Trilulilu si Vodafone Romania au lansat miercuri Zonga, un player muzical, ce poate fi instalat pe computer si pe telefon, si care permite ascultarea securizata a melodiilor chiar si fara o conexiune la internet. Serviciul ofera acces la peste 16 milioane de melodii oficiale ale artistilor romani si internationali, prin parteneriatele incheiate cu cele mai importante case de discuri. Vodafone a anuntat cu aceasta ocazie ca a devenit actionar minoritar (cu 15% din actiuni) al Trilulilu Music, compania care a creat acest serviciu.

ZongaFoto: Trilulilu

Parteneriatele sunt incheiate cu Universal Music, Sony Music, Warner Music, EMI, Cat Music, Roton, Mediapro Music si altele. Zonga ofera peste 2 milioane de albume si single-uri, apartinand unui numar de 1,2 milioane de artisti. Serviciul fusese lansat in versiune private beta in luna februarie din acest an.

  • "Ne bucuram sa sustinem un nou brand romanesc, care are sanse mari sa devina aplicatia preferata a romanilor pasionati de muzica, si in acelasi timp, utilizatori de smartphone-uri. Datorita parteneriatului nostru cu Trilulilu, clientii Vodafone beneficiaza, exclusiv, de trafic gratuit pe mobil, in aplicatie, precum si de trei luni in care pot testa Zonga, fara niciun cost. Pentru noi, este foarte important faptul ca sustinem un business local si ca o mare parte a veniturilor din abonamente va fi directionata catre artisti si casele de discuri, sprijinind astfel si industria muzicala romaneasca", a declarat Mihai Ghyka, Chief Commercial Officer, Consumer Business Unit, Vodafone Romania.

Toti utilizatorii Zonga de pe mobil au la dispozitie doua optiuni: prin serviciul Internet pe mobil sau prin modul 'offline', in momentele in care nu au o conexiune la internet. Zonga este accesibil de pe smarphone-urile compatibile cu sistemele iOS, Android si Symbian/Nokia. De pe computer, Zonga fi accesat ca aplicatie pentru PC sau Mac sau direct din browser, la www.zonga.ro.

  • "Am creat Zonga din dorinta de a oferi tuturor romanilor experienta perfecta prin care acestia sa se poata bucura de muzica si artistii lor preferati, oricand si oriunde s-ar afla. Azi ne indeplinim un prim obiectiv, pornind la drum cu un catalog de peste 16 milioane de melodii oficiale, care pot fi ascultate instant, fara download, direct de pe computer sau telefonul mobil. Credem ca Zonga va schimba modul in care romanii asculta muzica si ne bucuram sa avem alaturi un partener puternic si inovator ca Vodafone Romania", a declarat Sergiu Biris, Director Executiv, Trilulilu Music.

Serviciul poate fi accesat de orice utilizator gratuit doar de pe computer cu cateva limitari, nelimitat doar de pe computer la un tarif de 2,39 euro pe luna si nelimitat de pe computer si mobil la 3,99 euro pe luna (preturile nu includ TVA).

Dupa cele trei luni gratuite, cleintii Vodafone pot alege intre doua oferte speciale:

-pachetul Zonga Vodafone, pentru utilizare nelimitata pe computer si cinci ore pe mobil, cu doar 1,99 Euro/ luna (fara TVA);

-pachetul Zonga Vodafone Nelimitat, pentru 2,99 Euro/luna (fara TVA), cu acces nelimitat, atat pe PC, cat si pe mobil. Cele doua pachete pot fi activate oricand, printr-un SMS gratuit la numarul 966.

Date financiare Trilulilu SA

Zonga este un proiect detinut de Trilulilu Music SA, membra a Trilulilu SA. Trilulilu este un site romanesc de sharing (partajare de fisiere) video, imagini si audio, lansat oficial in 22 ianuarie 2007. Compania Trilulilu SA nu a mai inregistrat profit de la infiintare (anul 2007), cand a inregistrat o cifra de afaceri de 62.498 lei si un profit net de 11.019 lei, conform datelor de la Ministerul de Finante.