europe.

Datele Visa Europe arata ca in prezent, plata taxelor si impozitelor locale cu cardul este posibila la POS in 145 de localitati si online in 52 de orase.

Jumatate din populatia bancarizata din mediul urban, care se ocupa de plata taxelor locale, stie ca are la dispozitie posibilitatea de a plati cu cardul la terminalele POS instalate in institutiile publice, potrivit sondajului. Aceasta pondere este mai mare pentru respondentii din Bucuresti (60%), precum si in cazul respondentilor cu venituri de peste 2.500 lei (64%). De asemenea, circa 40% dintre respondenti cunosc posibilitatea de a-si plati taxele online cu cardul utilizand ghiseul.ro sau alte aplicatii electronice puse la dispozitie de autoritatile locale.

Sondajul arata ca procentul respondentilor care si-au exprimat intentia de plata a taxelor la POS a scazut de la 61% la 26% dupa ce s-a mentionat plata unui comision pentru tranzactie. Mai mult, 56% dintre respondenti au spus ca nu vor plati taxele cu cardul la POS sau online daca este adaugat un comision.

Despre studiu:

Studiul a fost realizat in perioada ianuarie - februarie 2012 in randul a peste 1.700 de respondenti, dintre care peste 1.000 fiind reprezentativi la nivel national (eroare de esantionare: 3,1%), restul fiind impartiti pe esantioane de respondenti din diverse orase si din strainatate. Publicul tinta a fost reprezentant de contribuabili cu varste intre 25 si 45 de ani, din mediul urban, care utilizeaza produse bancare (nu neaparat un card bancar) si se ocupa de plata taxelor si impozitelor locale.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















4574 vizualizari

  • +6 (6 voturi)    
    LA SECTORUL 3 (Luni, 12 martie 2012, 16:14)

    schroedinger [utilizator]

    Trebuie sa fac cerere! Auziti! Sa fac cerere, care presupun va fi aprobata din oficiu!
    Sa astepte Negoita, si celalat si toti cei ca ei sa fac cerere!
    • +5 (5 voturi)    
      ADEVERINTA CA NU-I NEVOIE DE ADEVERINTA (Luni, 12 martie 2012, 16:37)

      pointless man [utilizator] i-a raspuns lui schroedinger

      Asta-i un soi de gluma auzita la TV pe vremea comunistilor. Lasind gluma de o parte: fiti convins ca NU Negoita e de vina ci sistemul (din care face parte si el) care simte instinctiv, ca un animal, ca plata online este inca o lovitura de tirnacop la temelia sa bolsevica. Ca prin aceasta metoda isi va pierde inca o particica din puterea pe care o exercita despotic asupra CELORLALTI.


      "Nimic nu urǎsc birocraţii mai mult decit inovaţia, îndeosebi inovaţia care produce rezultate mai bune decit vechile rutine tradiţionale. Îmbunǎtǎţirile îi fac întotdeauna sǎ parǎ inepţi pe cei aflaţi în vîrful piramidei. Şi cui îi face plǎcere sǎ parǎ inept ?"
      Aplicarea PROCEDURII PRIN ELIMINARE în arta guvernǎrii – Arhivele Bene Gesserit

      Frank Herbert – „Ereticii DUNEI” pag.217
      • +2 (2 voturi)    
        ... (Luni, 12 martie 2012, 16:43)

        Witch [anonim] i-a raspuns lui pointless man

        Damn, stiau tantile din Bene Gesserit ce stiau..
    • +1 (3 voturi)    
      asa am zis si eu (Luni, 12 martie 2012, 17:02)

      Io [anonim] i-a raspuns lui schroedinger

      Si m-am dus la posta sa platesc... si cand am vazut ce coada e acolo, m-am dus la primarie sa fac cerere (nu era nimeni) si pana am completat cererea s-a infiintat tanti cu parola.
      • +2 (2 voturi)    
        ORI... (Luni, 12 martie 2012, 18:27)

        schroedinger [utilizator] i-a raspuns lui Io

        Era posta langa primarie, ori nu ai ce face!
  • +3 (3 voturi)    
    in Baicoi-Prahova (Luni, 12 martie 2012, 16:50)

    Alex [anonim]

    Ce sa vorbim de plata on line ?
    In Baicoi pe foia de impunere care vine anual de la Administratia Financiara nu este trecut nici macar un cont si o banca ca sa poti plati prin banca.
    Lor le place sa stai la coada ca sa aiba ce faca la birou !
  • -3 (5 voturi)    
    Oare e bine? (Luni, 12 martie 2012, 16:55)

