Primariile au inceput sa transmita catre Autoritatea de reglementare in comunicatii (ANCOM) documentele privind conditiile de acces pe proprietatea publica pentru retelele telecom, asa cum le obliga Legea privind regimul infrastructurii retelelor de comunicatii electronice (Legea 154/2012), care a intrat in vigoare la 31 octombrie 2012. Primariile si toate entitatile care administreaza imobile proprietate publica trebuie sa publice conditiile de acces pe proprietatea publica (si sa transmita o copie a acestora catre ANCOM), sa raspunda cererilor de acces ale furnizorilor de retele telecom in 30 de zile si sa nu mai acorde ori sa mentina drepturi speciale ori exclusive pentru instalarea sau furnizarea de retele telecom, in caz contrar acestea riscand amenzi de la 1.000 lei la 100.000 de lei.

  • "Conform Legii nr.154/2012 privind regimul infrastructurii retelelor de comunicatii electronice, regiile autonome si institutiile publice, inclusiv autoritatile administratiei publice centrale sau locale, precum si orice alte entitati care exercita dreptul de administrare asupra imobilelor proprietate publica a statului ori a unitatilor administrativ-teritoriale au obligatia de a stabili si publica conditiile de acces in termen de 30 de zile de la data primirii primei cereri de acces sau in termen de 60 de zile de la intrarea in vigoare a legii infrastructurii, in cazul lucrarilor de acces realizate sau a cererilor de acces depuse inainte de data intrarii in vigoare a actului normativ amintit. O copie a acestor conditii de acces trebuie transmisa in cel mai scurt timp posibil catre ANCOM", a anuntat miercuri ANCOM.

Pentru a centraliza documentele privind conditiile de acces pe proprietatea publica, Autoritatea de reglementare in comunicatii a creat si a publicat pe pagina proprie de internet o aplicatie on-line, asa cum prevede Legea infrastructurii. Aplicatia permite interogarea unei baze de date care va fi completata si actualizata permanent, pe masura ce entitatile publice care exercita dreptul de administrare asupra imobilelor din proprietatea publica a statului trimit copii ale documentelor ce contin conditiile de acces. Aplicatia este disponibila aici, iar baza de date contine deja primele 11 documente.

Aplicatia permite utilizatorilor sa caute informatii privind conditiile de acces pe proprietatea publica dupa mai multe criterii, cum ar fi: elementul de infrastructura pentru care se ofera accesul (de exemplu, stalp, teren), tipul de entitate publica ce acorda dreptul de acces (de exemplu, Consiliu local sau judetean), precum si localitatea in care se acorda accesul.

  • "Baza de date cu conditiile de acces pe proprietatea publica va inlesni dezvoltarea de retele pe elementele de infrastructura detinute de stat in conditii de transparenta, obiectivitate si nediscriminare. Conditiile oferite primului furnizor de comunicatii care a solicitat accesul pe o proprietate publica trebuie oferite si celorlalti furnizori, cand este vorba despre instalarea unor elemente de retea si infrastructura similare pe aceeasi proprietate. Pentru ca baza de date sa contina toate aceste informatii, am inceput dialogul cu autoritatile publice de la nivel local si central, unul dintre cei mai importanti parteneri ai ANCOM in implementarea acestei legi", a declarat Catalin Marinescu, presedintele acestei autoritati.

Date fiind schimbarile majore pe care le aduce legea in privinta accesului pe proprietati si a utilizarii partajate a infrastructurii, ANCOM a demarat o ampla campanie de informare, in cadrul careia a avut loc o serie de intalniri intre reprezentantii entitatilor publice locale din intreaga tara si reprezentanti ai Autoritatii, pentru ca acestia sa se informeze si sa-si clarifice aspecte concrete ale implementarii acestui act normativ si totodata sa ofere Autoritatii informatii cu privire la specificul aplicarii acestei legi la nivel local.

Totodata, pentru a veni in intampinarea tuturor celor interesati, Autoritatea a creat o sectiune dedicata pe pagina sa de internet, denumita Legea infrastructurii, care structureaza prevederile legii in functie de categoria de public pe care o vizeaza - furnizori de retele de comunicatii electronice, autoritati publice, proprietari/asociatii de proprietari si detinatori de infrastructura.