Ministerul pentru Societatea Informationala a invitat presa, marti 3 iunie, la ceremonia de semnare a grantului privind finantarea infiintarii unui Centru de inovare in domeniul securitatii cibernetice acordat de Agentia pentru Comert si Dezvoltare din SUA (USTDA) catre Centrul National de Raspuns la Incidente de Securitate Cibernetica (CERT - RO), al carui sediu este in Bucuresti.

  • "Documentul oficial va fi semnat de domnul ministru Alexandru - Razvan Cotovelea, domnul Augustin Jianu, director general CERT - RO, domnul Jim Cunningham, consilier comercial Ambasada SUA si domnul Scott Greenip, Country Manager Europe and Eurasia USTDA", se arata in invitatia de presa.

Centrul National de Raspuns la Incidente de Securitate Cibernetica - CERT-RO este o structura independenta de expertiza si cercetare-dezvoltare in domeniul protectiei infrastructurilor cibernetice, care dispune de capacitatea necesara pentru prevenirea, analiza, identificarea si reactia la incidentele de securitate cibernetica ale sistemelor informatice ce asigura functionalitati de utilitate publica ori asigura servicii ale societatii informationale. CERT-RO se afla in coordonarea Ministerului pentru Societatea Informationala si este finantat integral de la bugetul de stat.