    Vlad74 [utilizator]

    E bine ca toate tranzactiile financiare, inclusiv la nivel de stat sa se faca bancar, privat? Maine poimaine se percepe un comision "de risc" ca omul nu-si plateste impozitul la timp, din partea banicii, de 10000% ca asa vrea banca, ce poate sa faca statul?
  • +4 (4 voturi)    
    Ridicol (Luni, 12 martie 2012, 16:58)

    Lol Lolovici [utilizator]

    "Comisionul perceput in urma unei plati electronice nu este mai mare de 2%, maxim 30 de lei"

    Imi place sublinierea ca "nu este mai mare de 2%" ca si cum ni s-ar face o favoare. Nu stiu cu ce comisioane lucreaza cei care au produs sistemul asta, dar comision 2% este imens pentru o plata. Si cei mai multi oameni nu au de platit o anumita taxa in valoare de peste 1500 ron ca sa intre limitarea de 30 ron.

    Este ironic ca statul creeaza un sistem facut pe banii statului in care ne mai cere un comision la banii pe care ii platim statului (practic toti banii din acest circuit sunt banii nostri). Nu pot sa presupun decat ca e vorba de un comision pentru luxul de a nu lua contact cu lucratorii statului si cu cozile si lipsa de POS-uri din institutiile respective.
    • +1 (1 vot)    
      Precizare (Luni, 12 martie 2012, 17:04)

      Adrian Vasilache [hotnews.ro] i-a raspuns lui Lol Lolovici

      Potrivit Ministerului Comunicatiilor acest sistem a fost pus la dispozitie gratuit de catre APERO. Aplicatia apartine firmei Indeco Soft din Baia Mare. Am introdus aceste precizari, care au fost facute inca din 2011, in textul de astazi. Numai bine, autorul
      • +1 (1 vot)    
        Bun (Luni, 12 martie 2012, 17:10)

        Lol Lolovici [utilizator] i-a raspuns lui Adrian Vasilache

        Si atunci de unde comisionul de 2%? Ar trebui sa fie vorba cel mult de comisioane echivalente cu cele de la plati online sau la POS cu cardul care sunt mai mici din cate stiu (undeva la 0.5%).
        • 0 (0 voturi)    
          pai (Luni, 12 martie 2012, 19:54)

          Tudor Bugetar [anonim] i-a raspuns lui Lol Lolovici

          probabil il ia banca la transferul sumei din contul tau. de ex, incepand cu data de 10 martie, reiffeisen tocmai a crescut comisioanele
        • 0 (0 voturi)    
          Comision (Marţi, 13 martie 2012, 11:18)

          John Doe [anonim] i-a raspuns lui Lol Lolovici

          Comisionul la tranzactiile prin internet este mult mai mare decat la POS.
          Probabil bancile considera ca exista riscuri mai mari. Solicitati o oferta de cont comerciant pentru plati online la orice banca, nu veti obtine un comision mai mic de 3% decat daca veti avea un volum foarte mare de tranzactii si/sau tranzactii de valori foarte mari.
          Dupa cum scrie in HG, comisioanele pentru ghiseul.ro sunt direct negociate intre banca si primarie, nu exista alti intermediari.
  • +2 (2 voturi)    
    Aceleasi incurajari pentru Trecut, (Luni, 12 martie 2012, 16:58)

    stefan [anonim]

    Aceasi imensa nesimtire, "cu comision"!
    Nu e asa ca trebuie sa platim in plus, sa fim pedepsiti daca vrem sa nu mai stam la cozi umilitoare si sa ne traim din viata pe la usi de administratii ? Si sa subventionam inovatiile , ca vai, sarmanul minister decorativ nu are buget, nu are bani de investitii, provenind tot din taxele si impozitele noastre. La fel si cu primariile, alte curti orientale. Ce atata Europa, pentru niste romani prostalai !?
  • +2 (2 voturi)    
    2% comision din val. taxei? (Luni, 12 martie 2012, 17:01)

    Vali [anonim]

    Nu stiu cum a mai evoluat platforma ghiseul.ro, dar cand am incercat-o prima data acum 3 ani, am fost foarte dezamagit pentru ca eram obligat sa achit in plus un comision de 2% din valoarea taxei de plata.

    Daca ANAF nu a renuntat la acest comision, care este foarte mare atunci cand ai taxe mari de plata, ghiseul.ro nu va avea nici pe departe succesul scontat.

