Posta Romana vrea sa-si dubleze numarul de oficii postale informatizate de la 1200 unitati la 2400 de unitati in decurs de un an, proiect in valoare de aproximativ 17,8 milioane de euro aprobat luni de Consiliul de Administratie al companiei, a declarat marti Ion Smeeianu, directorul general al Postei Romane. Un alt proiect aprobat este "Oficiul postal la tine acasa" prin care incercam sa facem incasari online la usa clientului, a spus Smeeianu. Posta Romana are in total 5680 de oficii postale.

Ion SmeeianuFoto: Hotnews

Cum se va face incasarea online la usa clientului?

  • "Postasul va avea asupra lui un POS sau o tableta cu o mini-imprimanta si va face incasarea pentru facturile la utilitati. Acolo unde exista posibilitatea sa ne conectam wireless, incasarea se face si intra in sistem instantaneu. Acolo unde nu exista posibilitatea de conexiune wireless, la sfarsitul zilei de munca, postasul va descarca datele din POS in sistemul informatic centralizat al companiei", a declarat Ion Smeeianu, directorul general al Postei Romane in cadrul evenimentului Gala Comunicatii Mobile.

Potrivit acestuia, modernizarea IT&C a celor 2400 de unitati postale va insemna introducerea unor servicii moderne de comunicatii care vor sustine noile servicii pe care Posta intentioneaza sa le introduca: servicii financiar-bancare, broker de asigurari, ghiseul telecom, servicii de statistica interna etc.

  • Adrian Apolzan este noul presedinte al Consiliului de Administratie al Postei Romane/Brokerul de asigurari al Postei Romane a fost inregistrat la Registrul Comertului

In contextul noilor servicii pe care se pregateste sa le introduca Posta, Ion Smeeianu a anuntat schimbarea presedintelui Consiliului de Administratie.

  • "Consiliul de Administratie (CA) al Postei Romane constatand ca este necesara o noua competenta in zona serviciilor financiare, bancare etc. a considerat necesar ca functia de presedinte al CA al Postei Romane poate fi ocupata de un bancher si incepand de ieri, noul presedinte al CA este Adrian Apolzan. Tot ieri s-a obtinut acceptul din partea  Registrului Comertului privind brokerul de asigurari CNPR. Incepand de ieri, brokerul de asigurari este societate existenta pe piata de asigurari din Romania, urmand sa se deruleze deciziile AGA, incheierea contractelor de mandat si prima sedinta a Consiliului de Administratie. De asemenea trebuie sa mai primim acreditarea ASF", a precizat Ion Smeeianu.

Un alt anunt facut de directorul general al Postei Romane a fost acela ca in data de 12 decembrie se va deschide prima franciza a Postei Romane in judetul Bihor, localitatea Gheghie, franciza fiind facuta cu solicitantul Dumaflavioni Impex SRL.

Poşta Română operează o reţea de retail de peste 5,600 unităţi pe întreg teritoriul naţional şi un efectiv de cca. 27.500 de salariaţi, oferind servicii poştale şi financiare.

Compania Naţională “Poşta Română” S.A. este operatorul naţional de servicii poştale şi liderul pieţei din România, având ca acţionari Statul Român, prin Ministerul pentru Societatea Informaţională, care deţine 75% din pachetul total de acţiuni şi Fondul Proprietatea, care deţine 25% din pachetul total de acţiuni.