Vicepresedintele Dan Nica (52 de ani) a fost propus miercuri de Victor Ponta sa conduca in continuare Ministerul Comunicatiilor (MCSI), portofoliu pe care il detine inca din luna mai a acestui an. Dan Nica a mai condus acest minister in perioada 2000-2004 in Guvernul Adrian Nastase. Numele lui Dan Nica, figureaza in documentele depuse, pe 5 iulie 2012, la Curtea de Arbitraj din Suedia de catre avocatul lui Thomas Lundin - fostul manager al Ericsson Romania. Lundin sustine ca ar fi platit sume importante de bani lui Dan Nica pentru "a apara interesele companiei L.M. Ericsson", potrivit unei investigatii Rise Project. Dan Nica a respins acuzatiile.

Dan NicaFoto: AGERPRES

Deputatul PSD Dan Nica (52 de ani) s-a nascut pe 2 iulie 1960, in Panciu, judetul Vrancea, este casatorit si are un copil. Absolvent al Facultatii de electronica si telecomunicatii din Iasi, Nica are mai multe specializari in IT atestate prin diplome internationale.

Dan Nica mai fost ministru al Comunicatiilor in perioada 2000-2004 in Guvernul Adrian Nastase, cand au fost lansate mai multe proiecte majore de e-guvernare: "Sistemul Electronic National (www.e-guvernare.ro); Sistemul electronic de atribuire a autorizatiilor de transport international de marfa (www.autorizatiiauto.ro) - noiembrie 2003; Sistemul electronic de achizitii publice (SEAP) (www.e-licitatie.ro) - martie 2002" sau proiectul Economia Bazata pe Cunoastere (EBC).

In perioada 2008-2009, Dan Nica a fost Viceprim-ministru, Ministru Administratiei si Internelor.

Pe blogul sau, Dan Nica sustine ca este coautor a trei brevete de inventie, dintre care unul a fost medaliat cu argint la Bruxelles.

  • In declaratia de avere semnata la data de 15 mai 2012, Dan Nica declara ca ar detine in Galati o casa de 100,9 de mp, un autoturism Audi A4 si o colectie de bijuterii, tablouri, timbre, ceasuri de mana si icoane in valoare cumulata estimata la circa 154.000 lei.

Nica mai are conturi si depozite bancare deschise in lei si in euro la Bancpost (41.609 lei si 44.039 euro), precum si la BCR (86.752 lei). Deputatul detine 40% din societatea Viticom SRL din Panciu, iar valoarea partilor sociale este estimata la 15110 lei.

In 2011, Dan Nica a incasat din activitatea de deputat un venit anual in valoare de 62.724 lei. Sotia sa este medic primar la Spitalul Universitar Elias si a incasat anul trecut un venit anual de 35.387 lei.

Din partile sociale detinute la Viticom SRL din Panciu, Dan Nica are dividende in valoare de 60.000 de lei si dividende de incasat in valoare de 256.850 lei.

  • In declaratia de interese semnata la data de 15 mai 2012, Dan Nica declara ca detine actiuni la Santierul Naval Galati, la Navrom Galati, ca este asociat la firma Viticom SRL din Panciu (cu 40% din firma) si ca este membru al Fundatiei Civitas XX.

Este vicepresedinte al PSD si presedinte al Organizatiei Judetene PSD din Galati.

In luna noiembrie a acestui an, o investigatie a Rise Project semnala ca numele ministrului Comunicatiilor, Dan Nica, figureaza in documentele depuse, pe 5 iulie 2012, la Curtea de Arbitraj din Suedia de catre avocatul lui Thomas Lundin - fostul manager al Ericsson Romania. Thomas Lundin sustine ca ar fi platit sume importante de bani lui Dan Nica pentru "a apara interesele companiei L.M. Ericsson".

Platile neoficiale dezvaluite de Lundin au fost acordate la inceputul anilor 2000. Atunci, ca si acum, Dan Nica era ministrul Comunicatiilor - ocupand aceasta functie in perioada 2000-2004. Corporatia Ericsson a obtinut de la guvernul roman, in iulie 2003, un contract in valoare de 40 de milioane de dolari pentru "realizarea sistemului national unic pentru apeluri de urgenta 112". Contractul cu holdingul suedez s-a parafat, fara licitatie, autoritatile romane invocand, la acea vreme, "regimul de urgenta".

Contactat de RISE Project, Dan Nica, ministrul Comunicatiilor, a declarat: "Sunt absolut surprins de afirmatiile atribuite domnului Lundin si totul pare o gluma proasta. Resping categoric afirmatiile domnului Lundin, daca acesta intr-adevar le-a facut. Cat timp am fost ministrul comunicatiilor, in mandatul 2000-2004, am avut numai intalniri oficiale, publice, cu domnul Lundin (inclusiv cu domnul Petrescu), in timpul carora acesta nu mi-a solicitat niciodata vreun favor sau avantaj pentru compania al carui general manager era. Ar fi fost oricum degeaba!".

Citeste si:Investigatie RISE Project: Fostul sef al Ericsson Romania afirma ca a platit, in guvernarea Nastase, sume importante de bani catre Dan Nica, ministru al Comunicatiilor in cabinetul Ponta. Acesta respinge acuzatiile