    Comisionul de 2% din val. tranzactiei este cel solicitat de banci pentru platile on-line, dar comerciantii il includ inotdeauna in pret, nu trebuie sa il achiti in plus.
  • +1 (1 vot)    
    tot la sectorul 3 (Luni, 12 martie 2012, 17:32)

    Mircea [anonim]

    incerc o plata fara autentificare: "Institutia a blocat momentan platile fara autentificare. Va rugam reveniti. Va multumim pentru intelegere."

    Fratilor, vreau sa platesc, sa dau bani nu sa iau bani. Ce importanta are autentificarea efectiva? Exista sistemul 3d secure pentru carduri, nu poate sa plateasca altcineva cu cardul meu decat daca imi stie parola si nr cardului.
    • 0 (0 voturi)    
      la sectorul 3 e jale (Luni, 12 martie 2012, 18:00)

      angel [anonim] i-a raspuns lui Mircea

      Ei au majorat norma de venit de la 21000 la 50000. La celelalte a ramas cam la fel.
      Numai un imbecil s-a gandit ca poate sa mareasca taxele cu 150%.
      De acolo m-am dus la Registrul Comertului si am facut cerere de radiere.
  • 0 (0 voturi)    
    HG, hg, .... (Luni, 12 martie 2012, 18:17)

    illuce [anonim]

    Sa inteleg ca dl. minstru nu intelege ca hotararile de guvern nu se aplica autoritatilor locale? Ca daca vrea sa impuna obligatii si sanctiuni trebuie sa "produca" o lege organica?

    Asta e nivelul....!!!!
  • 0 (0 voturi)    
    exista si alte variante intermediare (Luni, 12 martie 2012, 19:12)

    Anonimus [anonim]

    cum ar fi plata cu cardul la sediul dtil. si nu e nicio coada.
  • 0 (0 voturi)    
    INDECO nu e membru APERO (Luni, 12 martie 2012, 19:53)

    baboiu [anonim]

    http://www.politicacoiului.info/ultimele-veshti/ghiseul-unic-de-plati-fara-licitatie-pe-mana-unui-srl-maramuresean/
    • 0 (0 voturi)    
      APERO (Marţi, 13 martie 2012, 11:23)

      John Dow [anonim] i-a raspuns lui baboiu

      Pe pagina APERO la membri apare si INDECO.
      http://www.apero.ro/index.php?module=view&page=membri
      In plus un cadou nu se liciteaza, APERO inseamna totusi majoritatea bancilor plus Visa si Mastercard.
  • 0 (0 voturi)    
    Ce cu siguranta nu se stie sau se ignora... (Luni, 12 martie 2012, 20:44)

    klaus [anonim]

    este faptul ca orice tranzactie online de genul acesteia implica un comision pentru banci ;) cu alte cuvinte bancile nu fac nimic, si nici procesatorii de plati, in schimb incaseaza comision pentru toti banii platiti de noi... ganditi-va cati bani intra in anumite conturi daca toti romanii si-ar plati taxele online... personal sunt total de acord ca sistemul de plati trebuie imbunatatit pentru ca nu e uman sa stai la coada dar in mod clar nu vreau ca cineva sa primeasca un comision cand eu imi platesc taxele pentru ca asta afecteaza bugetul de stat in final... de aceea nici nu se grabesc primariile si institutiile sa se integreze ina cest sistem pentru ca automat pierd bani...
    • 0 (0 voturi)    
      Banca (Marţi, 13 martie 2012, 11:36)

      Ion [anonim] i-a raspuns lui klaus

      Nu detin o banca, nici nu lucrez in sistem, totusi...
      Nu putem ignora ca o banca are si ea costurile ei, in principiu de acoperire a infrastructurii tehnice, salarii, spatii, etc. asemeni oricarei firme, plus acoperirea unor riscuri.
      Pe de alta parte gestiunea banilor numerar costa mai mult, si te las pe tine sa-ti imaginezi de ce.
      Din cate stiu eu nu este monopol, fa-ti tu o banca, pune un comison mai mic si fa-ne pe toti mai fericiti.
  • 0 (0 voturi)    
    sectorul 3 (Marţi, 13 martie 2012, 8:55)

    aaasasa [anonim]

    face abuzuri crunte pe timpul si pe banii nostri, in plus, ce se intampla cu datele obtinute de primarii prin celebrul recensamant ?


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by