UPC Romania a anuntat luni lansarea in premiera pe piata locala a serviciilor de internet la viteze de descarcare de date de pana la 150 Mbps, care sunt disponibile in Bucuresti, Cluj-Napoca, Ploiesti si Timisoara, urmand ca in 2013 sa fie introduse si in alte orase. Pretul unui astfel de abonament de internet este de 50 de lei lunar (TVA inclusiv). Operatorul a anuntat de asemenea introducerea canalelor High Definition (HD) (intre 3 si 10 canale) in toate abonamentele de televiziune digitala.

Severina Pascu, CEO UPC RomaniaFoto: UPC Romania

Abonamentele UPC de televiziune digitala includ 3 sau 10 canale HD, iar clientii au posibilitatea de a mari numarul acestora - pana la 17. Operatorul a anuntat si extinderea grilei de televiziune digitala cu noi canale printre care 3 cu documentare (Viasat Explorer, Viasat History, Viasat Nature), 2 cu filme (TV 1000, Sundance - Sundance e disponibil si in varianta HD - ) si unul pentru copii - Viasat Nature KidsCo.

UPC a ajuns astfel la 18 canale TV documentare, dintre care 4 sunt HD.

"Am facut teste pe reteaua existenta anul trecut si avem nevoie de investitii nu foarte mari pt a uopgrada atat serviciile de intert cat si TV. Valoarea investitiilor este similara cu cea de anul trecut. Incercam sa mentinem un nivel constant al investitiilor", a declarat Severina Pascu.

Cel mai ieftin abonament de televiziune digitala cu 64 de canale digitale, dintre care 3 canale HD, costa 25 de lei/luna (TVA inclus). Cel mai ieftin pachet cu servicii de internet la viteze de 150 Mbps, presupune plata a inca 50 lei/luna pentru internet, in plus la pachetul de televiziune digitala de 25 de lei/luna.

Detalii privind noua grila de servicii TV si internet a UPC - aici.

Numarul total de clienti UPC Romania a depasit 1,147 milioane utilizatori in trimestrul doi din acest an, in crestere usoara cu 1100 utilizatori fata de trimestrul anterior din acest an si cu 23.000 de utilizatori fata de acelasi trimestru din 2011, conform datelor grupului Liberty Global. Veniturile in dolari publicate de LGI indica venituri de 32,6 milioane dolari pentru UPC Romania in trimestrul doi din acest an, in scadere cu 12,8% fata de acelasi trimestru din 2011. Severina Pascu, directorul executiv al operatorului, a precizat insa ca situatia se datoreaza cursului de schimb defavorabil si ca in trimestrul doi din acest an, veniturile in lei ale companiei au crescut usor la peste 112 milioane lei.