La 30 septembrie 2013, Orange Romania avea 10.383.481 de clienti (n.a SIM-uri valabile), cu 183.000 mai multi clienti decat in urma cu trei luni, a anuntat miercuri operatorul de telefonie mobila. Datele grupului Orange arata ca in Romania 20% din numarul total de clienti folosesc smartphone-uri. Veniturile companiei dupa primele noua luni din acest an au totalizat totalizat 690 de milioane de euro, in crestere cu 0,7% fata de perioada similara a anului trecut.

Cati clienti Orange Romania folosesc smartphone-urileFoto: France Telecom

Veniturile inregistrate de Orange Romania in trimestrul al treilea al 2013 au fost de 241 milioane de euro, inregistrand o crestere de 3,2% fata de trimestrul al treilea din 2012, in baza comparabila.

"Accesul facil la internet de pe orice abonament sau cartela PrePay, dezvoltarea continua a retelei existente, precum si extinderea acoperirii 4G au condus, in trimestrul al treilea din 2013, la o crestere a traficului de internet pe mobil cu 85% fata de perioada similara a anului trecut. Aceasta evolutie este sustinuta de vanzarile de smartphone-uri, cu 101% mai mari in trimestrul al treilea al acestui an fata de trimestrul al treilea din 2012", se arata in comunicatul operatorului.

Compania a mai anuntat ca 62% dintre utilizatorii Orange TV Go folosesc smartphone-ul pentru a urmari canalele TV live si ca numarul tabletelor vandute in trimestrul al treilea al anului 2013 a crescut de 7 ori fata de perioada similara din 2012.

Citeste aici rezultatele financiare anuntate miercuri de grupul France Telecom.