Orange Romania a anuntat miercuri ca in primele trei luni din acest an a inregistrat venituri in valoare de 219 milioane de euro, in scadere cu 1,4% fata de perioada similara a anului trecut, in baza comparabila. Eliminand impactul masurilor de reglementare, veniturile din servicii mobile ale Orange Romania au inregistrat o crestere de 1,3 % in primul trimestru din 2013 fata de perioada similara a anului anterior, crestere ce confirma evolutia pozitiva din 2012, sustine operatorul. La 31 martie 2013, Orange Romania avea 10.214.262 de clienti (n.a SIM-uri valabile), cu aproximativ 127.000 mai multi clienti decat la finalul lunii martie 2012.

Jean-Francois FallacherFoto: Hotnews
  • "Rezultatele din primul trimestru al anului 2013 continua directia ascendenta a trimestrului anterior si reflecta atentia noastra la cerintele clientilor, dar si la oportunitatile oferite de cele mai noi tehnologii, dincolo de contextul de piata, inca plin de provocari. (...) Vom dezvolta in continuare servicii, aplicatii si parteneriate inovatoare, precum transfer international de bani, Deezer, Libon sau Orange Cloud, care reprezinta doar cateva exemple prin care ne dorim sa le oferim clientilor nostri o experienta completa de comunicare" a declarat Jean-Francois Fallacher, CEO Orange Romania.

Conform informatiilor liderului de telefonie mobila din Romania, in primul trimestru din acest an, "traficul de internet pe mobil a crescut cu 92% fata de primul trimestru al lui 2012. Aceasta evolutie puternica a fost sustinuta de vanzarile de telefoane din gama smartphone, cu 176% mai mari in primul trimestru al acestui an fata de aceeasi perioada a anului trecut. De asemenea, extinderea portofoliului de produse si lansarea gamei smartphone star, ce cuprinde cele mai performante telefoane, majoritatea compatibile cu tehnologiile HD Voice si 4G, au crescut adoptia internetului mobil in randul clientilor".