Romtelecom va livra pentru Bancpost, pentru urmatorii 2 ani, servicii de date VPN MPLS bazate pe fibra optica si telefonie IP integrata, iar Cosmote va furniza servicii de voce si date mobile, ca rezultat al unei licitatii organizate in acest an, au anuntat miercuri companiile. Separat, Cosmote a anuntat lansarea unui smartphone cu procesor quad core sub brand propriu, la pretul de 129 lei cu un abonament de 15 euro pe luna cu internet nelimitat, incheiat pe o perioada de 2 ani.

Fostul Romtelecom, absorbit de OrangeFoto: Romtelecom
  • "Ca rezultat al unei licitatii incepute anul acesta, Romtelecom a devenit unicul furnizor de servicii telecom al bancii, completand serviciile deja oferite cu o solutie unificata ce cuprinde urmatoarele: comunicatii electronice (retea VPN cu peste 800 puncte de prezenta, cu viteze garantate de peste 10Mbps), telefonie IP (IPTEL integrate cu serviciul SIP Trunk, pentru peste 4000 de telefoane IP cu numere non-geografice). Mai mult, COSMOTE Romania va oferi servicii de telefonie mobila si date pe telefoanele mobile", se mentioneaza in comunicatul operatorilor.

Contractul curent consolideaza parteneriatul dintre Romtelecom si Bancpost, inceput in 2006, cand serviciile livrate erau Managed Office Automation (mentenanta pentru calculatoarele portabile, cat si cele de tip desktop) si Fax Server (migrarea de la liniile de fax clasice TDM la solutia de fax server IP). Tot in 2013, Romtelecom a inceput sa livreze catre Bancpost echipamente Managed Core Equipment - servere, echipamente de stocare, si mentenanta pentru intreaga infrastructura de retea a Bancpost, inclusiv echipamentele pe care se bazeaza sistemul bancar de baza. Portfoliul curent de servicii acopera si echipament hardware de ultima generatie, ceea ce reflecta pozitia unica detinuta de Romtelecom pe piata din Romania, prin parteneriatul cu Cisco si certificarea Gold detinuta.

COSMOTE Xplore

COSMOTE Xplore

Foto: Cosmote Romania

Tot miercuri, Cosmote a prezentat primul smartphone cu un procesor Quad Core lansat de un operator mobil sub propriul brand pe piata romaneasca. Numit Cosmote Xplore, terminalul dispune de un procesor Quad Core de 1,2 GHz, un touchscreen LCD de 4 inci cu o rezolutie de 800x480 pixeli si functioneaza cu sistemul de operare Android, 4.1.2 Jelly Bean. Dispozitivul are o camera foto de 5MP cu autofocus si blit LED, ofera conectivitate Wi-Fi Direct si Bluetooth 4.0 si are o memorie RAM de 1GB si un spatiu de stocare de 4GB, care poate fi extins pana la 32GB prin intermediul unui card microSD.

Terminalul este disponibil in toate magazinele Cosmote si Germanos la pretul de 129 lei cu abonamentul Free M (15 euro pe luna), incheiat pe o perioada de 2 ani.